GSP SPECIAL  »  ANCHETELE GAZETEI  »  ANCHETA GSP DĂM TROFEE DE 42 DE ANI

Stele noi

Articol de - Publicat joi, 11 decembrie 2008 00:00

Adrian Ilie la 24 de ani şi Cristi Chivu la 20 de ani au luat trofeul Gazetei în '98, respectiv în 2000, în plină hegemonie a cuplului Hagi - Popescu

Ancheta Gazetei a avut doi cîştigători speciali la sfîrşitul anilor '90: Adrian Ilie şi Cristi Chivu. Ei sînt singurii care, în plină dominaţie a cuplului Popescu - Hagi, au rupt filmul succeselor consecutive ale cumnaţilor Gică&Gică!

Ilie a terminat pe primul loc în '98. Avea 24 de ani. În urma lui se clasau chiar "Baciul" şi "Regele". A fost anul în care atacantul Valenciei şi-a atras supranumele de "Cobra", inventat de antrenorul de atunci al spaniolilor, Claudio Ranieri: "E ca un şarpe veninos, îţi dă senzaţia că doarme şi brusc muşcă ucigător". ;)

Cea mai de preţ reuşită a Cobrei în acel an? Golul în poarta Columbiei la Mondialul din Franţa, în vinclu, în cel mai pur stil Adrian Ilie.

Ştafeta căpitanilor
Cristi Chivu, jucătorul anului în Superlativele Gazetei din anii 2000 şi 2002, rămîne în conştiinţa microbiştilor cel care a devenit căpitanul consacrat al "naţionalei" după Hagi. În anul 2000 banderola a mai fost purtată şi de Dorinel Munteanu, dar Chivu pare a fi adevăratul moştenitor. În acel an, Chivu, care abia împlinise 20 de ani, l-a devansat chiar pe Hagi, în timp ce "Baciul" a ieşit doar pe 5. :O

La Euro 2000, Cristi fusese mezinul "tricolorilor". A venit golul cu Anglia. O traiectorie ciudată, parcă o semicentrare. "Acel campionat European a fost cel mai fericit moment din cariera mea", recunoaşte Cristi.
Al doilea trofeu acordat de Gazetă l-a obţinut la 22 de ani. Şi e legat tot de o banderolă. Cristi Chivu a fost desemnat de Ronald Koeman căpitanul marelui Ajax!

ADRIAN ILIE, fost internaţional
"Şi acum îmi amintesc cu plăcere de acel gol cu Columbia. E clar printre favoritele mele"

CRISTI CHIVU, jucător România

"Cred că tata, de acolo, din Cer, a pus puţin mîna ca acea minge să intre în poartă, la meciul cu Anglia, de la Euro 2000"

ADRIAN ILIE, fost internaţional
"1998 a fost unul dintre cei mai buni ani din cariera mea. Un sezon excelent cu Valencia, iar la echipa naţională am făcut un Mondial reuşit"

"În 98' a contat probabil şi faptul că Popescu şi Hagi nu au prins chiar un sezon perfect. A însemnat mult pentru mine să înving doi fotbalişti atît de valoroşi"

GHEORGHE NICOLAESCU, ziarist la Gazeta Sporturilor în perioada 1956-1999
"Adi Ilie şi Cristi Chivu erau fotbalişti extrem de talentaţi, iar Hagi şi Popescu se aflau la finalul carierei. Victoria tinerilor în Ancheta GSP era o trecere normală către o altă generaţie"

Citește și:
Lovitură » Claudiu Niculescu semnează și va antrena în Superliga după 8 ani!
Superliga

Pleacă de la FCSB! Ultimele decizii ale lui Gigi Becali l-au convins să își caute o altă echipă » Sunt negocieri tot în Superliga

Ianis Hagi, „dublă” în Cupa Turciei! Alanyaspor a urcat pe primul loc
Campionate
Ianis Hagi, „dublă” în Cupa Turciei! Alanyaspor a urcat pe primul loc
Hermannstadt a luat decizia în cazul lui Dorinel Munteanu, după eșecul brutal cu Rapid

ULTIMA ORĂ Concedieri la Dacia: până la 50.000 de euro pentru cei care pleacă
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Concedieri la Dacia: până la 50.000 de euro pentru cei care pleacă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Matei Popa la raport: iată ce nu a făcut nici măcar o dată noul portar de la FCSB!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”

Comentarii (2)
 •  12 Decembrie 2008, 16:10

ati spus sa facem cel mai bun 11 .ok .dar unde sunt belodedici,d.petrescu,iordanescu,v.iordache,t.stoica,lacatus,unde ???in schimb lati pus pe contra ,ce cauta asta acolo domnilor ?????

 •  11 Decembrie 2008, 09:34

ziceti sa votam cel mai bun 11 al romaniei. dar cine i-a ales doar pe acesti jucatori? aia sint atacantii din care sa alegem? adi ilie bun,dar nu atacant.era cam aripa. LA fel si drogatul ala de mutu. vrem virfuri domnule.sau nu avem? la fel la fundasi.din atitia de valoare(belodedici,petrescu) ii puneti pe chivu si contra.gurita ce naiba cauta acolo?

Vezi toate comentariile (2)
Comentează