GSP SPECIAL  »  DIVERSE  »  TRANSFERURI

Elisabeta Lipă: "La muncă!"

Articol de GSP - Publicat marti, 02 iunie 2009 00:00

49 de antrenori şi sportivi au fost transferaţi de la Clubul Dinamo la Poliţia Română, printre ei numărîndu-se fraţii Simion

Comandantul Elisabeta Lipă a "uşurat' în aceste zile schema clubului Dinamo cu 49 de persoane. "Cei în cauză susţin că au fost daţi afară, dar adevărul este că au fost transferaţi cu aceeaşi funcţie şi salariu la Poliţia Română. Adică, la muncă!", a explicat chestorul Lipă.

Primele persoane vizate au fost "cele care nu mai treceau pe la club nici măcar o dată pe lună. Şi erau destule în toate secţiile. Aveam sportivi care nu mai activau de ani de zile. Alţii făceau muncă de antrenori, dar erau angajaţi ca sportivi. Sau, mai trist, nu mai aveau obiectiv, performanţă. Exemplul cel mai elocvent e cel al hocheistului Iulian Popovici, însă Dinamo nu mai are secţie de hochei de ani buni", a spus comandantul alb-roşiilor.

Printre cei în cauză se numără şi rugbyştii Cosmin Raţiu şi Marian Tudori, ultimul dintre ei cerînd chiar el să plece. Antrenorul de rugby Ştefan Demci şi scrimerul Sandu Constantin, angajaţi ca sportivi, nu mai activau de mult timp. Printre cei care nu sînt de acord cutransferul se numără fraţii Marian şi Dorel Simion. "Împreună cu tatăl lor antrenează de ani de zile juniori, dar fără rezultate", a susţinut Lipă.

Citește și:
Deznodământ incredibil în semifinala Daniil Medvedev - Novak Djokovic: descalificat după ce a lovit un spectator
Tenis

Putea să fie adversarul României în Liga Națiunilor, dar a ales viața de nomad » A vizitat deja 130 de țări: de la Siria, la misterioasa Socotra
Campionate

Florin Răducioiu a publicat imagini din culisele nunții din weekend: „Am spus «da»”
Stiri extrasport
Florin Răducioiu a publicat imagini din culisele nunții din weekend: „Am spus «da»”
Fiica lui Guardiola, apariție spectaculoasă la Săptămâna Modei de la Paris » Iată imaginile!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!

Soția lui Adrian Mutu rupe tăcerea după ce a debutat ca prezentatoare TV: „A contat foarte mult”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează