GSP SPECIAL  »  DIVERSE  »  FOTBALUL ÎN DOLIU

Diagnostic schimbat după decesul lui Mircea Pascu?! Ieri: edem pulmonar, azi: coronavirus

Articol de GSP - Publicat joi, 17 septembrie 2020 19:09 / Actualizat joi, 17 septembrie 2020 20:14

Mircea Pascu, fost preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, a încetat din viaţă miercuri, la vârsta de 85 de ani. Acesta era internat la Spitalul Clinic "Dr. Victor Babeș" din București, iar primele informații arătau că decesul ar fi survenit  în urma unui edem pulmonar pe fond hipertensiv. Sursele Gazetei au dezvăluit că astăzi diagnosticul a fost schimbat, cauza decesului fiind infectarea cu COVID-19.

Mircea Pascu, suferind de afecțiuni diabetice, a fost internat la Spitalul Clinic Colțea din Capitală pentru o transfuzie. Vineri i s-a efectuat un test de Coronavirus care ar fi ieșit fals pozitiv, moment în care a fost mutat la "Victor Babeș". Peste weekend nu au existat probleme medicale, dar luni au apărut unele complicații. Iar aseară, acesta a încetat din viață.

Prima cauză a decesului ar fi un edem pulmonar pe fond hipertensiv, dar la mai puțin de 12 ore de la deces, diagnosticul ar fi fost schimbat în "infecție COVID-19".

"Doar familia vă poate spune cauza decesului lui Mircea Pascu"

Emilian Ioan Imbri, managerul Spitalului "Dr. Victor Babeș", a vorbit pentru GSP.RO despre decesul fostului oficial din fotbalul românesc. 

Inițial nu avea informații, dar la scurt timp a revenit cu detalii. "Din păcate, nefericitul eveniment a avut loc la noi. Nu putea să fie internat aici dacă nu era infectat cu Coronavirus. Asta vă pot garanta sută la sută. Cauza decesului nu am dreptul să o comunic. Legislația nu-mi permite acest lucru", a spus Imbri.

"Nu pot să vă spun absolut nimic despre cauza decesului... Singura care o să comunice, dacă dorește, este familia. Aceasta o să primească, conform procedurilor, certificatul de deces, în cursul zilei de vineri, cu toate informațiile necesare. Îmi pare rău că s-a întâmplat asta"
Emilian Ioan Imbri, managerul Spitalului "Dr. Victor Babeș"

Fata lui Pascu: "Nu știm cauza decesului... Suntem rezervați"

Contactată de către redacție, Mihaela Pascu, fiica fostului președinte al FRF, nu a dorit să facă multe comentarii.

”Nu am primit certificatul de deces ca să vă comunic în mod clar cauza decesului tatălui meu. În momentul de față sunt rezervată. Lăsați-mă, vă rog, să depășim acest moment delicat. Chiar nu știu să vă spun care este cauza decesului. Tata avea un mielom multiplu pe care l-a dus pe picioare până la 85 de ani, dar și alte probleme", a spus aceasta.

"În numele UEFA, aş dori să transmit condoleanţe pentru pierderea domnului Mircea Pascu. Vrem să ne exprimăm mulţumirile şi aprecierile pentru deceniile în care a servit fotbalul"
Aleksander Ceferin, președinte UEFA

Înmormântarea are loc la Petroșani

Conform celor din familie, Mircea Pascu urmează să fie înmormântat la Petroșani, vineri, 18 septembrie, în jurul orei 15:00-16:00, și asta în funcție de timpul petrecut de cortegiul funerar de la București până la Petroșani. Familia a ales să-i îndeplinească o ultimă dorință: aceea de a fi înmormântat alături de cei doi părinți, în cimitirul mare din localitate. 

Cum România se află în stare de alertă, familia trebuie să respecte regulile impuse de Ministerul de Interne. Iar la înmormântarea fostului președinte al FRF pot participa maximum 16 persoane, cu respectarea regulilor de distanțare socială.

Moment de reculegere în primele trei ligi

Comitetul de urgenţă al FRF compus din Răzvan Burleanu (preşedinte FRF), Gino Iorgulescu (prim-vicepreşedinte FRF) și Octavian Goga (vicepreşedinte FRF) a decis ca la meciurile organizate de FRF şi LPF din acest weekend să se ţină un moment de reculegere în memoria fostului preşedinte al Federaţiei, Mircea Pascu. 

O carieră spectaculoasă

Născut la 6 noiembrie 1934, la Petroşani, Mircea Pascu a fost conducător la cluburi precum Jiul Petroşani şi Corvinul, înainte ca în perioada 1983-1989 să îndeplinească rolul de vicepreşedinte FRF. A fost preşedintele FRF în 1990, începând din luna februarie şi până la alegerile din august. Ulterior a fost preşedinte la Rapid şi Poli Timişoara. Pe plan internaţional, Pascu a fost membru al Comisiei de organizare a competiţiilor fotbalistice europene, membru în comisia de protocol FIFA, membru al Comisiei Fair-Play UEFA, fiind, de asemenea, numit membru de onoare al forului european.

Măsuri obligatorii de protecție împotriva COVID-19

CITEȘTE ȘI:

CORONAVIRUS. Ultima oră » Bilanț în România: 1.679 de cazuri noi în ultimele 24h

Noi cazuri de COVID la FCSB! Echipa roș-albastră mai are doar 14 jucători valizi » Cum poate arăta echipa de start

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (5)
radu876
radu876  •  17 Septembrie 2020, 20:59
Postat de rocky2 pe 17 Septembrie 2020, 20:25

Deci e clar, a murit de Covid! :)))

nu stiu de ce a murit, dar la noi asa s-a facut, daca are omul infectie cu sars cov 2, e numarat ca deces covid, chiar daca nu pneumonia e cauza imediata a decesului. la alte natii se pune deces covid chiar daca n-a avut test pozitiv, dar suspiciunea e mare. in alte parti ale lumii se numara decese covid doar cele care au fost clar cauzate de infectia cu pricina. (si) de aia sunt mortalitati atat de diferite de la o tara la alta. dar acum sa ne pregatim, am inteles ca vine mourinho sa joace cu botosanii si l-a invitat si pe nea gio' la meci

rocky2
rocky2  •  17 Septembrie 2020, 20:25
Postat de radu876 pe 17 Septembrie 2020, 20:23

da, foarte sanatos a intrat in spital, cu mielom multiplu si edem pulmonar acut.

Deci e clar, a murit de Covid! :)))

radu876
radu876  •  17 Septembrie 2020, 20:23
Postat de joze_maurinio pe 17 Septembrie 2020, 19:35

Era la mintea cocosului, chiar l-am intrebat, ca am un cocos in cartier: Ba, e corona? Si el a cucurigat: "La mintea mea, da!". Asta era problema in Romania dinainte: Intri sanatos in spital si iesi cu lumanarea pe piept!

da, foarte sanatos a intrat in spital, cu mielom multiplu si edem pulmonar acut.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează