FOTBAL  »  NATIONALA  »  FRF

Răzvan Burleanu a anunțat schimbări masive la FRF! Cod anti-corupție + alte 4 decizii care pot relansa fotbalul românesc

Răzvan Burleanu
Răzvan Burleanu

Articol de GSP - Publicat luni, 28 ianuarie 2019 18:03

Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, a anunțat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, câteva modificări adoptate în urma întâlnirii Comitetului Executiv al forului pe care îl conduce. 

Prin vocea președintelui Burleanu, FRF a anunțat implementarea unui cod de etică prin care se dorește stoparea corupției din fotbalul românesc: 

„Suntem singura Federație care luptă împotriva corupției. Am adoptat un cod de etică. Dacă la nivel de FIFA și UEFA eram deja obișnuiți cu aceste coduri de etică, am reușit și noi să adoptăm ceva de genul, în sfârșit. Principiile erau însușite la nivel de Federație, dar ne-am dorit să transmitem un mesaj puternic tuturor membrilor afiliați. Pentru prima oară, integritatea începe să aibă parte și de un fundament legislativ

E un mesaj ferm: toleranță zero față de corupție! Câteva dintre principiile de conduită ale acestui cod de etică: integritate, egalitatea, demnitatea, buna-credință, alegerile corecte sau confidențialitatea”, a declarat Burleanu. 

Alte decizii luate azi în Comitetul Executiv: 

1. Selecționerii vor da raportul în fața Comitetului

„După cum știți, imediat după venirea lui Mihai Stoichiță, toate loturile naționale au trecut în subordinea sa. Până atunci, fiecare selecționer își dorea să răspundă doar în fața președintelui Federației.

Azi, această practică în care selecționerul vine în fața colegilor mei din Comitetul Executiv a devenit o practică. Aceste lucruri au contat foarte mult și am implementat o colaborare foarte bună între prima reprezentativă și naționala de tineret”.

2. Sisteme de monitorizare a jucătorilor

„Vom investi 100.000 de euro în achiziționarea unui sistem GPS de tip «Catapult». Acest sistem ne va permite accesul la datele furnizate inclusiv în timpul jocului. Începând de la primul cantonament la nivel de U21, acest sistem va putea fi utilizat de staff-uri.

De asemenea, vom achiziționa alt sistem. Foloseam până acum platforma InStat pentru monitorizarea jucătorilor. De azi vom colabora cu WyScout, iar selecționerii vor avea acces la detalii suplimentare privind evoluțiile jucătorilor și adversarii pe care să-i întâlnim. Ne-am asumat rolul ca performanța sportivă să se poată realiza. 

În plus, azi s-a aprobat dezvoltarea unui sistem prin care toate cluburile care dau jucători la națională să aibă acces la datele privind evoluțiile lor”.

3. Se schimbă organigrama FRF 

„Un alt subiect de pe ordinea de zi a fost cel legat de organigrama FRF. Am luat decizia să o modificăm. O vom reconfigura ținând cont de unele obiective. Vrem să putem menține și să creștem nivelul de performanță instituțională atât în plan administrativ cât și în plan sportiv. Totodată, ne dorim să avem parte de o eficientizare a tuturor proiectelor pe care le avem în desfășurare”.

4 . Modificări și la corpul observatorilor internaționali

„Am discutat și despre observatorii de arbitri de la nivel internațional. Avem câteva noutăți: Teodora Albon a fost promovată ca observator pentru fotbalul feminin. Bogdan Sorescu, fost arbitru de futsal, a fost promovat în corpul de observatori internaționali. În plus, Patrițiu Abrudan a fost înlocuit cu Augustus Constantin”.

5. Colaborare cu jurnaliștii

„Noi ne dorim să colaborăm și cu presa, dacă are informații. Avem o procedură de confidențialitate, nu vor fi făcute publice. Avem interes să facem curățenie, dar nu suntem procuratură. Nu putem intercepta telefoane, avem însă o colaborare foarte bună cu institutițiile statului”.

Vezi și: Propunere surpriză pentru Supercupa României! Competiția poate prelua modelul din Italia: „Burleanu e de acord”

„Fotbalul se «deteritorializează»! Nu mai există ceva esențial” » Un profesor de antropologie, Christian Bromberger, conferință de excepție despre o „mutație” în fotbalul de azi: „Am plecat de la tifoso, adică boală contagioasă, și am ajuns aici”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (11)
pake_spp
pake_spp  •  29 Ianuarie 2019, 00:32
Postat de Andreea Lidia Sfetcovici pe 28 Ianuarie 2019, 19:32

Actionariat Manchester City: Printul ala arab 87% si 13% Guvernul Chinez. Tara cu cele mai mari datori China .... sponsorizeaza, cum putem vredodata sa concuram cu echipe cu buget nelimitat.

de unde stii inteligent-o ca are China datorii?...cu 2 ''i'', da!? China da bani imprumut iar SUA e datoare vanduta chinezilor...iar ai citit vreun articol dezinformant prin vreun ziar anonim si te crezi informata! De ce crezi ca se lupta SUA diplomatic cu ei? pai daca renunta chinezii, rusii si sauditii sa se raporteze la dolar, inflatia va fi uluitoare, iar SUA va da faliment. SUA doar stampileaza bani, nu ii produce! TINE MINTE!

remarque
remarque  •  28 Ianuarie 2019, 22:34

E ca pe Titanic. Orchestra canta, luminile sunt aprinse, e minunat, gheata straluceste feeric. Gaura din cala navei e cat China. Prescrie si Burleanu retete de medicamente si regim alimentar la un pacient in coma. :P. Auzi acolo. integritate, rapoarte, organigrama, monitorizare, colaborare. Cu cine toate astea? Somn usor FRF, R.I.P. fotbal romanesc!

1841944262513403
Sever Augustin Pop  •  28 Ianuarie 2019, 21:11

Nu are caderea morala sa vorbeasca de etica!! *** pentru el este marketing [vezi alegerile FRF pentru presedinte].In alta ordine de idei, progres in fotbal inseamna -in primul rand- fotbalisti de valoare [vezi academia lui Hagi si componentii lotului under 21 ani], dupa care vorbim de masuri administrative. Altfel spus, acest personaj -Burleanu- nu are ce cauta in fotbalul Romanesc........

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (11)
Comentează
Close