GSP SPECIAL  »  ANCHETELE GAZETEI  »  REACŢIA MINISTRULUI

Dragnea: "Ţin cu Rapid de la trei ani, sau ţineam, nu mai ştiu acum" :D

Articol de - Publicat joi, 22 ianuarie 2009 00:00

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Liviu Dragnea, a vorbit, joi, după prezentarea raportului Jandarmeriei pe anul 2008, că nu are nici o legătură cu finanţatorul Stelei, Gigi Becali, dar a precizat că acesta a discutat în 2007 cu Bădoi pentru a ajunge în Ghencea.

Ministrul a precizat că nu a avut o relaţie apropiată cu Becali, că l-a respectat şi l-a întâlnit de câteva ori. Bădoi i-a transmis odată actualului ministru că vrea să plece de la Rapid, după ce au avut loc nişte incidente în avionul delegaţiei giuleştene, între câţiva fani şi jucători.

"Am avut o discuţie cu Bădoi şi mi-a spus că vrea să plece de la Rapid. I-am zis că-l ajut, am vorbit cu domnul Becali,din ceea ce ştiu acesta a semnat şi un precontract. Nu ştiu ce s-a întîmplat după aceea, nu am mai vrut să-i fiu naş pentru că şi-a încălcat o promisiune", a spus Dragnea.

Noul ministru al Internelor a precizat că este suporter al Rapidului încă de 3 ani. "Ţin cu Rapid de la trei ani, sau ţineam, nu mai ştiu acum. O să se supere cei de la Dinamo. Fiul meu e stelist înfocat, dar eu ţin cu Rapid şi nu îmi pare rău pentru ce se întîmplă acolo", a mai precizat Dragnea.

Cine e Liviu Dragnea
Liviu Dragnea s-a născut pe 28 octombrie 1962 şi este membru PSD din 2000, după ce a părăsit PD. Este căsătorit, iar averea sa este cifrată la cîteva milioane de euro. La alegerile locale din 2008, Dragnea a cîştigat funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, pentru a treia oară consecutiv. În perioada 1996-2000, Dragnea a fost prefect al judeţului Teleorman. În 2005 a devenit vicepreşedinte PSD , iar în campania pentru alegerile parlamentare din 2008, actualul ministru de interne a fost coordonator al campaniei electorale a PSD împreună cu Miron Mitrea.

Citește și:
„E un mare idiot!” » Costi Mocanu îl jignește, după Anglia - Argentina
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
„E un mare idiot!” » Costi Mocanu îl jignește, după Anglia - Argentina
Pălmuit de Bellingham după fluierul final! A urmat o încăierare generală la Anglia - Argentina
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Pălmuit de Bellingham după fluierul final! A urmat o încăierare generală la Anglia - Argentina
Messi a emoționat-o până la lacrimi » Momentul surprins de camerele TV
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Messi a emoționat-o până la lacrimi » Momentul surprins de camerele TV
„O palmă pentru fiecare brazilian” » Vinicius s-a pozat cu influencerița în poală, după eliminare, și a aprins scandalul
Stiri extrasport
„O palmă pentru fiecare brazilian” » Vinicius s-a pozat cu influencerița în poală, după eliminare, și a aprins scandalul
DOCUMENT Arme fabricate 100% în România. A fost încheiat totuși un contract pentru armament de infanterie (SAI), finanțat cu 816 milioane euro din SAFE
Profit.ro
DOCUMENT Arme fabricate 100% în România. A fost încheiat totuși un contract pentru armament de infanterie (SAI), finanțat cu 816 milioane euro din SAFE
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

FCSB și-a prezentat noile echipamente » Multe surprize: tricouri portocalii și fontul „Dracula”

Remarcatul lui Thierry Henry în Franța - Spania: „I-a avut în buzunar!”


Comentarii (3)
 •  22 Ianuarie 2009, 20:48

daca ministrul internelor nu este dinamovist atunci asta nu are ce cauta sa conduca politia romana..schimbatil

 •  22 Ianuarie 2009, 20:48

Badoi ar trebui sa-i ridice o statuie lui Dragnea.El a fost pentru Badoi pestisorul de aur, fara el era un muritor de foame prin Turnu Magurele.A ajuns la Bacau pentru ca acolo era Rednic antrenor,care avea in Turnu o fabrica de confectii.Nu va inteleg ce aveti cu Dragnea in acest scandal.Omul are pacatele lui,dar in ceasta situatia chiar a facut un lucru bun.A ajutat un tanar sa ajunga cineva in viata!

 •  22 Ianuarie 2009, 19:02

esti la fel de rapidist ca lacatus dinamovist

Vezi toate comentariile (3)
Comentează