GSP SPECIAL  »  DIVERSE  »  SPORT&BEAUTY

GALERIE FOTO Alexandra arată impecabil, iubește baschetul și tenisul, merge cu rolele prin parc și îi place să înoate

Alexandra Mitroi +30   FOTO
Alexandra Mitroi

Articol de - Publicat duminica, 17 martie 2019 10:20

Alexandra are 27 ani și are propriul band muzical. Cu un repertoriu vast, cu energie și bună dispoziție, reușește să ajungă la inima publicului.

Artista a făcut primii paşi spre o carieră muzicală când avea 16 ani. A intrat serios sub lumina reflectoarelor în urmă cu patru ani, atunci când a participat la Vocea României, ajungând până în semifinale.

De curând s-a mutat din Timișoara la București și a dat drumul proiectelor muzicale pentru viitor: "Sunt pe un drum bun, am muncit și încep să se vadă rezultatele, ușor dar sigur". Rezultatele se observă și după orele în care face sport. "Am două sporturi preferate: baschetul și tenisul de câmp. Când eram în liceu am pus bazele unei echipe de baschet feminin. Mi-a plăcut foarte mult.

Da, îmi place și înotul foarte mult. Sportul reprezintă respect față de tine însuți, în primul rând, apoi disciplină și bunăstare. Pentru mine, sportul este, în esență, sănătate, viață! Îmi place să mă simt sănătoasă și să fiu ok în pielea mea. Prefer sportul în aer liber, dar merg și la sală când am ocazia. Nu ratez cele 30 de minute de mișcare pe zi și mersul cu rolele, mai ales că a venit primăvara".

Alexandra Mitroi +30 FOTO

Alexandra arată impecabil, face sport în fiecare zi, dar niciodată nu a ținut regim! "Mănânc orice poftesc, când poftesc! Recunosc că am și o genă foarte bună, dar nu mă culc pe o ureche. Îmi plac legumele și fructele proaspete. Nu mă forțez să le mănânc doar pentru că știu că sunt sănătoase, chiar îmi plac și am în vedere să nu lipsească din casă sau din lista de cumpărături. Probabil că sună ciudat, însă nu prea sunt consumatoare de dulciuri. Nu am fost niciodată înnebunită după ciocolată sau alte dulciuri. În schimb, nu mă pot abține de la ceea ce este sărat: chipsuri, sărățele și altele", recunoaște artista. 

"Îmi place tare mult să merg pe stadion. De curând am fost la un meci de baschet, la Târgu Jiu. Obișnuiam să merg la meciuri de fotbal la Timișoara. Acum, că m-am mutat în București, voi merge mai des!"
Alexandra Mitroi, artistă

 

Citește și:
„STOP! Nu ieșiți, că vin leii!” » Mutu a povestit ce a trăit ca jucător în India: „Când am văzut, am spus: nu pot să mănânc așa ceva în viața mea!”
Superliga
„STOP! Nu ieșiți, că vin leii!” » Mutu a povestit ce a trăit ca jucător în India: „Când am văzut, am spus: nu pot să mănânc așa ceva în viața mea!”
„Era deja la știri dacă era invers” » Soția unui UEFAntastic, gest aprig criticat la o nuntă: „Alo, doamna artistă”
Stiri extrasport
„Era deja la știri dacă era invers” » Soția unui UEFAntastic, gest aprig criticat la o nuntă: „Alo, doamna artistă”
GSP a aflat verdictul în cazul Laurențiu Reghecampf! FCSB răsuflă ușurată
Superliga
GSP a aflat verdictul în cazul Laurențiu Reghecampf! FCSB răsuflă ușurată
„E nebunia lumii!” » Gigi Becali nu înțelege de ce jucătorul de la FCSB nu e titular la națională: „Joacă oricând la Real Madrid și PSG”
Superliga
„E nebunia lumii!” » Gigi Becali nu înțelege de ce jucătorul de la FCSB nu e titular la națională: „Joacă oricând la Real Madrid și PSG”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează