FOTBAL  »  NATIONALA  »  TURCIA - ROMÂNIA 1-0

Exclusiv Cum au fost păcăliți suporterii români la meciul cu Turcia » Gafa organizatorilor de care bișnițarii au profitat imediat

Pe stadionul din Istanbul a intrat cine a fost primul
Pe stadionul din Istanbul a intrat cine a fost primul

Articol de - Publicat sambata, 28 martie 2026, 16:59 / Actualizat sambata, 28 martie 2026 17:00

Suporterii români care au fost prezenți la Istanbul, pentru meciul cu Turcia, nu au fost dezamăgiți doar de rezultatul final, ci și de modul în care au ajuns la ei biletele, fiindcă foarte mulți, „sute dintre ei”, conform surselor GSP.ro, nici n-au reușit să intre pe stadion.

Fiindcă tichetele comandate pe bilete.ro au ajuns la oameni pe mail, în format PDF, însă fără datele de identificare, pe care federația turcă a omis să le mai adauge. Deși acestea fuseseră solicitate în prealabil prin intermediul unui comunicat FRF.

Cum fiecare fan putea solicita câte 4 bilete, numărul celor care au ajuns să dețină respectivul PDF s-a multiplicat considerabil. Deoarece bișnițarii au văzut repede în această omisiune a turcilor o oportunitate de a câștiga, mizând pe interesul suporterilor români.

Cum au fost păcăliți suporterii români la meciul cu Turcia » Gafa organizatorilor de care bișnițarii au profitat imediat
Așa arătau PDF-urile biletelor primite de fanii României de la bilete.ro

„Plasă” cu biletele în format PDF, turcii n-au pus și datele de identificare

Și au „vândut” la preț de speculă respectivele PDF-uri. Iar în stadion au intrat doar primii care puneau codul de bare la turnicheți, indiferent că erau posesori de bilete primite direct de pe bilete.ro sau dețineau niște „clone” achiziționate la negru.

Mai ales că la porți nu s-a făcut și identificarea pe nume și acte de identitate, ci s-a intrat la liber, doar pe baza biletului în format PDF.

Aceleași surse GSP. ro, din rândul celor prezenți la fața locului, au explicat că „a fost o bătaie de joc, ne-au descălțat, apoi au renunțat, că nu mai apucam meciul! Dar cel mai grav a fost cu biletele.

Fiindcă pe la intrarea prevăzută pentru suporterii români nu funcționau decât trei dintre turnicheți. Ca să ajungi la ei, intrai pe rând, câte unul, pe un culoar îngust format de garduri metalice. Omul se ducea, punea codul de bare și se aprindea becul roșu.

Era clar: altcineva, cu același același bilet, intrase mai înainte! Fiindcă nu se putea face identificarea în baza documentelor, dacă datele nu apăreau în PDF-uri. S-a intrat pe principiul primul venit, primul servit.

Și cum nu se putea valida un cod de bare de două ori, ghinionistul care a ajuns al doilea sau al 10-lea era nevoit să renunțe. Nu putea să iasă pe unde venise, că acolo era îmbulzeala celor care urmau, iar în față era turnichetul blocat.

Așa că nu avea încotro, trebuia să sară acele garduri. A fost o nebunie. Sute de oameni au pățit așa și au rămas pe dinafară. Chiar dacă mulți aveau biletele bune, cumpărate prin bilete.ro. A durat aproape două ore să intrăm toți. Adică cei care au ajuns să pună primii codul de bare la turnicheți. Restul au luat plasă!".

Surse GSP: „Nici Federația nu a scos toate biletele la vânzare, a oprit pentru angajați și pentru jucători!”

Tot sursele GSP.ro au mai adăugat că "nici FRF nu a fost corectă. Nu s-au pus la vânzare toate biletele pentru suporterii români. Am văzut, cu o zi înainte de meci, un autocar plin cu tot felul de persoane din cadrul Federației, de la diverse departamente, care aveau bilete în sectoarele destinate suporterilor români.

În plus, am aflat că fiecare jucător a primit mai multe invitații gratuite pentru membrii de familie sau cunoscuți, în sectoarele 404-406. Deci suporterii au fost păcăliți și de Federație, fiindcă s-au dat multe dintre bilete pe sub mână, pe ochi frumoși.

Cum să fie invitații chiar în sectorul pentru suporteri?! Atunci normal că oamenii au încercat să procure tichete de oriunde, chiar și de la bișnițari!".

„Se caută soluții ca oamenii să-și recupereze banii"

La rândul lor, surse federale susțin că „se cunoaște problema cu suporterii rămași pe dinafară și se caută soluții. Adică pentru cei care au cumpărat biletele legal, dar n-au putut intra, să-și recupereze banii.

Deocamdată nu se știe ce s-a întâmplat, dar se pare că anunțul despre sosirea la stadion a președintelui Erdogan, care nu a mai fost însă la meci, i-a bulversat pe organizatori.

Care au schimbat niște căi de acces în arenă și, probabil, au avut și probleme cu cititoarele de bilete și cu turnicheții. În privința biletelor pentru angajați FRF sau pentru familiile și apropiații jucătorilor, acestea nu făceau parte dintre cele pentru suporteri, ci erau obținute în urma unui protocol cu turcii. Nu s-a oprit nimic din tichetele pentru fani".

Citește și:
Face dezvăluiri interzise despre fotbaliștii de primă ligă: „Mi-am mărit sânii pentru el”
Campionate
Face dezvăluiri interzise despre fotbaliștii de primă ligă: „Mi-am mărit sânii pentru el”
Daniel Pancu intervine, după anunțul lui Nelu Varga: „În cazul ăsta, nu mai rămân la CFR!”
Superliga
Daniel Pancu intervine, după anunțul lui Nelu Varga: „În cazul ăsta, nu mai rămân la CFR!”
Mulțumim, Mirel Rădoi! » Conturile clubului au „explodat”: sumă uriașă venită de la UEFA pentru parcursul european
Superliga
Mulțumim, Mirel Rădoi! » Conturile clubului au „explodat”: sumă uriașă venită de la UEFA pentru parcursul european
Stadion nou în România până la sfârșitul deceniului! Când va fi gata arena de 64 de milioane de euro
Liga 2
Stadion nou în România până la sfârșitul deceniului! Când va fi gata arena de 64 de milioane de euro
FOTO Cel mai mare food hall din Europa de Est, în România. Este dezvăluit primul val de branduri
Profit.ro
FOTO Cel mai mare food hall din Europa de Est, în România. Este dezvăluit primul val de branduri
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Adrian Porumboiu, dezlănțuit după Turcia – România: „Vrem să batem cu ăsta? Nu ți-e rușine, porcovane?”

„Imigranții l-au băgat în comă în 5 minute!” » Neamțul celebru din România critică DRASTIC Germania: „Acesta e adevărul! Sunt creștin, nu vreau să fim țară musulmană”


Comentarii (2)
21lva
21lva  •  28 Martie 2026, 17:41

de ceva vreme nici nu mai intru pe site la jamila. cele mai bune retete le gasesc pe gsp. am urmat intocmai pasii din articol si mi-a iesit un ghiveci excelent. multumesc, chef margarit!

proprietarypoet
proprietarypoet  •  28 Martie 2026, 17:08

Lasa, ca radem de "prostii de europeni, cu regulile si verificarile lor". Poftim Turcia, unde mori cu biletu' in mana.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează