FOTBAL  »  NATIONALA  »  TURCIA - ROMÂNIA

TOTU-I TACTICA România, colaps tactic la ultimul mare meci al lui Lucescu » Unde a greșit flagrant selecționerul

Unde a greșit Mircea Lucescu în duelul Turcia România. Fotomontaj: Diana Vasilescu, GSP
Unde a greșit Mircea Lucescu în duelul Turcia România. Fotomontaj: Diana Vasilescu, GSP

Articol de - Publicat vineri, 27 martie 2026, 11:56 / Actualizat vineri, 27 martie 2026 15:10

România a pierdut cu 0-1 în fața Turciei, la Istanbul, rezultat în urma căruia „tricolorii” și-au luat adio de la visul de a ajunge la Campionatul Mondial din 2026. Fragmentată, statică și incapabilă să se adapteze, naționala condusă de Mircea Lucescu a eșuat de o manieră lamentabilă din punct de vedere tactic și în ceea ce privește exprimarea de joc.

Kadioglu (53') a decis meciul, după o pasă sclipitoare a lui Arda Guler, finalizând simplu, din șase metri, în situație de unu contra unu cu Ionuț Radu. România a fost aproape de egalare în minutul 78, însă șutul lui Nicolae Stanciu a lovit bara, în urma unei erori în apărarea turcilor.

  • Totu-i tactica” este un proiect GSP care își propune să analizeze modul în care antrenorii aleg să abordeze tactic partidele-cheie. Pentru a determina cele mai importante date, ne folosim de platforma Wyscout, care oferă parametri și informații relevante colectate de 250 de experți din toată lumea.

Vlad Dragomir nu e Marius Marin

România a intrat în meci cu intenția de a evolua într-un sistem 4-2-3-1, însă realitatea din teren a împins echipa într-un 4-1-4-1 rigid, fără progresie, ca urmare a neputinței de a avansa cu mingea și de a o elibera în condiții de presiune, de multe ori jucătorii fiind nevoiți să primească și să joace cu fața spre propria poartă, în condițiile în care Turcia (4-2-3-1), ușor surprinsă de jocul coborât al adversarilor, nu a exercitat un presing la intensitate maximă.

Pentru a limita pericolul de pe flancuri, acolo unde Baris Alper Yilmaz și Kenan Yildiz reprezentau principalele amenințări, Mircea Lucescu a ales să dubleze fundașii laterali. Astfel, Mihăilă și Man au coborât constant pentru a ajuta defensiva, însă această soluție a avut un cost major: echipa s-a dezechilibrat exact în zonele care ar fi trebuit să ofere avans și ieșire din presiune.

În acest context, absența unui recuperator autentic a devenit decisivă. Marius Marin, indisponibil, a lipsit exact în rolul în care România avea cea mai mare nevoie de stabilitate. În locul său, a fost utilizat Vlad Dragomir, un jucător cu profil mai ofensiv, apropiat de cel al lui Nicolae Stanciu, dar care nu oferă aceleași garanții în ocuparea și fluidizarea spațiilor.

3din 6 dueluri a câștigat Vlad Dragomir. Mijlocașul a înregistrat o acuratețe a paselor de 68%

România, colaps tactic la ultimul mare meci al lui Lucescu » Unde a greșit flagrant selecționerul
Vlad Dragomir, obligat să coboare în defensivă, pentru a sprijini construcția. Jocul cu spatele la poarta adversă a fost prezent în cele mai multe dintre faze. Fotografie generată în plaftorma Wyscout

Două minute mai târziu, apare tipica reacție pentru lipsa de soluții: fault comis de Man imediat după pierderea mingii sus.

Cu o construcție preponderent blocată, România a încercat să joace central, să caute pasa care să rupă liniile, dar fără mobilitate și fără suport între compartimente, jocul a devenit static. Secvența din minutul 63 este relevantă pentru tipul de presing practicat de România, fără acoperire în spate și fără un jucător capabil să recupereze mingea în proximitate. O acțiune care, în lipsa structurii, nu produce nimic.

România, colaps tactic la ultimul mare meci al lui Lucescu » Unde a greșit flagrant selecționerul
Pressing-ul României. Mert Muldur alege să rupă linia tricoloră cu o pasă directă la Calhanoglu. Vlad Dragomir este departe de zona recuperării. Fotografie generată în platforma Wyscout

54%a fost procentul paselor corecte date de Răzvan Marin, jucătorul României cu cel mai slab procentaj la acest capitol.

În absența lui Marius Marin, România a pierdut exact acel echilibru dintre defensivă și construcție, aspect care a afectat covârșitor jocul. Poate că Screciu ar fi fost o soluție mai bună.

Carențele lui Andrei Rațiu, la suprafață

Turcia a identificat rapid zona vulnerabilă a României și a direcționat majoritatea atacurilor pe flancul lui Andrei Rațiu. În mod surprinzător, presiunea nu a fost concentrată pe partea lui Bancu, percepută în mod tradițional ca fiind mai expusă, ci pe dreapta, acolo unde sincronizarea defensivă a lăsat de dorit încă din start.

România, colaps tactic la ultimul mare meci al lui Lucescu » Unde a greșit flagrant selecționerul
Man coboară pentru a ajuta, însă își pierde adversarul, lăsând spațiu în spate. A fost un tipar care s-a repetat pe parcursul meciului. Fotografie generată în platforma Wyscout

Pe măsură ce Turcia a câștigat încredere pe acel flanc, a început să combine mai mult spre interior, mutând jocul din lateral în zonele centrale. De aici au apărut situațiile periculoase: șuturi din afara careului, combinații rapide și, în final, golul.

3din 16 șuturi trimise de turci au fost din unghi. Toate celelalte 13 au venit din zonă centrală

Un aspect esențial în astfel de momente de blocaj în tranziții este dinamica jucătorilor din partea opusă zonei de posesie. Pentru a evita sufocarea construcției, unul dintre aceștia trebuie să atace spațiile libere. România nu a făcut acest lucru.

Arda Guler a fost unul dintre jucătorii care au profitat cel mai bine de această lipsă de coordonare, pătrunzând frecvent și destabilizând defensiva.

La faza golului, erorile se cumulează. Rațiu nu își ajustează poziționarea, obișnuit să aibă sprijin din partea lui Man, care nu își însoțește adversarul direct până la capăt pentru a nu suprapopula careul. Fundașul dreapta nu strânge suficient, iar Ferdi Kadioglu găsește spațiul necesar pentru a finaliza. În această secvență, nici Drăgușin nu acționează.

România, colaps tactic la ultimul mare meci al lui Lucescu » Unde a greșit flagrant selecționerul
Drăgușin este absent la faza golului marcat de Kadioglu, adversarul direct al lui Dennis Man. Fotografie generată în platforma Wyscout

Situația ilustrează limitele lui Andrei Rațiu care, deși oferă viteză și disponibilitate ofensivă, nu reușește să gestioneze defensiv. În fotbalul de top, capacitatea de a susține ambele faze este esențială, dincolo de calitățile individuale.

1duel la sol din 8 a câștigat Andrei Rațiu în Turcia - România

Lucescu a schimbat tardiv

Într-un meci în care România a avut dificultăți evidente încă din primele minute, reacția de pe bancă a venit târziu. Echipa s-a bazat aproape exclusiv pe mingi lungi și pe faze fixe sau situații generate de faulturi câștigate, fără a dezvolta coerent.

Surprins de abordarea baricadată a României, Montella nu a forțat ritmul, preferând o abordare mai calculată, sub nivelul de intensitate pe care îl poate atinge. Chiar și în aceste condiții, România nu a reușit să se adapteze sau să modifice structura jocului.

Schimbările lui Mircea Lucescu au venit târziu. Florin Tănase a fost introdus în minutul 66, în locul lui Răzvan Marin, în speranța de a aduce mai mult avans teritorial.

Nicolae Stanciu a intrat în minutul 71, în locul lui Ianis Hagi, într-o încercare de a crește creativitatea între linii, în timp ce David Miculescu a fost trimis în teren abia în minutul 87, în locul lui Bîrligea, iar Baiaram a intrat în minutul 88 pentru Mihăilă.

Problema nu a fost doar alegerea schimbărilor, ci momentul în care acestea au fost făcute. Naționala a avut nevoie de ajustări încă din prima repriză, într-un context în care planul inițial nu a produs efecte. Lipsa de reacție rapidă a permis Turciei să-și consolideze controlul și să gestioneze finalul de meci fără riscuri majore.

Într-un meci de asemenea nivel, adaptarea în timp real devine esențială. România lui Mircea Lucescu nu a reușit să o facă, iar diferența s-a văzut atât în organizare, cât și în capacitatea de a reacționa.

Turcia este o echipă foarte bună, o echipă cu un potențial extraordinar. Îmi place mult Montella, știu ce potențial are. Eu îi văd calificați la turneul final, sunt jucători de valoare. Meciul a fost foarte echilibrat. Dacă Rațiu nu făcea acea greșeală, i-a fost teamă să nu fie driblat. În rest, în afară de un șut pe poartă, nu au avut altceva... Știm bine că echipa Turciei este la un nivel superior celei a României.
- Mircea Lucescu, selecționerul României

Cifrele partidei Turcia - România

Parametru

Turcia

România

Posesie

68%

32%

Situații de gol

16

6

Acuratețea paselor

87% (475/545)

66% (169/257)

Șuturi cadrate

2

0

Cornere

9

3

Mingi recuperate

37

37

A fost o partidă de la care ne așteptam să decurgă astfel, nu am primit gol, nu am lăsat distanțe mari între jucători. Am funcționat pe spațiile lor reduse. Nu mă așteptam să fie chiar așa. Dar cred că naționala noastră a făcut un meci bun, a arătat maturitate. Lucescu este o legendă, nu era o presiune în plus, e antrenorul poate cel mai titrat în ultima perioadă. Am vorbit puțin cu el, dar nimic spectaculos, i-am urat succes. Important e că am trecut mai departe.
- Vincenzo Montella, selecționerul Turciei

Citește și:
Atacă violent comentariul TV de la Turcia - România: „Două țațe, doi moșnegi ramoliți! Grădinescu ar trebui să iasă la pensie, e dezagreabil! Ați văzut ideea lor șocantă?!”
Nationala
Atacă violent comentariul TV de la Turcia - România: „Două țațe, doi moșnegi ramoliți! Grădinescu ar trebui să iasă la pensie, e dezagreabil! Ați văzut ideea lor șocantă?!”
Gigi Becali, declarații aspre la adresa unui jucător al naționalei: „Pușcăria pușcăriilor!”
Nationala
Gigi Becali, declarații aspre la adresa unui jucător al naționalei: „Pușcăria pușcăriilor!”
Nu e Hagi! Propune un alt nume de selecționer după ce Mircea Lucescu a ratat calificarea la Cupa Mondială
Nationala
Nu e Hagi! Propune un alt nume de selecționer după ce Mircea Lucescu a ratat calificarea la Cupa Mondială
Iasmin Latovlevici, la GSP Live: „Voi ați văzut asta la golul Turciei? Incredibil!” + „Pițurcă avea o vorbă”
Nationala
Iasmin Latovlevici, la GSP Live: „Voi ați văzut asta la golul Turciei? Incredibil!” + „Pițurcă avea o vorbă”
EXCLUSIV Restricție drastică la trecerea
Profit.ro
EXCLUSIV Restricție drastică la trecerea "ocazională" a frontierei cu țigări pentru uz personal
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Adrian Porumboiu, dezlănțuit după Turcia – România: „Vrem să batem cu ăsta? Nu ți-e rușine, porcovane?”

„Imigranții l-au băgat în comă în 5 minute!” » Neamțul celebru din România critică DRASTIC Germania: „Acesta e adevărul! Sunt creștin, nu vreau să fim țară musulmană”


Comentarii (12)
nicknick
nicknick  •  27 Martie 2026, 15:18

cand castigam e meritul lui Lucescu, cand pierdem e de vina Ratiu sau cine o fi. De vina este Lucescu sau mai bine zis cine l-a numit ca era evident ca e depasit. cine face selectia?...antrenorul. citi ai in lot din echipele din play off??..si tu joci cu jucatori din play out doar de la o echipa. cu alti jucatori ai si alt joc. ianis face tusa la o echipa mediocra si tu il pui capitan. e vina cui? codrea, dobre, petrila, cicaldau macar in lot trebuiau sa fie dar n-au loc de miculescu, tanase, stanciu. stanciu face tusa prin china iar mitrita desemnat printre cei mai buni din china ti-ai batut joc de el. la ce schimbi in min 88???...la ce l-ai bagat pe tanase cand niciodata nu a jucat bine la nationala si sezonul asta a fost pe dinafara???...ce justifica introducerea lui MIculescu?? toate palesc in fata obsesiei pentru ianis. si celelalte meciuri din campanie tot ratiu le-a pierdut??...sau Lucescu??...Lucescu e singurul vinovat. rectific. el si cel ce l-a numit. cand ma gandesc ca tot el l-a numit si pe hagi viitorul antrenor, aoleu.

therealreddog33
therealreddog33  •  27 Martie 2026, 13:22
Postat de juniordefotbal pe 27 Martie 2026, 13:09

Ai scris un articol în care nu ai spus nimic! Ai dat copy-paste. O inepție: sa-l scoti pe Man ca vinovat la gol. Da! Este omul lui Man dar mingia vine de la 50 de m, a făcut o săptămână in aer, Ratiu avea timp sa ocupe zona. Ce schimbai la pauza cand tactic echipa a jucat perfect. Aaaa! Poate sa-i scoti pe R. Marin si pe Ianis. N-ai scos în evidenta ca R. Marin joaca în 2/4 de 5 ani, ca nu întâmplător i-au dat „viteza” aia prin Italia. Ca Ianis nu-i pasează lui Man care vine cu fata... Poti sa faci o analiza si la bursa? Oricum nici acolo nu o sa spui nimic. Succesuri!

Bună observație, exact R.Marin și Ianis au fost mâinile moarte aseară. Se observă și în pozele de aici. În prima, în loc să coboare în spații, să primească mingea, fug amândoi de minge, se ascund in spatele fundașilor, pe posesia noastră. În a doua, pe presing, Marin doarme, nu închide în centru, rămâne pierdut într-un spațiu în care mai erau doi coechipieri și un singur adversar. Lucescu trebuia să îi schimbe la pauză, au fost în plus pe teren. Cum a intrat Stanciu, s-a văzut.

Eglwyswrw
Eglwyswrw  •  27 Martie 2026, 13:19

Lucescu a incercat sa joace ca italienii. Aia au mereu cel putin 3 insi care se misca incontinuu, doi pe benzi si unul in centru. Dar pentru asta iti trebuie conditie fizica. Noi n-avem jucatori de banda care acum sa fie in zona careului de 16 propriu iar peste 15 secunde sa fie la 20 de metri de poarta adversa gata sa primeasca o pasa. Si n-avem un ins foarte tehnic in zona centrala care sa poata depasi prin dribling sau in viteza 2-3 adversari si apoi sa paseze decisiv. Ai nostri-s lenti. Iar Hagi junior joaca cel mult 30 de minute per meci, asta daca n-are un adversar direct care sa-l deranjeze.

Vezi toate comentariile (12)
Comentează