FOTBAL  »  NATIONALA  »  STEAUA

Laude de la Șumudică pentru steliștii de la națională: "Nu i-am văzut în viața mea în asemenea vână!"

Articol de GSP - Publicat luni, 28 martie 2016 21:53

Marius Șumudică a fost impresionat de Nicușor Stanciu, Adi Popa și Mihai Pintilii, care au făcut un meci foarte bun în fața Spaniei (0-0). Antrenorul Astrei e impresionat de forma fizică arătată de aceștia. 

"În momentul în care intri pe teren, chiar dacă îți impui să nu respecți foarte mult adversarul, valoarea jucătorilor dă un anumit respect. Din acest punct de vedere îi felicit pe cei care au intrat pe teren și au dat dovadă de curaj, dar și de o pregătiri fizică foarte bună.

Mi-aduc aminte la Popa în dreapta, cu mingea la picior, și Jordi Alba nu-l putea prinde fără minge. N-am văzut în viața mea așa vână! Și Nicușor Stanciu, la fel. Vână în picioare, potență.

Pintilii, la fel la mijlocul terenului, cred că a făcut vreo 10-12 faulturi, dar se simțea foarte bine. Pe mine m-au impresionat cei trei jucători de la Steaua.

Încă o dată acest preparator fizic de la Steaua a demonstrat că are o cheie foarte bună de-i pregătește atât de bine. Cei trei au dat dovada unei pregătiri mult superioare față de ceilalți jucători", a spus Șumudică la Digi Sport.

Citește și:
Viorel Păunescu, înmormântat astăzi la Cimitirul Bellu » Nume importante din fotbalul românesc au venit să-l conducă pe ultimul drum pe fostul președinte al Stelei
Superliga
Viorel Păunescu, înmormântat astăzi la Cimitirul Bellu » Nume importante din fotbalul românesc au venit să-l conducă pe ultimul drum pe fostul președinte al Stelei
Mbappe a scandalizat China! Au rupt contractele cu starul lui Real Madrid, după declarațiile făcute
Campionate
Mbappe a scandalizat China! Au rupt contractele cu starul lui Real Madrid, după declarațiile făcute
Au atras toate privirile la gala Balonului de Aur: fostul câștigător a venit cu iubita mai tânără cu 38 de ani
Campionate
Au atras toate privirile la gala Balonului de Aur: fostul câștigător a venit cu iubita mai tânără cu 38 de ani
A murit comentatorul de la „Fotbal minut cu minut” » L-a intervievat pe Platini cu Ion Țiriac în rol de traducător: povestea unui dialog memorabil
Superliga
A murit comentatorul de la „Fotbal minut cu minut” » L-a intervievat pe Platini cu Ion Țiriac în rol de traducător: povestea unui dialog memorabil
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China


Comentarii (7)
963242023697129
Eugen Eugenescu  •  29 Martie 2016, 07:48

smecheriile lui Sumudica nu mai pacalesc decat pe cei care se vor pacaliti ! asa,ca Gigi...

davi7
davi7  •  29 Martie 2016, 00:21

Declaratiile lui Sumi trebuie acceptate cu prudenta,sa vedem maine ce spune.

copacabana_70
copacabana_70  •  28 Martie 2016, 22:56

pai sa luam mai multi fotbalisti de la Steaua la Nationala...Bourceanu,Marica,Tosca,Tamas,Chipciu,chiar si Papp...oricand fac fata

Vezi toate comentariile (7)
Comentează