GSP SPECIAL  »  DIVERSE  »  PROCES

Ion Țiriac a pierdut la CEDO procesul împotriva României » Ce spera să obțină

Ion Țiriac / Captură GSP Video
Ion Țiriac / Captură GSP Video

Articol de GSP - Publicat miercuri, 01 decembrie 2021 09:12 / Actualizat miercuri, 01 decembrie 2021 10:16

Ion Țiriac (82 de ani) n-a avut succes nici la CEDO. Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu i-a dat câștig de cauză miliardarului român, care deschisese un proces împotriva României. În prealabil, omul de afaceri se adresase instanțelor autohtone, tot fără sorți de izbândă. 

Țiriac a acuzat că un articol economic apărut în presa din România i-a încălcat acestuia viața privată, notează Libertatea.

Ion Țiriac a răspuns la celebra întrebare: cum a făcut primul milion de euro
PRIETENII LUI OVIDIU
Ion Țiriac a răspuns la celebra întrebare: cum a făcut primul milion de euro

Materialul respectiv a apărut în urma cu mai bine de un deceniu, în 2010, când ziarul Financiarul publica un articol intitulat „Cincisprezece multimilionari și datoriile lor de un sfert de miliard de lei către stat – Rețeta succesului în afaceri este garantată atunci când afacerile sunt finanțate din fonduri publice sau nu se plătesc taxele”.

Articolul respectiv viza datoriile către stat ale celor mai înstăriți români, printre care și Ion Țiriac.

Motivare CEDO: „Articolul nu s-a referit la viața privată a reclamantului, ci mai degrabă la activitățile sale profesionale”

„În hotărârea de astăzi a Camerei în cazul Țiriac vs România (cererea nr. 51107/16), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis, în unanimitate, că nu a existat nicio încălcare a articolului 8 (dreptul la respectarea vieții private și de familie) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului”, se arată în hotărârea CEDO

Întrucât articolul indicat se referea la activitățile și practicile de afaceri ale unora dintre cei mai bogați români și efectul acestora asupra sistemului de colectare a impozitelor publice, (Curtea) este convinsă că acesta era de interes public. 

Curtea a fost de acord cu instanțele naționale că articolul nu s-a referit la viața privată a reclamantului, ci mai degrabă la activitățile sale profesionale și nu se referea exclusiv la el.

- Motivarea CEDO

Ion Țiriac și-a mărit averea în acest an, dar nu e cel mai bogat român

Afacerile lui Ion Țiriac, 82 de ani, nu au fost prea afectate în pandemie, magnatul reușind și în acest an să își mărească averea. Totuși, fostul jucător de tenis ocupă abia locul 3 în topul Forbes al celor mai bogați români.

Averea lui Țiriac a crescut de la 6 miliarde de lei în 2020 la aproximativ 7,2 miliarde de lei în acest an. Prin urmare, el a adăugat în acest an încă 1,2 miliarde de lei la capitalul pe care îl deține. Cu această sumă, el se clasează pe locul 3.

De altfel, Țiriac e singurul om de afaceri din lumea sportului aflat în top 10 cei mai bogați români. Pe lângă sport, el mai are afaceri în domeniul imobiliarelor și al automobilelor.

Daniel Dines, care deține compania UiPath, e cel mai bogat român din topul Forbes, cu o avere estimată la 22,2 miliarde de lei. El e la mare distanță de frații Pavăl, Dragoș și Adrian, care dețin compania Dedeman. Averea celor doi frați este de 8,9 miliarde de lei. Podiumul e închis de Ion Țiriac.

VIDEO Ion Țiriac, propunere fără precedent: „Du-te în junglă dacă vrei libertate! Aș da o lege prin care i-aș obliga pe toți să facă vaccinul”

Citește și alte știri despre Ion Țiriac: 

Ion Țiriac și-a mărit averea în acest an, dar nu e cel mai bogat român » Ce loc ocupă magnatul român și cine conduce topul

Ion Țiriac a intervenit DECISIV în scandalul de 50 de milioane € dintre Ilie Năstase și Ciprian Marica: „Da, se rezolvă!”

Citește și:
Pedepsit! Daniel Pancu l-a trimis la echipa a doua: „O să înțeleagă până la urmă”
Superliga
Pedepsit! Daniel Pancu l-a trimis la echipa a doua: „O să înțeleagă până la urmă”
Primele imagini: noua Dacia Evader a fost surprinsă astăzi pe stradă!
Noutati auto
Primele imagini: noua Dacia Evader a fost surprinsă astăzi pe stradă!
Adrian Mutu a răbufnit, după informația dezvăluită de GSP: „La ce înseamnă România, e o rușine”
Superliga
Adrian Mutu a răbufnit, după informația dezvăluită de GSP: „La ce înseamnă România, e o rușine”
Victorie la FIFA! Clubul din Superliga a câștigat procesul și are de încasat 1,3 milioane de euro
Superliga
Victorie la FIFA! Clubul din Superliga a câștigat procesul și are de încasat 1,3 milioane de euro
FOTO SPION Noua Dacia electrică, surprinsă în trafic sub camuflaj
Profit.ro
FOTO SPION Noua Dacia electrică, surprinsă în trafic sub camuflaj
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație care poate deveni subiectul unui articol? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Una dintre cele mai frumoase sportive” din România are o poveste cutremurătoare: „Cum să îmi fie rușine?!”

Ministrul Cătălin Predoiu, decizie istorică: „Vom numi viitorul stadion «Dinamo - Mircea Lucescu»”


Comentarii (5)
scorpions721
scorpions721  •  01 Decembrie 2021, 19:49

Și totuși și-a plătit mustăciosul impozitele?

utilizator șters
utilizator șters  •  01 Decembrie 2021, 19:30

Scoala veche a securistului roman.... miliardar dupa 1990

depeche
depeche  •  01 Decembrie 2021, 11:38

Probabil spera sa castige doi piloti Tarom, sa nu mai trebuiasca sa isi piloteze singur avionul, saracul!

Vezi toate comentariile (5)
Comentează
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!