FOTBAL  »  NATIONALA  »  SPECIAL GSP

Romulus Gabor lăcrimează la 50 de ani pentru că n-a putut oferi mai mult naţionalei: "Aş fi fost în Generaţia de Aur"

Romulus Gabor și Castelul Huniazilor
sînt două dintre emblemele Hunedoarei
Romulus Gabor și Castelul Huniazilor sînt două dintre emblemele Hunedoarei

Articol de - Publicat vineri, 14 octombrie 2011 00:00 / Actualizat joi, 13 octombrie 2011 21:04

Cel mai bun jucător al Mondialului de tineret din '81, "Cangurul" crede că putea fi la World Cup '94 dacă accidentările nu-i stopau cariera internaţională la 26 de ani. O poveste despre dragostea faţă de Corvinul lui Lucescu, sfidarea ofertelor de la Steaua şi Dinamo, Securitate şi "zbanghii Hunedoarei" de acum trei decenii


Bărbatul descinde la castel dintr-un Mercedes negru. Jonglează cu mingea timp de cîteva minute pe podul care duce spre edificiul Huniazilor în timp ce localnicii se opresc să-l mai urmărească încă o dată, deşi, cu precădere cei mai în vîrstă, îi ştiu fiecare mişcare mai bine decît ce-au mîncat în urmă cu două zile.

"Hai, nea Petre, nu m-ai văzut de-atîtea ori, ieşi acum din cadru, că mă mai trag şi eu un pic în poze!", îl abordează, în glumă, Romică pe bătrînelul care se holba la picioarele lui ca în vremurile în care Corvinul făcea furori în Divizia A, în urmă cu aproape trei decenii. Cu trupa de şoc a Hunedoarei, condusă de Mircea Lucescu: Ando, Rednic, Klein, Mateuţ, Nicşa, Petcu, Dubinciuc, Văetuş. Plus, bineînţeles, el, Gabor, omul care azi împlineşte 50 de ani: "Parcă prea repede a trecut vremea. Dar mintea mi se duce tot la tinereţe, cu satisfacţiile şi dezamăgirile ei".

În primul rînd, gîndurile fug spre Mondialul de tineret din '81, Australia, de unde puştiul s-a întors cu Balonul de Aur, titlul oferit celui mai bun jucător al turneului, cîştigat cu o ediţie înainte de Maradona. A dat 4 goluri, al treilea golgeter al competiţiei, decisiv inclusiv în finala mică împotriva Angliei, 1-0, fiind marcatorul punctului care a adus medaliile de bronz pentru "tricolori".

"Auzeam cum îmi scîrţăiau tendoanele"
A rămas credincios casei, for ever, deşi, aidoma foştilor săi colegi, prilejuri de a pleca în lume să-şi împlinească talentul imens a avut nenumărate. "A depins numai de mine. Nu pot să învinovăţesc pe nimeni că n-am plecat de la Corvinul cînd aveam un nume. Ce-mi trebuie mie Dinamo?, gîndeam atunci. Eu de echipa naţională aveam nevoie şi, dacă există un mare regret în viaţă, mare de tot!, e că n-am reuşit să fac mai mult pentru reprezentativă", se confesează Gabor. Şi asta în vreme ce vocea i se gîtuie şi-şi reprimă cu greu o lacrimă născută în colţul ochilor.

N-a avut ce face. L-au doborît problemele de sănătate: două accidentări la ambele tendoane, stîng şi drept, "le auzeam cum scîrţîie", l-au trimis, după vîrsta de 26 de ani, într-o agonie a finalului de carieră: "Le Îmi pare rău pînă la urmă că n-am venit la Steaua sau la Dinamo, fiindcă la echipele mari din Bucureşti erai mai protejat de arbitri faţă de jocul agresiv al acelor ani. Şi aşa poate aş fi scăpat de necazuri".

Chefuri cu vin al, roşu şi un pic de whisky
Perioada de graţie de la Corvinul o povesteşte ca şi cum ar retrăi-o în fiecare secundă: "La 18 ani eram rezerva lui Lucescu. Nea Mircea avea 33 de ani. La început, nu cred că-şi propusese să devină antrenor, dar, văzînd probabil că sînt condiţii de performanţă şi există un grup formidabil, a pornit treaba. Jucam 4-3-3, iar în tribune veneau cîte 12.000 de oameni la fiecare partidă. Ştia mereu cum să se impună, cînd s-o lase mai moale sau să ne destindă".

Iar, la acest capitol, modelul Lucescu e celebru: "Ne scotea la teatru, la film, la muzee. Ne-a dus o dată la «Antipa», unde l-am speriat teribil cu un păianjen de plastic pe «secundul» Remus Vlad. Toţi erau pe jos de rîs, dar nea Mircea ne-a certat: «Măi băieţi, aici v-aţi găsit să vă daţi în spectacol?». Ne ierta, dar avea un stil incredibil de a te motiva astfel pe teren".

Nici şpriţurile nu le erau străine: "Eram cu toţii cam zbanghii, mai şi fugeam din cantonament, dar nu întreceam măsura. La chefuri se bea numai vin, alb sau roşu, niciodată tărie. Se mai ardea doar cîte un whisky, să te dai un pic rotund. Klein s-a apucat de fumat abia pe la 25 de ani, Ando mai scăpa şi el cîte o ţigară".

Microfoane în dormitorul lui Lucescu
Mai există însă şi un alt gen de amintire, ciudată, despre Lucescu: "După ce a plecat nea Mircea, eu m-am mutat în apartamentul lui. Cînd îmi aranjam locuinţa, un prieten a găsit la geam o cutiuţă de plastic, cît o brichetă, prinsă în nişte fire. A aruncat-o, fără să-şi dea seama că acolo era un dispozitiv, cu care îl ascultaseră în casă pe Lucescu. Şi a doua zi dimineaţa m-au chemat la Securitate, soţia gravidă şi amicul erau deja în camere diferite, şi ne-au luat la întrebări. Au găsit aparatul la gunoi, ne-au dat drumul şi am scăpat doar cu tracasarea. Nici nu m-a interesat dacă mă interceptau şi pe mine, n-aveam ce să ascund".

Eventual o fugă în străinătate? "Nu m-a interesat. Cînd m-am întors de la Mondialul de juniori din Australia, în '81, mi-a propus în avion preşedintele federaţiei germane să cobor cu el la Frankfurt, promiţîndu-mi că îmi rezolvă un transfer în Bundesliga. Ştiam însă că Marcel Răducanu tocmai evadase şi n-avea drept de joc un an de zile, mi se pare. Şi am considerat că e mai bine să-mi văd de treaba mea decît să ajung să fac pe cerşetorul prin Germania".

Iordănescu, intermediar pentru transferul la Steaua
La fel, cu refuz, a tratat şi tentaţiile din ţară: "Cu Dinamo semnasem un precontract, prin Lucescu. Iar pentru Steaua, în '81, am ajuns cu Iordănescu la Ilie Ceauşescu, fratele preşedintelui, care se ocupa de echipă. M-a întrebat cam ce aş vrea ca să vin în Ghencea, dar m-am blocat. L-am rugat pe Puiu să-i zică. O maşină şi o casă. «OK, rezolvăm!», a fost concluzia lui, dar n-am mai vrut eu să mai plec".
Recunoaşte însă că are un respect special pentru Dinamo, care l-a ajutat într-un moment dificil: "Ianul a vorbit cu preşedintele lui Anderlecht, Michel Verschueren, să mă trimită să mă operez la tendon la celebrul medic Martens. Am ajuns în spital şi în '90, la recuperare, urmăream la televizor Mondialul din Italia şi plîngeam gîndindu-mă că puteam fi acolo, cu echipa. Chiar şi cu Generaţia de Aur, în '94, cînd aveam 33 de ani!".

Nici acum, la 50 de ani, belele nu-l ocolesc. A făcut de două ori operaţie de hernie de disc: "De-aia nici nu vreau să mă bag deocamdată la antrenorat, că trebuie să mai alerg, să mă implic, dar nu pot. Am luat licenţa Pro, aşa că am drept să lucrez chiar în Liga 1. Dar e tare greu, fiindcă cercul e cam închis. Dar lasă că o să iau eu o echipă de «B» şi o să mai auziţi de Romică Gabor!".


Arestat la un meci cu FC Olt
O cu 2-0 şi am fost eliminat. Pe bancă a ieşit la un moment dat un scandal în timpul partidei. Se făcuse 2-2 şi m-am trezit săltat de doi gealaţi de pe marginea terenului. M-au băgat într-o dubă, m-au dus la Miliţie, erau, nene, unii cu nişte feţe dubioase rău! Cu pistoalele la brîu! Mi-au dat drumul după ce am pierdut cu 3-2, dar habar n-am nici pînă în ziua de azi de ce m-au luat. Cred că vroiau să mă ţină prizonier dacă nu băteau!".


"Erau atîţia executanţi de lovituri libere la «naţională» încît, atunci cînd mai încercam şi eu să bat cîte una, mai îmi luam un şut în fund de la cei grei, Boloni, Balaci: «Taie-o, copile, de aici!»"
ROMULUS GABOR

"Nea Mircea mă mai folosea şi vîrf împins, dar mi-era ruşine să-i spun că nu-mi place postul ăla. Eu vroiam să fiu la mijloc, mai cu faţa la joc, mai degrabă să dau o pasă decisivă decît să finalizez"
ROMULUS GABOR

"Au fost situaţii în care trebuia să dai meciul. N-aveai ce face, nu pozez eu acum în erou. Se discuta cu trei, patru jucători, care transmiteau echipei linia. Cine se opunea era scos din cărţi"
ROMULUS GABOR

30.000 de lei a fost prima încasată de Gabor pentru calificarea echipei naţionale la Euro '84

"Cînd a murit Mişa Klein, s-a rupt ceva în mine. Am şi acum sentimentul că a plecat într-un turneu, nu a dispărut dintre noi"
ROMULUS GABOR

"Echipa naţională de azi are jucători cu talent, dar parcă prea se schimbă mulţi jucători de la o partidă la alta. Iar pe Răzvan Lucescu ori nu-l puneai, ori îl lăsai pînă la capătul preliminariilor"
ROMULUS GABOR

"În copilărie ţineam cu Dinamo, dar mi-ar fi plăcut mai mult să ajung la Steaua. Aveau un joc mai plăcut ochiului, mai spectaculos, cu pase. La Dinamo m-aş fi dus pentru nea Mircea"
ROMULUS GABOR

"După Mondialul de juniori din Australia m-au luat în armată la o unitate a Apărării la Deva. Am plecat însă cu «naţionala» într-un turneu extern, iar cînd m-am întors m-am pomenit mutat la trupele de securitate de la Orăştie. Era şi la capitolul ăsta un război Steaua - Dinamo"
ROMULUS GABOR

Playtech: Doliu în lumea fotbalului. A murit electrocutat în baie, din cauza telefonului mobil


Comentarii (11)
christiano0
christiano0  •  14 Octombrie 2011, 16:19

Il stiu pe Alpin ca e cam Diliu, dar cred ca un pic de dreptate are. E clar ca Steaua, Dinamo, Olt erau protejate in perioada aia, iar daca baiatul s-a intors cu Balonul de Aur din Australia, un leagan al democratiei, inseamna ca l-a cucerit pe bune. Am auzit de el, dar nu l-am vazut niciodata jucand, insa cum zicea cineva p-aici, legendele merita respectate indiferent de culoarea echipamentului. Si a avut o mare calitate, a preferat sa ramana fruntas la sat, decat codas la oras. O legenda locala, ceea ce a si devenit intre timp. Bravo lui si multa sanatate :)

anrazvan
anrazvan  •  14 Octombrie 2011, 15:32

cea mai frumoasa amintire cu Corvinul lui Gabor e cred sezonul 85-86 cind in afara de Dinamo si Sportul, batute soft cu 2-0, cine mergea la Hunedoara lua 3 pe nerasuflate si restul era bonus, multe scoruri de 5-0 si 9-0 contra Rapidului. Gabor, Klein, Vaetus, Petcu, Cojocaru, tinerelul Mateut faceau o morisca de suturi ingrozitoare pentru adversari. Imi amintesc asta din transmisiile radio ca sport la tv din divizia A nu se mai dadea..

ialucen
ialucen  •  14 Octombrie 2011, 10:16

Fotbalist de o calitate exceptionala si o moralitate pe masura opusul profilului de fotbalist roman din ziua de azi.

Vezi toate comentariile (11)
Comentează