FOTBAL  »  NATIONALA  »  BELGIA - ROMÂNIA 2-1

Piţurcă nu e supărat după eşecul din Belgia: "Meritam un egal"

Articol de - Publicat sambata, 12 noiembrie 2011 00:00 / Actualizat vineri, 11 noiembrie 2011 23:59

Selecţionerul spune că lovitura de la 11 m ar fi trebuit să o execute Daniel Niculae, care nu a putut însă trage pentru că acuza o lovitură puternică la picior


- E o dezamăgire acest 1-2 cu Belgia?

- Nu sînt supărat, chiar dacă am avut un start slab de partidă şi am luat primul gol din fază fixă. Adică exact ce crezusem că am pregătit foarte bine. Am avut multe mingi pierdute şi n-am pus probleme în atac, dar asta s-a întîmplat şi pentru că am avut în faţă un adversar solid, care ne-a pus probleme.

- Aţi sperat, totuşi, într-o remiză?
- Ne-am revenit după pauză, am schimbat sistemul şi am jucat cu două vîrfuri. Ar fi fost mai echitabil un 2-2 dacă mă gîndesc la ocazia din final a lui Niculae şi la penalty-ul ratat de Raţ. Trebuie să vedem însă şi plusurile partidei. Au debutat unii jucători, am arătat în partea a doua o forţă de joc, mi-a plăcut cum a intrat Mazilu, iar pînă la primul meci oficial mai avem timp ca să formăm un grup puternic.

- Raţ trebuia să execute lovitura de la 11 metri?
- Stabilisem să tragă jucătorul care se simte cel mai stăpîn pe sine în momentul respectiv. Torje nu putea executa, fiindcă el a scos penalty-ul, Niculae resimţea o lovitură, aşa că Raţ şi-a asumar responsabilitatea. Dar putea rata oricine. Nu pot reproşa nimic.

- Au fost momente în care fanii v-au contestat?
- Le mulţumesc suporterilor români aflaţi în tribune, chiar dacă au cerut demisia.

"La penalty, greşeala mea a fost că nu m-am uitat la portar, care plecase exact pe colţul unde am tras. Fanii trebuie să înţeleagă că «naţionala» şi fotbalul românesc sînt în cădere liberă şi avem nevoie de sprijin, nu de spirit distructiv"
Răzvan Raţ, fundaş România

Citește și:
Bogdan Mara acceptă propunerea lui Gigi Becali: „Cu drag!” » Are și antrenorul ideal
Superliga
Bogdan Mara acceptă propunerea lui Gigi Becali: „Cu drag!” » Are și antrenorul ideal
„Baciu trebuie să plece, săracul” » Gigi Becali numește noul antrenor fără să mai țină cont de galerie: „Mâine l-aș pune! E vorba de averea mea”
Superliga
„Baciu trebuie să plece, săracul” » Gigi Becali numește noul antrenor fără să mai țină cont de galerie: „Mâine l-aș pune! E vorba de averea mea”
Umilința supremă din vestiarul Craiovei: „Cei de la FCSB dormeau la faza aia!”
Superliga
Umilința supremă din vestiarul Craiovei: „Cei de la FCSB dormeau la faza aia!”
„Uite, sunt pătrată!” » Noua iubită a lui Icardi s-a dezbrăcat și s-a pozat în oglindă, ca să le dea peste nas criticilor
Stiri extrasport
„Uite, sunt pătrată!” » Noua iubită a lui Icardi s-a dezbrăcat și s-a pozat în oglindă, ca să le dea peste nas criticilor
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Disputa dintre Ion Țiriac și Eduard Novak: „Chemați toată presa, nu se poate așa ceva”

Hagi anunță vineri lotul, dar GSP a aflat primele nume sigure de convocare » Sunt deja în cantonamentul de la Mogoșoaia!


Comentarii (51)
bozgor
bozgor  •  12 Noiembrie 2011, 18:27

mai boule este admisibil sa doar un jucator la nationala care sa fie capabil sa bata un 11/ esti o zderanta mai antrenor de kko

many_steaua
many_steaua  •  12 Noiembrie 2011, 18:10
Postat de utilizator șters pe 12 Noiembrie 2011, 17:28

Corect. Arbitrul de aseara parca era pus de Avram.

Un mic ajutor de la Platini, pt Sandu, aflat la ananghie. Un gol perfect anulat, 2 penaltiuri și neacordarea de al doilea galben și rosu pt Raț.

utilizator șters
utilizator șters  •  12 Noiembrie 2011, 17:28
Postat de ciparian pe 12 Noiembrie 2011, 14:43

Mai, cat tupeu poti sa ai ca sa declari asa ceva, dupa ce aia ne-au dat lectii de fotbal in prima repriza, arbitrul le a anulat un gol valabil si nu le a dat 2 penaltyuri? Cand tu ai ajuns in fata careului lor in min 17? Tre sa ai tupeu de mare bul/angiu, pe care-l prinzi cu maciuca in el da nu recunoaste, spune ca era in buzunar la spate.....

Corect. Arbitrul de aseara parca era pus de Avram.

Vezi toate comentariile (51)
Comentează