GSP SPECIAL  »  ARTICOLUL LUNII  »  TOLO.RO

Realizatorul de la „Viața Satului” care a difuzat povestea cu „fetele virgine” este cel care s-a pus preș când a venit Dragnea în emisiune!

Articol de - Publicat marti, 16 iulie 2019 15:00

Un moment din ”Viața Satului”, difuzată duminică 14 iulie pe TVR, a șocat opinia publică.

Invitat în emisiune, producătorul de vinuri Gheorghe Albu a spus că producția lui de struguri este frământată cu tălpile doar de către fete virgine, ”pentru că în legendă se spune că, altfel, vinul ar ieși amar”. În secvența următoare, Albu, fost secretar în ministerul Agriculturii, a arătat telespectatorilor câteva hârtii despre care a susținut că sunt ”certificatele de virginitate” ale fetelor.

Nu a spus nimic când patronul vorbea despre „virgine”

1Momentul în care producătorul de vinuri Gheorghe Albu îi spune prezentatorului Viorel Popescu (stânga) că ar avea ceritficate de virginitatea ale fetelor care zdrobesc strugurii

Jurnalistul care îl intervieva n-a întrebat și n-a spus nimic. Imaginile îl arată pe omul cu microfon TVR cum îl însoțește, cu o mirare aprobatoare, pe patronul de vinuri.

Intervievat de Iulia Roșu în Vice, Gabriel Albu susține că n-a arătat certificatele de virginitate, ci ”a fost o glumă”.

Emisiunea de duminică nu a fost live, așa încât ar fi fost timp ca cineva să se sesizeze. Însă nici producătorul și nici realizatorul televiziunii publice nu au considerat nimic anormal în secvență și au difuzat-o, fără nici un comentariu sau context. De fapt, bărbatul cu microfon care a tăcut în fața lui Albu este chiar realizatorul emisiunii.

Viorel Popescu: „Noi nu suntem o țară de hoți, domle!”

El se numește Viorel Popescu și este realizator la ”Viața Satului” de pe TVR 1 și la ”Ferma” de pe TVR 2.

Viorel Popescu este cel care l-a invitat pe Liviu Dragnea în cele două emisiuni de dinainte de alegerile europarlamentare, când CNA a considerat că TVR a făcut campanie electorală nemarcată, dar nu a penalizat postul.

2Liviu Dragnea și Petre Daea au fost invitați de Viorel Popescu (dreapta) în emisiunea „Viața Satului” din 12 mai, în timpul campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare

Filmat la Sibiu, dialogul dintre Petre Daea, Liviu Dragnea și realizatorul Viorel Popescu a arătat ca o conversație subordonată. Daea și Popescu i s-au adresat lui Dragnea doar cu apelativul ”domnule președinte”. Iar jurnalistul nu prea a pus întrebări, ci a făcut referiri patriotice la frumusețea ”tricolorului” și la faptul că ”unii pleacă, alții vin în țară”

Singura intervenție mai lungă a lui Viorel Popescu a fost atunci când l-a completat pe Liviu Dragnea, în prezentarea succeselor Guvernului în materie de irigații. Liderul PSD a arătat către cameră fotografii cu șanțurile de irigații refăcute. Ziaristul a adăugat: ”Noi nu suntem o țară de hoți, domle, trebuie să înțelegem treaba asta, noi suntem oameni care putem să facem foarte multe lucruri!”. ”Sigur că da!”, l-a întărit Liviu Dragnea pe Viorel Popescu, în ediția de dinainte de alegeri.

Tot la emisiunea ”Viața Satului” lucrează, în calitate de colaborator, Alexandru Popescu, tatăl realizatorului.

Viorel Popescu nu a răspuns apelurilor Libertății.

Citește și:
Gigi Becali l-a „scuturat” pe jucătorul de la FCSB: „A făcut-o din prostie, nu din răutate!”
Superliga
Gigi Becali l-a „scuturat” pe jucătorul de la FCSB: „A făcut-o din prostie, nu din răutate!”
Ramona Olaru, vedeta Antenei, antrenament neobișnuit » Antrenorul a rămas surprins: „Dă bine?”
Altele
Ramona Olaru, vedeta Antenei, antrenament neobișnuit » Antrenorul a rămas surprins: „Dă bine?”
Val de plecări la clubul din Superliga » Noul antrenor decide totul „din umbră”
Superliga
Val de plecări la clubul din Superliga » Noul antrenor decide totul „din umbră”
Modelele Dacia care vor fi lansate în curând » Patru dintre cele șase vor fi electrice: avem primele imagini!
Noutati auto
Modelele Dacia care vor fi lansate în curând » Patru dintre cele șase vor fi electrice: avem primele imagini!
Wizz Air: Când ești în pădure și apare un urs, nu trebuie să alergi mai repede decât ursul, ci mai repede decât cel de lângă tine. Doar să fii low-cost nu va mai funcționa. Dar epoca de aur a noastră abia urmează!
Profit.ro
Wizz Air: Când ești în pădure și apare un urs, nu trebuie să alergi mai repede decât ursul, ci mai repede decât cel de lângă tine. Doar să fii low-cost nu va mai funcționa. Dar epoca de aur a noastră abia urmează!
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Un fost fotbalist român este judecat în Anglia, după ce a înjunghiat un jurnalist la ordinul Iranului!

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează