FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA

UPDATE România - Norvegia, ANULAT de UEFA!

FOTO: frf.ro +38   FOTO
FOTO: frf.ro

Articol de , - Publicat sambata, 14 noiembrie 2020 23:17 / Actualizat duminica, 15 noiembrie 2020 00:34

România - Norvegia, din Liga Națiunilor, partidă programată duminică, de la 21:45, a fost anulată! Nordicii n-au putut pleca din Oslo din cauza coronavirusului, iar UEFA a stabilit că partida nu se va mai disputa.

  • Următorul meci: 18 noiembrie, Irlanda de Nord – România (Liga Națiunilor) – 21:45, Windsor Park Belfast, Pro TV, liveTEXT pe GSP.ro

UPDATE 23:50: FRF a publicat comunicatul emis de UEFA în legătură cu situația partidei România-Norvegia, care a fost anulată, și consecințele ulterioare: „Astfel, forul continental informează că speța va ajunge la UEFA Control, Ethics and Disciplinary Body pentru o decizie ce va fi luată potrivit regulilor speciale aplicabile partidelor din competițiile UEFA la nivel de echipe naționale, așa cum au fost acestea aprobate de Comitetul Executiv UEFA din 29 august 2020.

Mai departe, documentul pe care comunicarea UEFA îl inserează, cel aprobat de CEX UEFA și la care se face referire mai sus, conține 4 principii dintre care unul (principiul 3) face referire la situația noastră:

3) Dacă partida nu poate fi reprogramată, UEFA Control, Ethics and Disciplinary Body va lua o decizie. Federația care este responsabilă pentru nedisputarea partidei sau pentru imposibilitatea disputării acesteia până la finalul ei va fi declarată ca pierzătoare prin forfait de către UEFA Control, Ethics and Disciplinary Body. Dacă se ajunge la concluzia că ambele echipe sunt responsabile sau niciuna dintre ele nu este responsabilă pentru nedisputarea partidei sau imposibilitatea disputării acesteia până la finalul ei, nu poate fi declarat forfait. Dacă meciul nu poate fi declarat forfait, rezultatul partidei va fi decis prin tragere la sorți (1-0, 0-1 sau 0-0) de către administrația UEFA”.

UPDATE 23:00: FRF confirmă că partida România - Norvegia nu se va mai disputa, fiind anulată de UEFA: „UEFA ne-a informat că “în urma cazului pozitiv înregistrat în lotul Norvegiei și după întâlnirea din această seară cu autoritățile guvernamentale, Federația din Norvegia nu va călători în România pentru a disputa partida din Liga Națiunilor programată mâine. Astfel, partida România-Norvegia nu se va mai disputa”. Consecințele anulării partidei rămân a fi stabilite de Comisia de Disciplină UEFA”, se arată în comunicatul emis în urmă cu scurt timp de FRF

Ce spune regulamentul UEFA

Regulamentul UEFA nu lasă loc de interpretări. Norvegia e echipa responsabilă pentru amânarea acestei partide, iar rezultatele și punctele ei vor fi anulate. În cel mai scurt timp, Comisia de Disciplină a UEFA va decide ceea ce se va întâmpla cu partida de la București. 

UPDATE România - Norvegia, ANULAT de UEFA!

Știrea inițială:

UPDATE 19:35 » Delegația Norvegiei nu a plecat nici până acum de la Oslo. Charterul cu care nordicii trebuiau să plece a decolat deja spre Germania, fără membrii echipei lui Lars Lagerbäck. Actualmente, meciul este sub semnul întrebării. În mod normal, norvegienii ar fi pierdut meciul la „masa verde” dacă nu ajungeau în România cu 24 de ore înainte de meci, însă, fiind vorba de un caz excepțional, ei vor primi permisiunea de a ajunge în Capitală chiar și în ziua meciului. 

Dacă n-o vor face nici mâine, atunci e clar că partida se va decide la „masa verde”. Există și posibilitatea - mică, ce-i drept - ca partida să fie mutată luni, însă de aici ar rezulta mai multe probleme. Luni, delegația României ar trebui să plece în Irlanda de Nord și e greu de crezut că FRF ar fi de acord cu reprogramarea zborului. În plus, întreg programul „tricolorilor” ar fi dat peste cap.

UPDATE 19:02 » Federația Română de Fotbal a anunțat în urmă cu scurt timp că nu are deocamdată informații suplimentare despre situația norvegienilor: „Nu avem încă vești despre vreo modificare privind situația delegației norvegiene, e încă la hotel și așteaptă, la rându-i, o modificare de poziție din partea autorităților de la Oslo. Până când știm clar ce se întâmplă cu partida de mâine, noi ne facem treaba și ne antrenăm pentru revanșă!”

Delegația Norvegiei trebuia să decoleze azi spre România, urmând să aterizeze în această după-amiază la București, dar nu a primit acordul autorităților de la Oslo pentru a pleca. Decizia ca norvegienii să nu poată ieși din țară a fost luată după fundașul dreapta Omar Elabdellaoui a fost depistat pozitiv și a intrat în izolare. 

Semnalele de delegația norvegienilor sunt că jucătorii și staff-ul nu vor fi lăsați să plece azi, iar aceștia s-au întors la hotelul din Oslo. Federația din Norvegia caută soluții pentru ca naționala să ajungă duminică, în ziua meciului, în România, dar rămâne de văzut dacă poate pleca din țară.

În cazul în care meciul nu se joacă, UEFA poate decide ca România să câștige la „masa verde”, scor 1-0, sau să reprogrameze partida la o dată ulterioară, dacă vor exista asigurări că lucrurile se pot regla în timp util.

Între timp, norvegienii și-au anulat conferința de presă și antreamentul oficial, programate azi. 

Citește mai multe știri despre naționala României: 

Victor Pițurcă, cerut înapoi pe banca României: „Jocul a fost dezastruos! Nu-mi place nimic la Rădoi”

Mirel Rădoi are la dispoziție lotul complet doar 5 ore per meci: „Nu e un alibi pentru nimeni, e o realitate”

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (93)
rockyus
rockyus  •  15 Noiembrie 2020, 23:17

Nu 3-0....Va fi 1-0, 0-0 sau 0-1, prin tragere la sorti! Putem chiar si pierde, depinde cum sare zarul !

1578362032478810
Tihamér Takó  •  15 Noiembrie 2020, 10:29

RUSINE !! Cu ce a gesit nationala Norvegiei ? 1.Este o pandemie internationala,inbolnavirea unui jucator nu poate fi vina echipei. 2.De ce nu se poate reprograma un meci de fotbal ?? Este prima decizie de acest fel,in conditii de vis maior !! Bravo UEFA ! Sper ca comisia europeana de etica si disciplina sa revina asupra deciziei !

shynetm
shynetm  •  15 Noiembrie 2020, 09:24
Postat de Eugen Pan pe 15 Noiembrie 2020, 09:08

3-0.nu ca in romania o taraganam la nesfarsit cu incompetentii care se infecteaza.ai mai mult de 5 virusati 0-3 la masa verde imediat fara discutie!

Stati linistit, nu da uefa 3-o pt noi, cum nici arbitrul meciului cu islanda nu a sanctionat 3 henturi facute de islandezi in propriul careu. Regulamentul nu este facut pentru noi. Rezultatul se va trage la sorti, vom pierde 1-0.

Vezi toate comentariile (93)
Comentează