EXCLUSIV Omul de încredere al lui „Pinalti” povestește totul! » „Am cărat valiza cu bani”, fotbaliști pierduți la poker și provocarea halucinantă pentru Gheorghe Ștefan: „Hai la cimitir! Spate în spate, 10 pași și tragem!”

L-am găsit într-o localitate liniștită de lângă Piatra Neamț, pe o stradă îngustă, mărginită de verdeață, cu dealurile ridicându-se în fundal și cu un aer care pare mai curat decât oriunde în oraș.

La 71 de ani, Gelu Crăcană vorbește despre Ceahlăul de parcă ultimul meci s-ar fi jucat acum o oră. În câteva minute își schimbă vocea și îl imită aproape perfect pe Gheorghe Ștefan, apoi trece firesc la o altă poveste. O lasă neterminată, începe alta, se întoarce la prima și continuă așa ore în șir, într-un șir nesfârșit de amintiri dintr-o lume care astăzi pare imposibilă.

Crăcană este, probabil, cel mai cunoscut și mai devotat suporter din istoria echipei de sub Pietricica. A fost magazioner al clubului între 1993 și 1998, apoi ofițer de presă din 2006 până în 2016. În casa lui se află un adevărat muzeu: zeci de tricouri, fanioane, medalii și eșarfe, peste 2000 de fotografii, mai bine de 400 de caiete pline cu însemnări și nouă volume dedicate istoriei clubului. Tot el a intrat în Cartea Recordurilor după ce a realizat un tricou uriaș dedicat lui Axinia.

Poveștile curg fără oprire. Despre Florin Marin, pe care l-a trecut tată în buletin, el fiind crescut la orfelinat, despre câinele „Pinalti”, despre copilăria petrecută la casa de copii, despre meciuri aranjate și „cooperativă”, despre ziua în care s-a legat cu lanțuri de poarta lui Gheorghe Ștefan din cauza blaturilor sau despre provocarea lansată fostului patron: „Hai la cimitir, spate în spate, zece pași și tragem!”.

Vorbește și despre fotbaliști pierduți la poker, despre valize cu bani, despre culisele unei epoci pe care spune că a trăit-o din interior.

Gelu Crăcană i-a reclamat blaturile lui Viorel Hizo și spune că a fost dat afară de Gheorghe Ștefan pentru asta: „I-am scuipat pe amândoi!”

Timp de câteva ore, Gazeta Sporturilor a ascultat mărturia unuia dintre oamenii care au fost martori la cele mai importante momente din istoria Ceahlăului. O incursiune într-un fotbal care nu mai există, spusă de un personaj care pare desprins din el.

- Domnule Crăcană, spuneți-ne de unde a început povestea asta de dragoste cu Ceahlăul. Vă amintiți, spre exemplu, primul meci văzut pe viu aici, la Piatra Neamț?
- Dragostea e de demult, de la începutul anilor 1970, legată de fotbal. Mergeam la stadion, mă rugam de cei mai în vârstă să mă ia și pe mine, așa era pe vremurile acelea. Am început să merg în tribună. După câțiva ani, mi-am făcut un steag mare. Colindam în jurul stadionului, echipa era bună, iar apoi, în 1993, mă cheamă directorul la serviciul unde lucram, la un combinat de mobilă, și îmi spune că de a doua zi merg la Ceahlăul. Am rămas puțin surprins. Nu zic că nu-mi plăcea, îmi plăcea.

- Ce a urmat?
- Am venit la stadion și atunci l-am văzut prima oară față în față pe el (n.r. - arată către statuia lui Gheorghe Ștefan). M-a întrebat: „Băi, îți place fotbalul?”. Am zis că da. „De mâine vii aici și preiei magazia.” Ce magazie, că era goală?! Erau două rânduri de echipament și hai la drum! Salariu nu, mă ținea soția din salariul ei. La acea vreme eram bucuros că am ajuns aproape de fotbal. Intrasem într-o comunitate în care încercam să înțeleg ce înseamnă viața unui sportiv pe vremea aceea. Erau sportivi buni, tineri, la Piatra Neamț: Axinia, Enache, Marc, Ivanov și mulți alții.

- Vă aduceți aminte ceva de atunci?
- Era anul 1993. Am mers la Olt, la Scornicești, al lui Ceaușescu. Acolo am obținut, în sfârșit, promovarea. Ne-am luptat cu ei și am reușit matematic, fiind în duel cu Piteștiul în clasament. Am promovat și a fost o emulație extraordinară. Au început să apară alte zece rânduri de echipament, încă vreo sută de mingi, clubul începea să crească. Am promovat cu Nelu Nunweiller, Dumnezeu să-l ierte, dar drumul spre promovare a fost început de Nelu Sdrobiș, care, la rândul lui, ne-a părăsit. După cei doi antrenori a venit Mircea Nedelcu, care a condus echipa în primul an de Divizia A. Era emulație. Veneau și spectatorii, veneau Steaua, Dinamo, Craiova, Timișoara. Erau echipe cu nume. În primul an ne-am clasat binișor, în prima jumătate a clasamentului, cred că pe locul 9 sau 10, nu mai țin minte.

- Ați fost foarte aproape de club, cunoașteți culisele. Ce ne puteți spune despre Gheorghe Ștefan, dincolo de persoana publică, de imaginea pe care o afișa la televizor sau în aparițiile oficiale?
- Până în 1997, când m-a dat afară din club, am observat că existau meciuri aranjate. Venea adversarul la noi în cabină: „Voi acasă, noi acasă”, discuții de genul acesta, sau „X și Y trebuie să dea gol și îi lăsați”. Eu auzeam, eram acolo. Mi-am luat inima în dinți. Mai întâi a apărut Florin Marin la echipă, apoi domnul Viorel Hizo. I-am spus: „Mister, la echipă sunt oameni care nu își apără corect șansele”. M-a întrebat cine sunt, iar eu i-am spus.

- Bănuiesc că reacția nu a fost una pozitivă, nu?
- N-a durat două minute și mă cheamă secretara că mă vrea domnul Gheorghe Ștefan. Până atunci n-am stat niciodată de vorbă cu el. Nici măcar la bună ziua nu răspundea. Îl salutam și rămânea mut. Eram zero în fața lui, probabil... Mai târziu am ajuns să și scriu o carte despre el. Mi-a zis: „Tu, magazioner, îmi spui mie când să fac blaturi sau nu?”. I-am răspuns că sunt plătit în funcție de victorii, că jumătate dintre ei își iau banii și eu nu primesc nimic. „De mâine să nu mai vii”, mi-a spus. I-am scuipat pe amândoi, și pe el, și pe Viorel Hizo. Am tăiat-o pe teren. Am făcut două ture, iar la a treia am rămas singur. N-am mai avut cu cine. În timp ce alergam, îmi strigau tot felul de lucruri.

+45 FOTO

- Ce a urmat?
- M-am dus la Poliție, am făcut o hârtie și am sigilat magazia, pentru că aveam casa pusă gaj. A venit Poliția și a sigilat-o. După o săptămână, ei aveau meci. Dacă rupeau sigiliul, răspundeau. Până la urmă, am predat magazia unui fost fotbalist care a venit în locul meu. Apoi am intrat în „opoziție”. La vremea respectivă, Evenimentul Zilei a vrut să cumpere statuia lui Gheorghe Ștefan. Eu am ajuns să-l apreciez, dar mult mai târziu, nu cât timp eram angajat acolo. După ce m-a dat afară, am ajuns taximetrist, iar băieții de la ziar m-au luat să scriu. Informațiile îmi veneau de la jucătorii nemulțumiți din interior, care nu-și primeau cota-parte.

Valiza cu bani de la promovarea Ceahlăului: „Îmi spunea Chivorchian că tot neamul meu n-o să poată să plătească”

- Ați asistat direct la înfăptuirea unui blat?
- Numai la unul?!

- Puteți să ne dați un exemplu?
- Era în 1993, venisem magazioner. Sunt prescrise deja, au trecut mulți ani, a și murit omul. La centru ne arbitra Dan Petrescu. Nouă ne mai trebuia un punct, la Autobuzul București (n.r. - Rocar), ca promovarea să fie matematică. Am cărat valiza cu bani. Îmi spunea domnul Chivorchian că tot neamul meu n-o să poată plăti suma care era acolo. Cu cătușa la mână și cu valiza după mine, am ținut valiza aceea în magazie pe tot parcursul meciului. Nu mai zic de Bistrița și de celelalte. Au început să curgă, dar mult mai târziu. Era reciprocitate. Când am promovat, am cărat mobilă la Danciu, în Valea Jiului, Dumnezeu să-l ierte, iar el ne-a ajutat foarte mult. Mai târziu, domnul Dan Petrescu a fost și președinte la noi, l-a adus Gheorghe Ștefan. Au fost și alți oameni care ne-au ajutat să promovăm.

- Considerați aceste reciprocități un rău necesar, acum, privind în urmă?
- Eu aș fi vrut adevărul, să vedem unde ne situăm. Erau meciuri aranjate. Drept dovadă, în 1995 am jucat pentru prima oară în Cupa Intertoto, dacă îmi aduc bine aminte. Terminaserăm pe locul 4, însă ne-au coborât de pe acel loc pentru Cupa UEFA. Eram la egalitate de puncte cu Steaua, n-a mai ținut cont golaverajul. Pe noi ne-au coborât, iar pe ei i-au urcat. Dumitru Dragomir era un om de sprijin pentru noi, la fel și Mircea Sandu.

19 partidea disputat Ceahlăul în competițiile europene, toate în Cupa Intertoto. Nemțenii au debutat în Intertoto în 1995, competiție în care a participat de patru ori (1995, 1999, 2000 și 2003). Cea mai importantă performanță a venit în 1999, când nemțenii au eliminat Ekranas și Jedinstvo Bihac, apoi au fost eliminați dramatic de Juventus, după 1-1 la Piatra Neamț și 0-0 în retur, prin regula golului marcat în deplasare. Au înregistrat 11 victorii, 4 remize și 4 eșecuri.

- De ce spuneți asta?
- Ajutau mult clubul în relația cu ceilalți din competiție. Ce spuneau ei era OK, chiar dacă nu era OK. Omul era foarte deștept, Ștefan. Cunoștea regulamentul ca pe „Tatăl nostru”. Îl vedeam de multe ori la Procesul Etapei, moderat de Ovidiu Ioanițoaia. A început să vorbească și el.

• Cel mai recent, într-una dintre rarele apariții publice, Gheorghe Ștefan a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia, directorul Gazetei Sporturilor, la emisiunea „Prietenii lui Ovidiu” din data de 28 mai 2025. Emisiunea integrală poate fi urmărită AICI.

A ajuns ofițer de presă pentru că punea presiune în mass-media: „Fără acea «cooperativă», nu rezistam”

- Cum ați ajuns ofițer de presă?
- Eu scriam în Evenimentul Zilei, în ProSport, chiar și în Gazeta Sporturilor. Îi trimiteam materiale lui Gusti Roman. Eram singurul care vorbea. Eu n-am depins de ei și nici ei nu m-au ajutat cu nimic. Am avut curajul să le spun că nu e în regulă, dar, mai târziu, am înțeles că, fără acea „cooperativă”, nu rezistam. Cine era Ceahlăul de la munte? Mă trezesc într-o zi acasă cu Dan Petrescu și „Limoniu” (n.r. - porecla lui Ioan Mărginean, fost vicepreședinte la Piatra Neamț, ulterior președinte la Gaz Metan Mediaș).

Aveam apartamentul vopsit în culorile clubului, cu emblema. Încă îl am, acum stă băiatul meu acolo. Deschid ușa. Îl cunoșteam pe Dan Petrescu, îi cărasem mobila în București până la etajul 7. I-am cerut un pahar de vin, că eram doar hamal, nu conduceam, iar el mi-a spus că-mi dă domnul Ștefan.

I-am cărat tot ce am avut de cărat. Pe ușă scria doar «Suporter Ceahlăul», nu «Crăcană Gelu». Când veneau alte echipe la Piatra Neamț, îmi spargeau mereu geamurile. Toată casa era tapetată cu tricouri și embleme ale Ceahlăului. Ei se uitau mirați pe pereți.

I-am lăsat cinci minute, apoi i-am întrebat care e treaba. Am făcut cunoștință, iar ei mi-au spus că i-a trimis domnul Ștefan. Eu scriam destul de dur despre ei în presă, fiind informat din interior. Mergem la club. Pe drum mă întreabă ce salariu vreau. Ei au intrat în biroul lui Gheorghe Ștefan, iar eu am rămas la ușă.

- Gelu Crăcană

- Cum a decurs discuția?
- „Hai, vino încoace! Ce stai acolo, la ușă?”, „Mă bateți? Mă omorâți?”, „Du-te-ncolo, te-am chemat să te batem? Îți dau funcția de ofițer de presă”.

- Cum ați reacționat dumneavoastră?
- L-am întrebat dacă vrea să-mi închidă gura, să nu mai scriu. În primul rând, nu aveam facultate. I-am spus să-mi facă un magazin pentru suporteri. I-a zis lui Mărginean să-mi amenajeze unul unde vreau eu. Într-o săptămână era gata. I-am cerut și bani ca să cumpărăm materiale. „Bă, ai înnebunit? Nu cumva vrei să ți-o dau și pe nevastă-mea?! Mi-a dat banii, în cele din urmă.

- Cum a fost perioada aceea ca ofițer de presă?
- Mai mult m-am luptat cu el. Jurnaliștii scriau adevărul, iar el îmi spunea să nu intre cutare, să nu intre nu știu cine. Eu n-am fost de acord cu asta. Vine omul de la 300 de kilometri distanță și noi să-l ținem la poartă?! Veneau domni și doamne de la București. Îi așteptam la mine, la birou, le dădeam o cafea, un șpriț și îi introduceam imediat peste tot. După meci mă înjura Ștefan, că îi vedea pe diverși la conferința de presă: „Bă, dar ți-am spus...” Eram singurul din club care se certa cu domnul Gheorghe Ștefan pe tema corectitudinii, așa cum o vedeam eu, nu neapărat cum o vedea dumnealui. Mergeam și eu prin țară, iar ofițerii de presă de la celelalte cluburi mă așteptau. Nu mai trebuia să am legitimația la gât. Era o relație foarte bună între noi și jurnaliști.

- Cu jucătorii cum vă înțelegeați? Aveți vreo anecdotă?
- Mă gândesc la momentul în care m-au dat afară. N-au procedat corect, m-au jefuit financiar. Nu Gheorghe Ștefan, ci alți cârcotași, colegi. Nu jucătorii. Ei m-au apreciat întotdeauna. Erau supărați pe mine când venea Rapidul. Am fost și sunt fan Rapid, am legitimație, plăteam cotizație. Îmi luam concediu special ca să merg la București să o plătesc. După meci, suporterii voiau să-mi spargă magazia. Mergeau la Gheorghe Ștefan și îi cereau să mă dea afară, că eu sunt rapidist. Iar el îi liniștea imediat: „A jucat Crăcană? Ați jucat voi”.

A intrat în Cartea Recordurilor cu un tricou dedicat lui Florin Axinia

- Spuneți-ne despre tricoul acela cu care ați intrat în Cartea Recordurilor.
- Axinia era un jucător cununat de Gheorghe Ștefan, dar nu prea îi respecta deciziile. Era un atacant bun, mărunțel de statură. M-am gândit să-i fac ceva special. Apăruse internetul pe atunci și am găsit o locație lângă Râmnicu Vâlcea de unde am cumpărat 10-15 suluri de material galben și negru. Am cumpărat ață și tot ce mai trebuia. M-am apucat de lucru împreună cu soția și cu soacra mea. Am cumpărat și o mașină de cusut și ne-am pus pe treabă. Tricoul avea 30 de metri lungime și 13 metri lățime, iar bannerul cu Axinia de pe piept măsura 30 pe 6 metri. L-am întins pe stadion la un meci de Cupa României cu CFR Cluj, pe toată suprafața cercului de la mijlocul terenului. La următorul meci l-am pus pe un deal, apoi am ocupat cu el toată peluza.

Gelu Crăcană, lucrând la tricoul gigant dedicat lui Florin Axinia

- Cum ați aflat de premiu?
- După vreo săptămână, am primit prin fax, de la București, o diplomă trimisă prin intermediul unui ziar local, prin care eram anunțat că intrasem în Cartea Recordurilor. Numai că nu mi-au mai dat premiul în bani, pentru că povestea apăruse deja în presă.

- V-a părut rău?
- Nu. Banii îi ai și apoi nu-i mai ai. Am bătut niște americani și niște mexicani la vremea aceea. Americanii aveau un steag întins între două avioane, iar mexicanii aveau un drapel întins pe un munte. N-au mai venit cei 10.000 de dolari. Erau foarte mulți bani la vremea respectivă. Atât de mult m-am ferit de presă, încât mergeam seara pe terenul doi cu iarbă din baza sportivă și coseam cu acul, împreună cu soacra și cu nevasta mea. Trebuia să lucrăm când nu erau antrenamente, când nu era nimeni prin bază. M-au mai pândit unii. Bucuria mea a fost că l-am contrazis pe Gheorghe Ștefan. El n-a făcut nimic. A dat tricoul jos și crainicul a anunțat că acela este ultimul meci al lui Axinia. Îmi spunea că sunt mai șmecher decât el. Eu mă certam mereu cu el, dacă pot spune așa. Ce aveam de spus îi spuneam în față, fie că era bine, fie că era rău. În rest, toți ceilalți se ascundeau.

Tricoul, întins la jumătatea terenului de pe stadionul din Piatra Neamț

Povești colosale cu „Pinalti”: „Domnule Țopescu, cel din stânga dumneavoastră este cel mai mare blatist!”

- De ce?
- Multora le era frică de el. Avea o personalitate de parcă putea să dărâme singur muntele. Să vă mai spun una. Trec cu nevasta mea cu mașina pe lângă stadion și aflu că este Cristian Țopescu acolo, la un eveniment. Am spus că vreau să-l văd în carne și oase. Am tras mașina într-o parcare și am intrat. Era și Gheorghe Ștefan. În sala aceea de cinematograf era multă lume, mulți tineri adunați, printre care și fotbaliștii de la Ceahlăul. Circula un microfon fără fir, iar jucătorii îl lăudau pe Ștefan. I-am cerut microfonul lui Marc și am spus: „Domnule Țopescu, cel din stânga dumneavoastră este cel mai mare blatist din Moldova.” S-a ridicat și a vrut să vină spre mine. Eu m-am pregătit: „Hai să ne batem!”. Au intervenit între noi Ivanov și Marc. Am ieșit pe hol, iar el mi-a spus: „Bă, ești nebun de legat!” Eu am lucrat la Ceahlăul între 1992 și 1998 ca magazioner, apoi am fost ofițer de presă din 2006 până în 2016, când a dispărut Ceahlăul. Am avut scandal mare și atunci.

Gheorghe Ștefan, fostul președinte de la Ceahlăul. Foto: Arhiva GSP

- Din ce cauză?
- Nu mai puteai vorbi cu el. Era implicat cu partidele și cu „Doi și-un sfert”. Într-un an m-am legat cu lanțurile de poarta lui din cauza blaturilor. Au venit jandarmii și m-au luat de acolo.

- Cu cine făcea Ceahlăul cel mai des blaturi?
- Cu Bistrița. Ei comandau ce să joace Ceahlăul. Ștefan vorbea cu Dragomir și cu Sandu.

- Cu echipele bucureștene?
- Cu Rapid și Steaua nu. Acolo se juca pe bune, la tăiere. Mai erau cu Naționalul, dar cu Dinamo nu se punea problema.

„Gheorghe Ștefan era dinamovist! Când trebuia, ne spuneau să dăm în cap Stelei”

- De ce spuneți că nu se punea problema la Dinamo?
- Când trebuia, ne spuneau să dăm în cap Stelei. Într-un an, Victor Pițurcă era antrenor la Steaua. I-am bătut, iar după o săptămână ne-au chemat pe toți la tribunal. Domnul Ștefan era dinamovist. Avea tricouri cu Dinamo în casă. Axinia se bătea și cu fratele lui în vestiar dacă nu erau meciuri corecte. Se acuzau între ei. Unii erau bucuroși, alții supărați. Cei supărați mă informau pe mine când nu mai lucram acolo.

- Spuneți-ne puțin despre volumele pe care le-ați publicat.
- Când m-au chemat la club mă plictiseam la birou. În 2009 se apropia aniversarea de 90 de ani de la înființare și aceea este prima carte pe care am scris-o. E subțirică, pentru că nu aveam foarte multe informații atunci. I-am spus lui Ștefan că am scris o carte, iar el m-a întrebat: „Ce vrei să-ți fac? Câte vrei să publici?” I-am răspuns: „De toți banii pe care îi ai”. Nu îl jigneam, nu îi vorbeam urât. Pe vremea când eram taximetrist, îmi luam informațiile citind ziarul. Am văzut că Ceahlăul scoate la vânzare acțiuni ale clubului, câte un leu bucata. Mă întrebam de unde să fac rost de 10.000 de lei. Eram sărac, nu mă dădeau banii afară din casă. Am reușit să-i strâng fără să știe soția, că altfel „mâncam ciorbă cu furculița diseară”. Am întrebat contabilul de la club ce trebuie să fac și a trebuit să scot o adeverință că nu am datorii. Vine ziua respectivă. Gheorghe Ștefan era primar. Vechiul club intrase în insolvență, iar noul club era societate pe acțiuni. Singurul suporter aflat pe lista acționarilor eram eu.

- Cum a reacționat?
- Vine el și îmi spune: „Crăcană, cu presa mă mai gândesc dacă stăm de vorbă. Te rog frumos, ieși afară”. I-am răspuns că nu are voie să dețină acțiuni, fiind primar, nici el și nici tatăl lui. A început să înjure și să mă întrebe de unde am aflat de acțiuni. În 2004 nici nu eram angajat la club, eram taximetrist.

- Câte volume aveți în total?
- Pare-mi-se că am opt sau nouă despre fotbal. Mai am încă trei, pe alte teme.

• Fotbal Club Ceahlăul – 90 de ani de la înființare” (2009)

• Cupa UEFA Intertoto 1995–2004. Fotbal Club Ceahlăul

• Ceahlăul la centenar fotbalistic, volumul I

• Ceahlăul la centenar fotbalistic, volumul II

• Gheorghe Ștefan: Galben și Negru. 1992–2015 - Ani de glorie și decădere ai echipei FC Ceahlăul Piatra Neamț (2017)

• Ceahlăul și ABBA
  

  • o parte dintre volumele publicate de Gelu Crăcană pentru Ceahlăul Piatra Neamț

- Mai plănuiți să mai scrieți?
- Despre sport, nu. Mai am o carte în lucru, deja dată în tipar în zece exemplare, ca să caut sponsori. Despre sport nu mai am ce să scriu. Nu mai avem echipă. La ora asta avem președinte și maseuri la club.

FOTO. Impresionantul muzeu în miniatură din podul casei lui Gelu Crăcană

+34 FOTO

- Spuneți-ne și despre muzeul acesta în miniatură pe care îl aveți aici. În ce an ați pus primul obiect pe care ulterior s-a bazat toată această colecție impresionantă?
- Caietele sunt primele. Am 24 de ani de decupaje din toată presa, puse pe zile: antrenamente, pregătire, deplasări, toate lipite în caiete de desen școlar. Abia în 2006 am început să scriu cărțile, pentru că aveam deja toate însemnările acelea. Să nu mai zic de fotografii. Am o mie de filme foto pline. Câți bani am dat pe developare și pe făcut poze...

- Care este cel mai de preț obiect de aici?
- El. (n.r. - arată spre statuia lui Gheorghe Ștefan). Am avut o ofertă de 5.000 de dolari pentru statuie, de la un ziar. Am spus nu.

- Dar ca valoare sentimentală, ce vă este cel mai aproape de suflet?
- Toată colecția de caiete. După 30 de ani, dacă deschid un caiet și văd ce s-a întâmplat atunci, mă apucă râsul. Erau alte timpuri. După multă vreme am început să înțeleg acele aranjamente. Chiar recent m-am întâlnit cu Gheorghe Ștefan, acum o lună. Am stat de vorbă, sigur, doar că îmi spune în continuare că sunt nebun. Când spui adevărul, normal că deranjezi.

„L-am invitat în cimitir, ca pe vremuri”

- Alte povești cu domnul Ștefan mai aveți?
- Aveam pistoale amândoi. Ne întâlnim într-o zi, ne contrazicem din nou și îmi spune ceva. Vizavi de stadion e cimitirul. I-am zis: „Hai la cimitir. Spate în spate, zece pași, tragem. Cine pică, pică”. L-am invitat în cimitir, ca pe vremuri. „Du-te dracului de nebun!”, îmi spunea. Am avut curajul să mă contrazic mereu cu el.

- Cred că v-a și respectat pentru asta.
- Mai târziu, da. Îmi mai spunea câte ceva la șprițuri, îmi mai lua apărarea. Am avut tupeul să-i spun mereu în față ce aveam de spus. Și după meciuri, uneori accepta, nu mai zicea nimic. Eram plătit la victorie, îmi căutam și eu interesul. Puteam să vând mingi și echipamente, dar aveam casa pusă gaj și îmi făcea inventar în fiecare an. Una peste alta, până în 2016 și până a avut el probleme cu justiția, a fost o perioadă frumoasă.

- Din perioada partidelor pe care le-ați jucat în cupele europene, ce vă amintiți? Nu erați aici, spre exemplu, cu Juventus.
- Am avut un meci cu Metz, din Franța. Pe vremurile acelea se făcea protocol înaintea partidelor. Unul dintre arbitri nu era normal în ceea ce privește orientarea sexuală, era bărbat. La masă, gazdele au adus așa-zisele „dame”. Centralul făcea semne că nu. Observatorul la fel. El nimic. A doua zi, înainte să înceapă meciul, vine cu o hârtiuță la observator. Acesta ne spune: „Vedeți că a scris aici că s-a mers la șpriț, s-au adus fete. Dar știți ce ați greșit? Trebuia să-i aduceți un bărbat”.

- Se practica asta cu fetele?
- La meciurile internaționale, da. N-aveai cum. Trebuia să-i scoți la șpriț.

- Ce concluzii ați tras după perioada petrecută alături de Gheorghe Ștefan?
- Una peste alta, cât a fost Gheorghe Ștefan, a existat emulație. Veneau oameni din județele vecine, nu aveai loc în stadion. Mai veneau și echipe din județele vecine. A fost Vaslui, Urziceni a jucat aici o dată în Cupa României. Era emulație, vai de mine... La vremea aceea, să fiu sincer, cu banii câștigați cinstit acolo mi-am făcut casa asta. Până în 2016. Atunci, când am venit la birou, n-aveam apă, n-aveam lumină și mi s-a spus: „Nea Gelu, gata, ne-am desființat”.

- Desființarea, sub comanda altui patron.
- Venise italianul acela nebun. Alt nebun și ăla... Cât îl furau românii... Eram în Liga a 2-a. Venise Hagi cu Viitorul la noi. Cum stăteau jucătorii adunați, Hagi a coborât din autocar, iar Massone i-a dat două picioare. L-am oprit noi și i-am spus: „Bre, tu știi cine e ăsta?” Atunci a încercat să mă dea din nou afară. Mă cooptase iar ca ofițer de presă, dar nu mai exista emulația de altădată. Ținea jucătorii pe contracte de câte trei luni și nici nu le dădea banii. Venise și brazilianul acela, Ze Maria, antrenor care jucase la Campionatul Mondial cu Brazilia. Am îmbătrânit și nu mai pot ca înainte, dar încă mai pot. Jucătorii nu m-au uitat. Când au chermeze, mă cheamă. Mă respectă.

Angelo Massone

Jucam cu Astra, iar eu eram proaspăt dat afară din club. Am pregătit două bannere. Ștefan pierduse cu Porumboiu la poker. Mai juca și cu Sechelariu. Pierduse, dacă îmi aduc bine aminte, pe Botez, pe Costel Ilie și pe Goian, pe care ulterior l-a luat Steaua.

Să vă spun cum jucau. Jucau pe contracte în alb. Dacă câștigai, îți alegeai pe cine voiai. Eu fiind acolo, aflam. Am mers la Ploiești cu un banner mare. Pe atunci nu era Jandarmeria, erau soldații în uniformele acelea vechi.
Eram singurul suporter nemțean. Florin Marin era la Astra, iar la Ceahlăul era Viorel Hizo.

Am venit cu cele două bannere pregătite. Mi-am luat bilet, am intrat, m-am dus în zona galeriei oaspeților și am întins bannerul: «Gheorghe Ștefan, adu jucătorii pierduți la poker cu Porumboiu și Sechelariu».