Cartea lui Cornel Penu şi Cristian Geambaşu se lansează azi, la Buzău: "O radiografie nemiloasă şi un îndemn către cei de astăzi. Se poate!"

Poveştile trebuie spuse, eroii nu trebuie uitaţi. Reînviind poveştile îi păstrăm şi pe ei, pe eroi, tineri, frumoşi invincibili. Cărţile, poate mai mult decât toate suporturile moderne oferite de tehnologie, au calitatea unică de a păstra şi de a împrospăta memoria. "PENU. A apăra. A câştiga. A trăi" este o carte care chiar asta şi-a propus. Să spună povestea unuia dintre cei mai mari sportivi ai României. Din toate timpurile. 

Cornel Penu este dublu campion mondial cu naţionala de handbal, la Paris în 1970 şi la Berlin în 1974. Au fost victorii unice ale unei generaţii excepţionale, au fost triumfuri ale echipei ca ansamblu armonios. Dar Penu rămâne personajul fundamental al finalei de la Berlin, pentru că a reuşit ceva de neimaginat azi, când trăim sufocaţi de clişee şi de suficienţă.

Atunci, acolo, Penu s-a transformat din vânat în vânător şi i-a îngenuncheat pe nemţi la ei acasă. O imagine a făcut atunci înconjurul planetei. Zâmbetul dominator-sardonic al lui Penu în faţa lui Wolfgang Lachenmacher, căzut la podea. Lachenmacher era cel mai bun om al Germaniei şi stătea întins la picioarele lui Penu. 

Zâmbetul acela trebuia păstrat într-un recipient indestructibil şi arătat tuturor generaţiilor de sportivi care au venit după Gruia, după Penu, după Gaţu, după Birtalan, după Oţelea. Ca dovadă că am putut fi stăpânii universului, cel puţin în lumea restrânsă a handbalului. Asta încearcă să ne spună eroul cărţii şi totodată coautor al acesteia alături cu colegul nostru Cristian Geambaşu.

Eliberaţi-vă de lanţurile complexelor! Şi pentru că Penu nu este un nostalgic, care doar rememorează gloria anilor tinereţii, deplângând decăderea prezentului, ci un om cât se poate de lucid şi de ancorat în prezent, aflăm de ce s-a putut atunci şi nu se mai poate acum. Cu o precizie inginerească, luaţi asta ca pe un compliment, şi cu o minuţiozitate de pictor al detaliilor (ceea ce şi este în particular), Penu radiografiază felul în care se pregătea. Angoasa zilelor şi orelor dinaintea meciurilor.

Penu detaliază metodele antrenorilor - Vlase, Kunst Ghermănescu, Trofin, Nedef -, revoluţionare de multe ori, analizează edificarea şcolii româneşti de handbal. Apoi cum au preluat şi au dezvoltat reţetele noastre francezii, care au sfârşit prin a-şi depăşi maeştrii. 

"PENU. A apăra. A câştiga. A trăi" nu este nici melodramatică, nici bombastică, nici festivistă. Nici un manual de psihanaliză, deşi nu lipsesc paginile în care Penu descrie modul absolut original în care îşi pregătea evoluţiile. Răbdarea de a-şi studia şi monitoriza adversarii, de a le descifra automatismele.

Cartea lui Penu şi a lui Geambaşu curge firesc către cititor pentru că împleteşte abordarea direct-chirugicală a marelui sportiv cu stilul pur gazetăresc al coautorului, care şi-a întâlnit în sfârşit eroul copilăriei.

Tipărită în condiţii remarcabile, cu sprijinul şi cu solicitudinea editurii buzoiene Editgraph, cartea pleacă spre întâlnirea cu publicul dintr-un loc simbolic pentru amândoi autorii, Liceul Bogdan Petriceicu Haşdeu. Liceu care îşi aniversează cei 150 de ani de la înfiinţare găzduind şi lansarea cărţii a doi foşti absolvenţi. Azi, la 12:00, în Amfiteatru.