GSP SPECIAL  »  DIVERSE  »  FRAUDĂ

Cristi Borcea și metoda "boschetarul" » Cum și-a vândut firma către irakieni și a fraudat statul cu peste 3 milioane de euro

Articol de GSP - Publicat joi, 03 martie 2016 11:55

Cristi Borcea, fostul acționar al lui Dinamo, a deținut două firme, una de procesare a cărnii și una de îmbuteliere a gazului, care au adunat datorii de 16 milioane de lei la buget.

Potrivit Adevărul, Borcea a înființat în orașul Zlatna două firme, una de procesare a cărnii, deschisă alături de Cornel Țălnar, și una de îmbuteliere a gazului.

La firma de procesare a cărnii, Borcea și Țălnar nu au apărut niciodată ca acționari, ci au administrat societatea prin intermediul unor persoane din Alba Iulia.

Compania este în faliment din 2010, dar înainte de decizia Tribunalului, Borcea a scăpat de firmă prin metoda "boschetarul". Prin această metodă, acționarul companiei cedează legal firma către persoane fără adăpost, care își duc traiul cu greu, persoane muribunde sau persoane străine, astfel încât răspunderea pentru aceste datorii să înceteze în scurt timp.

Borcea și-a vândut compania către doi cetățeni irakieni, Hussein H. Hassan şi Amaar A. Ghanam, iar lichidatorul companiei a avut probleme în intra în posesia documentelor contabile și chiar a existat o plângere penală.

Fabrica de mezeluri, care între anii 2002 și 2006 a înregistrat profit de 1-2 milioane de euro, este acum în faliment și are datorii de 2,8 milioane de lei.

A doua firmă, cea de îmbuteliere a gazului, a intrat în insolvență în 2014, iar Borcea a renunțat la procesul de reorganizare și urmează ca bunurile companiei să fie vândute. Firma figurează cu datorii de 13,75 de milioane de lei. Datoriile sunt greu de recuperat și cel mai probabil statul va rămâne cu o gaură de circa 3,6 milioane de euro.

Borcea, 46 de ani, a fost condamnat pe 4 martie 2014 la șase ani și patru luni de închisoare în "Dosarul Transferurilor".

Citește și:
Gest sfidător făcut de jucătorii Craiovei la debutul în preliminariile Ligii Campionilor
Superliga
Gest sfidător făcut de jucătorii Craiovei la debutul în preliminariile Ligii Campionilor
Noul model Dacia a fost lansat oficial » Premieră: produs și lansat exclusiv în altă țară! Se va bate cu Hyundai și Peugeot pentru supremație
Noutati auto
Noul model Dacia a fost lansat oficial » Premieră: produs și lansat exclusiv în altă țară! Se va bate cu Hyundai și Peugeot pentru supremație
Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu
Diverse
Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu
În sfârșit, e gata! Cum arată „OZN”-ul de lângă Dunăre
Handbal
În sfârșit, e gata! Cum arată „OZN”-ul de lângă Dunăre
Proprietarii Militari Residence pregătesc un nou proiect cu 446 de apartamente în locul unei foste fabrici de construcții metalice
Profit.ro
Proprietarii Militari Residence pregătesc un nou proiect cu 446 de apartamente în locul unei foste fabrici de construcții metalice
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fără milă » Cristiano Ronaldo, ținta meme-urilor după eliminarea Portugaliei de la Mondial

La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”


Comentarii (13)
salitos
salitos  •  03 Martie 2016, 13:42
Postat de bogdangeorge84 pe 03 Martie 2016, 12:47

carei BOrcea carei BOschetarul?

La Carei am nişte rude, care-i treaba nu ştiu.

popescu13
popescu13  •  03 Martie 2016, 16:29
Postat de qwerty007 pe 03 Martie 2016, 14:47

Ca se intampla asa ceva in Ro. este de vina in primul rand statul prin taxele nesimtite care le impun !Reduceti taxele ca omul sa nu mai aibe nevoie sa recurga la asa ceva si sa se gandeasca la prosperitatea companiei.

Personal am o regula de postare:nu comentez fapte sau reguli pe care nu le cunosc sau nu le inteleg.As dori ca si altii sa faca la fel,am avea toata lumea de castigat dintr-n dialog corect si obiectiv.De aceea tin sa te informez ca din statele UE,Romania se situaza in jumatatea de jos a nivelelui de impozitare.Necazul e altul,in occident de frica fiscului si datorita faptului ca zeci de ani contribuabilul a fost supus unor reguli dure,confirmarea voluntara are nivele f.mari(plata din proprie initiativa),dar la noi contribuabilii(o mare parte din ei) cauta toate subterfugiile de a nu plati,de a trage tepe partenerilor. Asta deoarece fiscul inca nu-i asa de profesionist in a recupera datoriile(nici legislatia nu-l prea ajuta),iar in relatiile cu debitorii,persoanele fizice si juridice sunt desoperite in fata smecheriilor celor ce intra in insolventa.Raspunderea administatorilor cu averea personala e o poveste de adormit copii,la noi,spre deosebire de occident, averea personala o poti instraina oricui si poti vinde firmele cu active cu tot boschetarilor. Concluzia:trebuie schimbata legislatia de insolventa si de recuperare extinsa a debitelor. Asa cred eu,altfel toti infractorii dupa ce fac ceva inchisoare la rad in nas debitorilor si statului.

154352493091422
Nicolae Goia  •  10 Noiembrie 2020, 18:10

Da, acum depinde de persoane, am vazut ca unii mai si raspund. Probabil astia fiind hoti si-au angajat avocati buni. Fraierii sunt prinsi. Aici am vazut ca sunt mai detaliate cazurile astea https://ghidlegal.ro/curs1/

Vezi toate comentariile (13)
Comentează