GSP SPECIAL  »  DIVERSE  »  MECI CARITABIL

Gloriile lui Dinamo și cele ale Rapidului joacă vineri pentru Gabriel Bălăcean, un elev olimpic care suferă de sindromul Klippel-Trenaunay

Articol de GSP - Publicat miercuri, 05 iunie 2019 08:53

MECI CARITABIL. Foste glorii dinamoviste și rapidiste vor juca fotbal într-o partidă care are ca scop strângerea de fonduri pentru Gabriel Bălăcean (15 ani), elev olimpic al Școlii 56 din Capitală. Meciul caritabil va fi vineri, 7 iunie, de la ora 18:30, pe stadionul Dinamo, iar intrarea este liberă. 

Nume grele care, de-a lungul vremii, au îmbrăcat tricoul alb-roșu sau pe cel vișiniu și-au dat întâlnire vineri, 7 iunie, pe Stadionul Dinamo din București.

Meciul, unul caritabil, are ca scop strângerea de fonduri pentru Gabriel Bălăcean, un elev olimpic al Școlii 56 din Capitală, care de 12 ani este chinuit de sindromul Klippel-Trenaunay, o maladie congenitală i-a mutilat trupul.

Suma de care Gabriel - aflat în programul Fundației Ringier România - are nevoie pentru a se trata, pentru a spera la o viață cât de cât normală, este una uriașă pentru mama lui. Este vorba de 200.000 de euro reprezentând costurile câtorva operații, ale investigațiilor amănunțite și ale unor tratamente demarate deja în Franța.

Sensibili la drama pe care o trăiește Gabriel, foste glorii ale fotbalului românesc, foști fotbaliști la Dinamo și Rapid, vor disputa o partidă în scop caritabil.

Legende ale fotbalului românesc au spus "prezent"

La apelul Ligii Legendelor, al cărei președinte este Iulian Mihăilă, au răspuns "prezent", printre alții, dinamoviștii Andone, Lupescu, Marica, Fl. Petre, Kiriță, Dănciulescu, Stelea, Câmpeanu, C. Munteanu, Răducioiu, Lupu, Iftodi, Sabău și rapidiștii Pancu, Dulca, O. Maier, Măldărășanu, Ganea, Lobonț, Șumudică, Nanu, Stanciu, Raț, și D.Coman.

Ei se vor înfrunta pe durata unei meci unde intrarea este liberă și în timpul căruia se vor putea face donații prin SMS la numărul 8828 cu textul «GABRIEL», donând 2 euro, dar și prin depuneri în urnele mobile de la arenă. Evenimentul caritabil, ce va fi televizat, va fi completat de o licitație de tricouri.

Se implică și Luceștii

Celebrul antrenor Mircea Lucescu, care celebrează 55 de ani de la debutul ca jucător și 40 de ani de când antrenează, dar și fiul său, Răzvan, care a reușit anul acesta în Grecia să câștige, ca antrenor la PAOK, campionatul și Cupa, se vor afla alături de legendele fotbalului românesc implicate, alături de Fundația Ringier, în această campanie de susținere a lui Gabriel.

Partida se va desfășura vineri, cu începere de la ora 18:30, pe stadionul Dinamo din Capitală, iar intrarea este liberă. Hai să fim alături de Gabriel! 

  • Partenerii evenimentului: Fundația Ringier România, Liga Legendelor, CS Dinamo București, Hotel Ibis, Aristocrat Events Hall, Fortuna Sports, Aqua Carpatica, Weddings&Events by Alina Vreju, Dinamo Old-Boys, Rapid Old-Boys.

Citește AICI mai multe despre copiii pe care FUNDAȚIA RINGIER îi sprijină de 7 ani, la rubrica AJUTĂ COPIII. (www.ajutacopiii.ro)

-- ACȚIUNE UMANITARĂ FINANȚATĂ ȘI PUBLICATĂ DE FUNDAȚIA RINGIER --

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează