FOTBAL  »  NATIONALA  »  ISLANDA - ROMÂNIA

ISLANDA - ROMÂNIA. „Tricolorii” sunt încrezători înaintea duelului cu Islanda: „Suntem pregătiți pentru orice scenariu”

Nicolae Stanciu (27 de ani)
Nicolae Stanciu (27 de ani)

Articol de - Publicat joi, 08 octombrie 2020 07:17 / Actualizat joi, 08 octombrie 2020 09:59

Nicolae Stanciu (27 de ani) a vorbit despre strategiile puse la punct pe repede-înainte pentru meciul de diseară și a cerut ca echipa să păstreze atitudinea de la victoria din Austria. Rădoi (39 de ani) nu s-a dezmințit, având mesajele ofensive: ”Vrem să stăm cât mai mult în terenul advers”.

  • Partida dintre Islanda și România se va disputa joi, de la ora 21:45 și poate fi urmărită în format liveTEXT pe GSP.ro și în direct la ProTV;
  • Dacă va trece de Islanda, România va înfrunta Ungaria sau Bulgaria, pe 12 noiembrie, pentru un loc la EURO 2020.

Conferința de presă de aseară, de la stadionul din Reykjavik, a fost una stranie, fiind organizată pe holurile arenei, spre a se putea amenaja un spațiu cu distanțare socială pentru jurnaliști. Stanciu și Rădoi au vorbit pe rând despre semifinala barajului, cu reținere, dar cu ghearele ținute sub blană, precum o felină care se pregătește să atace prin surprindere.

Să spunem că sunt decis doar în proporție de 50 la sută în ce privește titularii. Mai avem de analizat informații și rapoarte, după care vom trage linie. Avem pregătite mai multe planuri, fiindcă jocul poate curge în favoarea sau defavoarea noastră. Știm însă că la început vom aborda jocul într-un anume fel. Nu vă pot da detalii despre strategie, dar am spus în repetate rânduri că vom încerca să stăm cât mai mult în terenul adversarului. E suficient pentru a înțelege ce doresc!
Mirel Rădoi, selecționerul României

Cu ochii pe Islanda - Anglia de la Euro 2016

A subliniat că nu e hotărât în privința marii dileme, Camora sau Bancu, și n-a ascuns că a disecat meciul Islanda – Anglia 2-1 de la Euro 2016, pentru că toți cei care au realizat atunci surpriza sunt în lotul de acum: „Cred că 80-90 la sută dintre jucătorii care au eliminat Anglia se vor regăsi pe teren și cu noi. Dar au trecut patru ani de atunci, iar în acest interval am acumulat și noi experiență. Avem acum ceva ce ne lipsea, adică reacția pozitivă în momente de tensiune”.

„Avem planul nostru pentru acest meci. Știm că nordicii sunt foarte puternici la duelurile aeriene, dar ne-am pregătit pentru fiecare situație în parte”, a prefațat și Stanciu partida cu islandezii. Și a continuat: „Am avut o singură zi la dispoziție în efectiv complet, așa că a fost destul de greu. Am exersat și penalty-urile, suntem pregătiți pentru orice scenariu. Trebuie să păstrăm atitudinea de la meciul cu Austria și să ne gândim că e ultima șansă pentru Euro”.

„Pun presiune cu testele COVID”

A acuzat întârzierile în furnizarea rezultatelor testelor COVID, căci la ceasul antrenamentului de aseară veniseră doar jumătate dintre veștile așteptate: „Autoritățile islandeze trebuiau să ne dea răspunsul tuturor. M-am gândit că e o strategie de a pune presiune, nu pot să mint. Au trecut 24 de ore de la prelevare, desi ne anunțaseră că în 4-8 ore vom avea toate rezultatele”. În cele din urmă, au venit toate testele, cu un singur rezultat pozitiv, un membru al staffului, care nu pune însă în pericol desfășurarea meciului.

Va fi o partidă dificilă și prin prisma băncii tehnice. Hamren se apuca de antrenorat în anul în care eu abia mă nășteam, în 1981. Are o experiență extraordinară și-și arată la fiecare meci capacitățile tactice.
Mirel Rădoi, selecționerul României

VIDEO Blestemul gazonului » 4 episoade în care ”tricolorii” au avut un adversar în plus: terenul!

Citește și alte știri despre naționala României: 

FOTO Ce s-a întâmplat la antrenamentul oficial al „tricolorilor”: cine l-a „adoptat” pe Camora, care a fost cel mai vesel grup și ce joc le-a pregătit Mirel Rădoi

EXCLUSIV Răzvan Lucescu ştie care e atu-ul României în Islanda: „Asta a schimbat Rădoi. Cred în ceea ce v-am spus!"

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (1)
fibra
fibra  •  08 Octombrie 2020, 08:55

Sigur sunteti pregatiti sa spuneti "Asta e viata mergem inainte,dupa ce o sa va ia la alergat astia de care presa face bancuri ca sunt batrani la 34-35 de ani.Voi sunteti batrani de la 20 de ani de un vedetism incalificabil.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează