FOTBAL  »  NATIONALA  »  FRF

Mircea Moise: ”Membrii comisiilor l-au favorizat pe Keşeru”

Articol de GSP - Publicat marti, 24 februarie 2009 00:00

Mircea Moise, fostul impresar al lui Claudiu Keşeru, spune că FRF nu poate împiedica jucătorilor să se apeleze la instanţele civile.

”Nu discutăm despre valoarea jucătorului, discutăm despre prejiudiciul adus de acesta. Decizia Curţii de Apel este corectă şi susţine că FRF nu poate să facă acte de justiţie. FRF nu poate obliga nici un jucător, agent sau antrenor să nu se adreseze instanţelor.

Orice face FRF în afara obiectului de activitate este în afara legii. Nu discutăm autoritatea disciplinară, eu mă referer la comisiile care nu se referă la partea disciplinară. FRF nu le poate interzice jucătorilor să apeleze la instanţele civile

Între mine şi Keşeru a existat un contract între 2001-2003. Aveam o clauză în contract prin care dacă se transfera prin intermediul altcuiva îmi plătea 300.000 de euro. Dacă voi cîştiga împotriva Federaţiei, ea mă va plăti. Dacă voi cîştiga împotriva lui Keşeru, atunci el va trebui să îmi plătească. Membrii comisiilor l-au favorizat pe Keşeru”, a spus Mircea Moise la GSP TV.

Citește și:
Incredibil! Semnul făcut de Ștefan Târnovanu, imediat după al 3-lea gol marcat de Auda
Conference League
Incredibil! Semnul făcut de Ștefan Târnovanu, imediat după al 3-lea gol marcat de Auda
„Am ajuns de RÂSUL LUMII” » Gigi Becali, șocat de rușinea cu Auda, îl distruge pe Ștefan Târnovanu: „Tot el stă și se închină?! Să ne distrugi în halul ăsta...”
Conference League
„Am ajuns de RÂSUL LUMII” » Gigi Becali, șocat de rușinea cu Auda, îl distruge pe Ștefan Târnovanu: „Tot el stă și se închină?! Să ne distrugi în halul ăsta...”
Gafele care au scos-o pe FCSB din Europa! Momente inexplicabile în Letonia
Conference League
Gafele care au scos-o pe FCSB din Europa! Momente inexplicabile în Letonia
Cel mai nou stadion din România este aproape de inaugurare: detaliul care îl face unic între arenele din țară
Liga 3
Cel mai nou stadion din România este aproape de inaugurare: detaliul care îl face unic între arenele din țară
FOTO Dacia Hipster, gata de producția de serie. Brevet înregistrat pentru design
Profit.ro
FOTO Dacia Hipster, gata de producția de serie. Brevet înregistrat pentru design
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Iată DOSARUL COMPLET de la Securitate al lui Dan Șucu, informatorul „Mircea Crișan”: „Voi respecta toate indicațiile” + „Timid, greoi în gândire, bâlbâit. Un mediocru necesar!”

Universitatea Craiova - Levski Sofia 2-2! Leka noşt, deţa! Campioana iese din scenă în turul 2 din UCL! Rămânem încă un an în afara fotbalului care contează


Comentarii (5)
 •  11 Martie 2009, 14:42

F bine! Jos cu jepcarii! Jos Kassai , dRagomir si Sandu!!!

 •  25 Februarie 2009, 09:19

hotii

 •  25 Februarie 2009, 09:17

Foarte bine este timpul ca acesti tilhari sa plateasca si ei din spagile loate dea lungul timpului, oricum merita streagul.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează