GSP.RO  »  GSP SPECIAL  »  CSM BUCUREȘTI

Clubul Sportiv al Milionarilor » Primăria pregătește o cotă-record de la buget pentru CSM Bucureşti

Articol de GSP - Publicat marti, 09 februarie 2016 00:00

Aflat în dezbatere publică, proiectul propune pentru CSM o sumă cu 50% mai mare decît e prevăzută investiţia în şcoli.

Sportul românesc acuză din plin lipsa de resurse financiare, dar există un club sportiv care e un adevărat El Dorado al banilor. E vorba despre CSM Bucureşti, o grupare care în urmă cu un deceniu nici nu exista.

În proiectul de buget pentru 2016, pe care Primăria Bucureşti l-a structurat şi l-a postat pe site-ul său şi se află acum în dezbatere publică, suma propusă pentru a fi acordată Clubului Sportiv Municipal Bucureşti depăşeşte 45,5 milioane de lei, adică un pic peste 10 milioane de euro!!!

CSM bate Poliţia locală!

Nu doar că suma e cea mai mare, de departe, pe care o Administraţie Locală e gata să o ofere unui club sportiv, dar chiar în acest proiect al Primăriei Capitalei, CSM e peste domenii extrem de importante ale vieţii publice din Bucureşti:

Domeniu Suma propusă (mil. euro)
CSM Bucureşti  10
Investiţii în şcoli 6,7
Poliţia locală 9,7
Muzeul Municipiului Bucureşti 3,8

Ar însemna 1% din bugetul Primăriei

Practic, din întreg bugetul repartizat pentru Educaţie şi activităţi sportive, de aproape 113 milioane de lei, peste 40% reprezintă cota pentru CSM Bucureşti. Şi anul trecut, banii încasaţi de CSM au depăşit pragul de 8 milioane de euro!!

Dacă suma propusă va fi votată şi Clubul Sportiv al Primăriei va beneficia de cele peste 45 de milioane de lei, atunci ar însemna un procent de 1% din întreg bugetul Administraţiei Locale a Capitalei. Care estimează venituri pe parcursul lui 2016 de aproape un miliard de euro!

Gulden cîştigă dublu cît Rednic

Veniturile colosale de care s-a bucurat CSM în ultimii ani au făcut ca echipa de handbal feminin a clubului să reuşească să plătească salarii imense. De exemplu, suedeza Isabella Gulden are un contract de 12.500 de euro pe lună, aproape dublu faţă de cît cîştigă antrenorului echipei de fotbal Dinamo, Mircea Rednic, plătit numai cu 6.000 de euro pe lună.

12.000.000 €e suma pe care Primăria Bucureştiului o estimează pentru a fi acordată către CSM Bucureşti în anul 2019

2007e anul în care Clubul Sportiv Municipal Bucureşti a fost înfiinţat

4.097era numărul sportivilor de la CSM Bucureşti la finalul anului 2015, inclusiv juniori, conform site-ului oficial al clubului

3.000.000 €e bugetul echipei de handbal feminin CSM Bucureşti, care a cîştigat titlul în vara trecută

1.600.000 €a fost cea mai mare sumă pe care Primăria Tg. Mureş a oferit-o pe parcursul unui sezon clubului de fotbal ASA Tg. Mureş

Ce înseamnă 10 milioane de euro în sportul românesc:

  • bugetul pe sezonul în curs al clubului de fotbal Steaua, cea mai bogată echipă din România
  • o sumă cu 25% mai mare faţă de bonusul încasat de FRF de la UEFA pentru calificarea echipei naţionale la Euro 2016
  • de 10 ori bugetul Federaţiei Române de Tenis pe anul 2016
  • bugetul la un loc, pe 2016, al Federaţiilor de: Canotaj, Atletism, Handbal, Gimnastică, Rugby, Schi-Biatlon, Kaiac-Canoe şi Baschet
  • 10% din întreg bugetul MTS pe acest an
  • suma pe care Simona Halep a cîştigat-o din tenis, în întreaga ei carieră de pînă acum
  • două treimi din suma care s-a cheltuit pentru construcţia Sălii Polivalente din Cluj-Napoca

Prezentarea CSM de pe site-ul oficial:

"Înființat în anul 2007 de Consiliul General al Municipiului București, Clubul Sportiv Municipal București a devenit o structură sportivă complexă, cuprinzînd următoarele secții sportive: atletism, baschet, handbal feminin, handbal masculin, motociclism, rugby, șah, volei feminin și volei masculin. CSMB promovează, cu prioritate, disciplinele, ramurile sportive cuprinse în programul jocurilor olimpice"

Citește și:
Daniel Bîrligea, scos la vânzare » Impresarul atacantului de la FCSB, anunț major: „Pentru jumătate din sumă”
Superliga
Daniel Bîrligea, scos la vânzare » Impresarul atacantului de la FCSB, anunț major: „Pentru jumătate din sumă”
„Coșmarul” Craiovei a „spart” banca de ziua soției! » 300.000 de euro pentru cel mai nou bolid
Campionate
„Coșmarul” Craiovei a „spart” banca de ziua soției! » 300.000 de euro pentru cel mai nou bolid
De la Slatina, Claudiu Niculescu a numit principala favorită la titlu în Superliga: „E bună rău de tot”
Superliga
De la Slatina, Claudiu Niculescu a numit principala favorită la titlu în Superliga: „E bună rău de tot”
Fostul arbitru din Liga 1 a cumpărat un hotel din România cu 3,5 milioane de euro » Cum arată complexul și unde este situat
Superliga
Fostul arbitru din Liga 1 a cumpărat un hotel din România cu 3,5 milioane de euro » Cum arată complexul și unde este situat
Scumpirea călătoriei cu STB. LISTA noilor tarife aflată pe masă
Profit.ro
Scumpirea călătoriei cu STB. LISTA noilor tarife aflată pe masă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Dan Negru, scandalizat de subiectul anului pe piața media din România: „Ca să vezi, trebuie să plătești!”

Selecționerul României, șocat de ce a găsit în Danemarca: „Despre ce vorbim? Dimineața, tot cartierul!”


Comentarii (8)
valyt
valyt  •  10 Februarie 2016, 23:59

Ce putem face noi, simpli cetateni, care platim taxe si impozite ca astfel de lucruri sa nu se intample ??? Nu este normal sa creasca bugetul CSM Bucuresti. Trebuie sustinute proiecte pentru viitor, cum ar fi construirea unui patinoar, avand in vedere ca nu exista nici macar unul. Trebuie sustinute proiecte mari de infrastructura, care sa ne imbunatateasca viata in capitala Romaniei Sunt multe proiecte care trebuie finalizate sau altele care trebuiesc incepute pentru beneficiul majoritatii cetatenilor.

1745flo
1745flo  •  09 Februarie 2016, 10:30

In spitale nu exista nici leucoplast, iar Consiliul Municipal arunca cu banii nostri pe fereastra!

b08dan
b08dan  •  09 Februarie 2016, 10:15

Eu chiar nu inteleg de ce incitati la atata ura . Pe de o parte va plangeti ca nu exista fonduri in sportul romanesc , acum ca vai , da primaria o suma de bani pt a sustine performanta . Sa nu uitam ca unii fura suma asta intr-o luna ....

Vezi toate comentariile (8)
Comentează