FOTBAL  »  NATIONALA  »  RUSIA - ROMÂNIA, AZI, 18:00, DOLCE1, GSP.RO

Sinucidere financiară » FRF e captiva lui Daum: dacă îl demite pe selecționer, federația intră în vrie

FOTO: Cristi Preda
FOTO: Cristi Preda

Articol de - Publicat marti, 15 noiembrie 2016 00:00

FRF plătește anual pe salariile staff-ului echipei naționale circa 13% din veniturile obișnuite ale federației, în ani fără calificări sau bonusuri internaționale. Un raport de 7 ori mai mare decât în Germania sau Italia!

Startul fals de campanie pune deja sub semnul întrebării poziția imediată a lui Daum și a colaboratorilor săi, dar dacă ar alege să-i elibereze mâine din funcție pe neamț și pe principalii săi oameni din staff, FRF ar trebui să scoată din vistierie circa 3 milioane de euro brut. Asta e suma pe care federația și-a asumat-o pe doi ani prin contractul cu selecționerul&comp.

E vorba despre 1,5 milioane de euro pe an dintr-un buget anunțat pe 2016 la 25 de milioane de euro. Numai că raportarea ar fi nerelevantă la un cuantum care ia ochii la prima privire.

De fapt, din nivelul respectiv dispar 9 milioane de euro veniturile pentru calificarea la Euro 2016, bani care au fost deja sparți cu primele jucătorilor și participarea la turneul final, cu cazările și diurnele aferente inclusiv pentru turneul de pregătire din Italia.

Iar dincolo de reperele de cash-flow, adică sumele care circulă prin FRF, încasările curente anuale ale federației se învârt undeva pe la 11 milioane de euro într-un an normal, fără calificări și bonusuri speciale de la UEFA, FIFA sau sponsori.

De unde vin banii? Lista aproximativă ar arăta cam așa:

  • sponsori: 2*
  • finanțări FIFA+UEFA: 1,5
  • drepturi TV (națională+Cupa României+Liga 2): 3  
  • bilete meciuri: 1,5
  • venituri CCA + școala antrenori + membri: 2
  • marketing+publicitate: 1,5    
    TOTAL: 11,5
    *milioane euro

O trecere în revistă a sumelor pe care FRF le cheltuie în mod obișnuit ar duce la concluzia că, de fapt, federația pare să cheltuiască mai mult decât încasează în realitate.

Să vedem, așadar, costurile clasice federale, incluzând acum și veniturile staff-ului lui Daum, conform unor date din surse GSP:

  • salarii anuale staff națională: 1,5*
  • salarii anuale angajați FRF: 3,5
  • costuri naționale tineret + juniori + feminin: 3
  • comunicații + utilități + contracte pază + nocturnă + catering: 2
  • deplasări internaționale staff+diurne: 0,2
  • carburant FRF: 0,2
  • chirii salariați (Burleanu, Bodescu, Vișan, Paraschiv, Tăbârcă, Geolgău etc): 0,25
  • bugete invitați școala antrenori+seminarii: 0,08
  • amenzi UEFA+FIFA: 0,15
  • contract IRES (Dâncu): 0,12
  • avocați: 1
  • Centre de Excelență: 0,6
    TOTAL: 12,6
    *milioane euro

Practic, FRF plătește pentru staff-ul echipei naționale circa 14% din veniturile obișnuite pentru Casa Fotbalului, iar o eventuală demitere a lui Daum ar încărca teribil bugetul!

Pentru că, pe lângă compensațiile care ar trebui achitate pentru neamț și colaboratorii principali, federația ar fi nevoită să preia din mers și costurile unei noi echipe tehnice. Iar asta s-ar întâmpla într-un an, 2017, fără venituri consistente UEFA+FIFA ori bonusuri de performanță, pentru că startul naționalei a aruncat în aer și calculele financiare ale FRF.

Practic, având o calificare foarte greu accesibilă la CM, federația devine, din considerente de buget, captiva propriului contract cu selecționerul german, pentru că o înlăturare a lui înainte de termen dinamitează conturile federale!

Una dintre explicațiile suplimentare e aceea că, atunci când l-a angajat pe Daum, FRF a mizat inclusiv pe potențialul acces la Mondiale, cu toate beneficiile financiare conexe. Ratarea devine însă un lanț cu trei lacăte pe mâinile și picioarele lui Burleanu, care a riscat cu salarii mari pentru staff-ul naționalei.

Cum e la alte federații

Țară Salariu staff națională Buget anual Procent
Italia 3 110 2,73%
Germania 5 300 2%

Staff-ul complet al "naționalei"

  • Christoph Daum - antrenor principal
  • Rudi Verckempink - antrenor secund
  • Ionuț Badea - antrenor secund
  • Richard Golz - antrenor portari
  • Laurențiu Oproiu - medic
  • Christos Papadopoulos - preparator fizic
  • Dieter Trzolek - kinetoterapeut
  • Silviu Ioniță - psiholog
  • Iulian Mircea - masor
  • Toma Vasilescu - masor
  • Gabriel Niculescu - masor
  • Dragoș Paraschiv - masor
  • Ovidiu Blendea - masor
  • Bogdan Ionescu - masor
  • Cornel Mateiași - magazioner
  • Marcel Daum - video analist
  • Marius Francisc - video analist
  • Cătălin Gheorghiu - team manager
  • Gabriel Berceanu - media
  • Paul Colesar - analize adversari

Citește și:
Hagi i-a prezentat scuze „tricolorului” și a confirmat două mutări: „Titulari în Polonia. Am venit să construiesc o mentalitate, nu o echipă”
Nationala
Hagi i-a prezentat scuze „tricolorului” și a confirmat două mutări: „Titulari în Polonia. Am venit să construiesc o mentalitate, nu o echipă”
La 40 de ani, celebra prezentatoare TV a știrilor sportive din România a rămas însărcinată pentru prima oară: „Ești superbă!”
Stiri extrasport
La 40 de ani, celebra prezentatoare TV a știrilor sportive din România a rămas însărcinată pentru prima oară: „Ești superbă!”
Fostul oficial FRF care nu dormea niciodată s-a stins chiar de ziua lui » Suferea de o afecțiune rară, care l-a ținut treaz timp de 60 de ani
Superliga
Fostul oficial FRF care nu dormea niciodată s-a stins chiar de ziua lui » Suferea de o afecțiune rară, care l-a ținut treaz timp de 60 de ani
La 4 luni de când Simona Halep devenea imaginea oficială a companiei, societatea a intrat în insolvență: „Aleg branduri care cresc frumos”
Tenis
La 4 luni de când Simona Halep devenea imaginea oficială a companiei, societatea a intrat în insolvență: „Aleg branduri care cresc frumos”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Pan Zhanle, dezvăluire despre David Popovici: „L-am întrebat dacă îmi poate doborî recordul mondial. Știți ce mi-a răspuns?”

Șoc în Bulgaria: patronul clubului din prima ligă a fost împușcat mortal » Momentul surprins de camere


Comentarii (28)
807489642701575
Dan Miclea  •  15 Noiembrie 2016, 11:10

Cu Daum sau fara Daum lucrurile vor merge oricum prost. Cu Daum suntem mai pagubiti intrucat echipa lui de tehnicieni de import consuma majoritatea banilor romanilor.

1046189665421663
Iulian Cotun  •  15 Noiembrie 2016, 09:31

De ce să fie dat afară? Start ratat? Avem în lumea asta un jucător de 70 de milioane de euro cum au polonezii și Daum nu l-a chemat? Suntem egali cu kazahii, la nivel de club au aceleași performanțe cu FCSB și Astra, am scos un egal cu Kosovo care are jucători cu 3 clase peste ai noștrii, Armenia a fost un accident norocos...România este asemeni țărilor din Africa, iar un antrenor ca Daum este ca lanterna în întuneric, evident e scump..pentru noi. Comparăm bugetele Germaniei și a Italiei cu al FRF?!!! Dar infrastuctura de marketing de ce nu o comparăm? Dar cea fotbalistică? Să nu mai vorbim de economia națională, venituri medii, etc.... Cu ciobani la cluburi noi vrem la mondiale? Fiți serioși! Vreți un antrenor ca Reghe cu maneaua la maxim sau unul ca Șumi cu degetu în gură? Daum a fost și rămâne o soluție foarte bună la un preț rezonabil.

1355539621153600
Rusu Ionel  •  16 Noiembrie 2016, 12:27

VRAJALA NUMAI LA MECIUL CU POLONIA AU AVUT INCASARI DE 900000 MII EURO

Vezi toate comentariile (28)
Comentează