GSP SPECIAL  »  ANCHETELE GAZETEI  »  BELU ŞI-A DAT DEMISIA

Belu: "Nu doresc să-i iau locul doamnei ministru"

Articol de GSP - Publicat vineri, 10 iulie 2009 00:00

Demisionar din funcţia de secretar de stat de la MTS, Octavian Belu a anunţat că nu este interesat să preia funcţia de ministru, în cazul în care Monica Iacob Ridzi îşi va da demisia sau va fi demisă.

"Nu am discutat nimic cu doamna ministru. Am depus personal cererea de demisie şi nu am ce să-mi reproşez. Mi se părea că nu îmi găsesc locul în minister. Era foarte greu să atrag atenţia asupra proiectelor mele sau să fac o strategie pentru sport.

Nu-mi doresc să ajung ministru, nu am de ce să-i invidiez pe aceia din Guvern, nu am nici un fel de satisfacţie. Am vrut să dau un semnal tuturor că nu mă interesează să fiu ministru şi îmi doresc să fac ceva mult mai aproape de ce am făcut pînă acum.

Oricine îmi cere un sfat, eu voi fi disponibil. S-ar putea ajunge ca sporturi foarte apreciate să fie lăsate  la o parte, pentu că autorităţile locale decid cum să fie cheltuiţi bani din sport", a spus Octavian Belu la GSPTV.

Citește și:
„E un mare idiot!” » Costi Mocanu îl jignește, după Anglia - Argentina
Campionatul Mondial de Fotbal 2026

Pălmuit de Bellingham după fluierul final! A urmat o încăierare generală la Anglia - Argentina

Messi a emoționat-o până la lacrimi » Momentul surprins de camerele TV

„O palmă pentru fiecare brazilian” » Vinicius s-a pozat cu influencerița în poală, după eliminare, și a aprins scandalul
Stiri extrasport
„O palmă pentru fiecare brazilian” » Vinicius s-a pozat cu influencerița în poală, după eliminare, și a aprins scandalul
DOCUMENT Arme fabricate 100% în România. A fost încheiat totuși un contract pentru armament de infanterie (SAI), finanțat cu 816 milioane euro din SAFE
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

FCSB și-a prezentat noile echipamente » Multe surprize: tricouri portocalii și fontul „Dracula”

Remarcatul lui Thierry Henry în Franța - Spania: „I-a avut în buzunar!”

Comentarii (2)
sevilla_1986
sevilla_1986  •  10 Iulie 2009, 17:38

Domnule Belu lasati modestia deoparte-sunteti cel mai potrivit pentru functia de ministru MTS! Vedeti de ce merg lucrurile prost in aceasta tara? Pentru ca oameni de valoare se dau la o parte din fata acestor nesimtiti si nesimtite care ajung la putere si isi bat joc de-o tara intreaga prin modul in care gestioneaza puterea!

 •  10 Iulie 2009, 17:29

pacat

Vezi toate comentariile (2)
Comentează