Articol de Cătălin Tolontan - Publicat vineri, 09 august 2019 17:35
Lipsa minimelor reflexe de organizare, care i-au redus șansele la viață unei fete de 16 ani.
Imaginați-vă 20-30 de bărbați, că era bine să fie și femei ceva mai ponderate, debusolați și respirînd pe nas, fără să facă gestul elementar de a transcrie indicațiile Alexandrei. Orice căutare așa trebuia să înceapă, prin a pune în fața tuturor celor implicați, din birouri și de pe teren, indicațiile fetei. „Bold”, „dig”, câteva expresii cheie, „am trecut pe lângă dig, dar acum cred că sunt în Bold, că altundeva nu putea să fie”.
În loc de asta, ei și-au povestit unul altuia, fiecare ce a înțeles de la colegul lui. Ca la telefonul fără fir.
Fata a găsit resursele de curaj să sune la 112, iar inteligenții de la „investigații criminale” și necruțătorii „magistrați anti mafia”, plus polițiștii și procurorii locali, cunoscătorii de la firul ierbii, au transformat o anchetă de viață și de moarte în folclor urban.
Cum ați făcut, oameni buni cu informațiile de la Alexandra? Concret, răspundeți, vă rugăm! Ați alergat prin oraș cu căștile pe urechi, „cald, rece”?!
L-am întrebat pe unul dintre oamenii care au participat la căutare când au făcut, totuși, această transcriere a apelurilor Alexandrei. „Pe 26 iulie”. O transcriere postmortem.
În țara europeană cu cea mai mare viteză a Internetului, transmitem memeuri și am uitat să scriem câteva rânduri de care poate depinde viața noastră.
