OPINIE de Marius Mărgărit Naționala, repetabila noastră povară

Și mă gândeam la naționala asta, care tocmai remizase chinuit, nu din cauza adversarului, ci a propriei neputințe, în meciul cu Belarus. Tot un clișeu. 

Nu știu de ce, mi-a venit în minte titlul unei poezii superbe, "Repetabila povară" a maestrului Adrian Păunescu. De care, recunosc, sunt îndrăgostit iremediabil, nu doar pentru ce a scris, ci mai ales fiindcă i-a dăruit generației mele Cenaclul Flacăra. Cei trecuti de 50 de ani știu ce zic. Ceilalți, puteți căuta pe google. Pe insta, twiter sau altea alea, nu cred se postează despre astea. 

Cuvintele-mi sunt prea sărace, dar mi-am amintit de niște versuri. Poezia este despre dragostea și frustrarea dintre părinți și copii, care se tot rostogolește prin lume de-o veșnicie. Ce legătură o avea cu fotbalul?, o să ziceți.

Nu știu. Dar gândindu-mă la naționala noastră, m-a tot urmărit pasajul "Nu-i așa că te-apucă o milă de tot/ Mai cu seamă de faptul că ei tot nu pot?". Am parafrazat puțin, dar ce mai contează.

Chiar asta simți uitându-te la băieții ăștia cum joacă. Sunt convins că vor, că își doresc să ajungă la Euro. Să ne ducă și pe noi acolo. Ar fi prea mare minciuna să nu le pese. Dar vai, cum am mai spus-o și altădată, e atâta neputință, atâta lipsă de încredere, atît haos, cum zice și Gică Popescu. 

Chiar și cu anonima Belarus, care chiar nu ne-a pus mari probleme, n-am reușit nenorocitul ăla de gol care să ne aducă 3 puncte de ceva mai multă liniște. Știu, n-am pierdut, suntem neînvinși de 7 runde în preliminariile astea într-o grupă cum nu se putea mai accesibilă (mă feresc să zic ușoară, că o să mi se spună, alt clișeu, că niciun meci nu e ușor). 

Edi Iordănescu zicea că am avut 87% pase bune, că am controlat meciul. OK, dar cu ce ne-a ajutat? Se pune pe tabelă? "Ne-a lipsit pasa finală, execuția finală" a mai spus selecționerul. 

De ce? De ce atâta precipitare la finalizare? De ce purtătorul de balon nu avea mai deloc soluții de pasă decisivă, fiindcă colegii se tot ascundeau în spatele adversarilor? De ce, Nicule, măcar când o ai clară, să nu fi capabil s-o dai în ațe și gata, să mergem naibii acasă cu tolba plină? De ce centrările alea către nimeni, șuturile alea chinuite?

Spuneam că eu mi-am pierdut încrederea că echipa asta, generația asta, poate ajunge la Euro. Daum, Contra, Rădoi n-au reușit nimic cu ea. Edi mai speră... Sau e doar încăpățânarea de a nu renunța, până la capăt. 

Ce bine ar fi s-o vedem mai des și la cei de pe teren. Am zis că vă provoc să mă contraziceți. Și poate chiar o s-o faceți, că cifrele încă țin cu voi, cu noi. Dar nu e așa că această națională pare ca o repetabilă povară de atâta timp? Nu-i așa că te-apucă o milă de tot?