Articol de Luminiţa Paul - Publicat joi, 20 decembrie 2012 00:00 / Actualizat miercuri, 19 decembrie 2012 21:31
A fost odată ca niciodată o fetiţă pe nume Sandra. Părinţii ei şi-au întîmpinat unicul copil ca pe o bijuterie, cel mai preţios dar pe care îl puteau primi.
An după an, codiţele au crescut tot mai lungi, surîsul s-a lărgit în zîmbet, iar micuţa s-a transformat într-o floare cu tulpină puternică şi ochi de safir. Într-o zi a ajuns în sala de gimnastică şi de acolo viaţa ei a luat drumul săriturilor, al bîrnei şi al solului.
La început, era şatenă şi cu dinţii un pic strîmbi. Colecţiona abţibilduri şi parcă nu se mai oprea din crescut. Printre celelalte fete, era deja cea mai înaltă şi tot deja avea acel aer maiestuos care diferenţiază reginele de restul Curţii.
A trecut timpul, zîmbetul a devenit din ce în ce mai scînteietor, au început să vină medaliile. Europene, mondiale, în 2008 titlul olimpic.
Aici ar fi trebuit să vină finalul cu "am încălecat pe o şa", dar nu, povestea a continuat cu momentele rele, acre, dureroase ale accidentării.
Fata blondă nu era sigură dacă va ajunge la Londra, dar a făcut-o. Nu ştia dacă va urca pe podium, dar a mai cucerit un aur olimpic, la sărituri de data aceasta. 2012 e anul ei. Iar povestea ar mai putea continua un pic. Reginele au întotdeauna ultimul cuvînt.
