GSP SPECIAL  »  DIVERSE  »  UNIVERSITATEA CRAIOVA

Mititelu iese pe contraatac » "Vă prezint actele care demonstrează că eu sînt patronul adevăratei Universitatea Craiova"

Articol de GSP - Publicat joi, 28 august 2014 00:00 / Actualizat joi, 28 august 2014 18:14

Chiar dacă echipa nu mai există, Universitatea Craiova continuă să se lupte pentru istoria clubului. Site-ul Ştiinţei a publicat azi acte prin care încearcă să înlăture orice suspiciune legată de continuitatea echipei. 

"Vă prezentăm un PROCES VERBAL încheiat de COLEGIUL SENATULUI INSTITUŢIEI UNIVERSITĂŢII DIN CRAIOVA din 16 septembrie 1994.

În cadrul acestei şedinţe rectorul MIRCEA IVĂNESCU supune aprobării colegiului solicitarea FC Uniuversitatea Craiova – asociaţie sportivă non profit, de a se asocia cu AGES SRL CRAIOVA – firmă patronată la acea vreme de George Constantin Păunescu, primul investitor din istoria Universităţii Craiova", anunţă site-ul clubului.

De asemenea, tot în aceeaşi şedinţă a fost aprobată şi componenţa consiliului de administraţie al clubului, care ar fi urmat să aibă în componenţă nume precum Rodion Cămătaru, care ar fi fost preşedinte, Ivan Nicolae, vicepreşedinte, Victor Piţurcă, antrenor.

Întreaga componenţă:
- CĂMĂTARU RODION – preşedinte;
- IVAN NICOLAE – vicepreşedinte;
- POPESCU TAMARA – contabil şef;
- ARNĂUTU EUGEN – reprezentant AGES SRL;
- DUMITRANA FLORIAN  - directorul BRCE;
- Profesor RINDERIU ION – reprezentant instituţia Universitatea din Craiova;
- PIŢURCĂ VICTOR - antrenor

"Acest document confirmă fără putinţă de tăgadă că Fotbal Club Universitatea Craiova a funcţionat în permanenţă sub tutela Universităţii din Craiova şi că instituţia Universitatea din Craiova a fost organismul care a iniţiat toate procedurile de reorganizare ale echipei de fotbal Universitatea Craiova începând cu anul 1990 şi până la data privatizării efective a acesteia respectiv anul 2002, atunci când prin Legea 69/2000 statul român a hotărât ca toate cluburile profesioniste de fotbal să fie transformate în societăţi comerciale exclusiv de drept privat.

Susţinerile bolnave ale lui Badea, Geolgău, Craioveanu, Olguţa Vasilescu prin care aberau despre cum ar fi rămas palmaresul atârnat prin cuierul Clubului Sportiv de Drept Public Universitatea Craiova – persoană juridică înfiinţată în anul 2006!!!! sunt înlăturate acum din mintea oricărei persoane care are un minim de cunoştinţe de patru clase", se mai precizează în comunicat.

VEZI AICI ÎNTREG COMUNICATUL ŞI ACTELE!

Citește și:
Tabloul complet al sferturilor de finală ale Campionatului Mondial 2026 » Marea favorită la câștigarea trofeului
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Tabloul complet al sferturilor de finală ale Campionatului Mondial 2026 » Marea favorită la câștigarea trofeului
Nu-l amestecați pe Messi cu urâtul! Spania face catenaccio de modă nouă, iar Anglia a ajuns la vorba cu boul și căpăstrul a lui Adrian Porumboiu » 6 concluzii dupa optimi
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Nu-l amestecați pe Messi cu urâtul! Spania face catenaccio de modă nouă, iar Anglia a ajuns la vorba cu boul și căpăstrul a lui Adrian Porumboiu » 6 concluzii dupa optimi
Specialiștii în arbitraj de la Marca și AS s-au pus de acord: faza la care Egiptul ar fi fost dezavantajat în optimea cu Argentina!
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Specialiștii în arbitraj de la Marca și AS s-au pus de acord: faza la care Egiptul ar fi fost dezavantajat în optimea cu Argentina!
La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”
Stiri extrasport
La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”
Proprietarii Militari Residence pregătesc un nou proiect cu 446 de apartamente în locul unei foste fabrici de construcții metalice
Profit.ro
Proprietarii Militari Residence pregătesc un nou proiect cu 446 de apartamente în locul unei foste fabrici de construcții metalice
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fără milă » Cristiano Ronaldo, ținta meme-urilor după eliminarea Portugaliei de la Mondial

La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”


Comentarii (24)
fcu1948
fcu1948  •  30 August 2014, 22:43
Postat de ion.ionescu pe 29 August 2014, 23:43

Marcel Iancu, te-a intrebat cineva de vorba ? Vrei neaparat sa-i arati lui Mitic.helu ca esti sluga perfecta ? Mai bine ne-ai spune de ce tu si Codoban nu mai calcati prin Oradea. Pentru ca ati nenorocit si pe FC Bihor, dupa ce ati furat cat ati putut...Daca esti asa de destept, salveaza-ti stapanul din situatia penibila in care s-a introbagat si da tu raspunsuri la ce am sesizat. Te duce mintea ?

Iar marmota învelea ciocolata.......... Chiar, cu Darth Vader ai mai vorbit în ultima vreme????

ovidiu_3003
ovidiu_3003  •  30 August 2014, 09:29

...sarantocul abereaza ...e mort si ingropat ...nu mai arew ce cauta in fotbal ...

ion.ionescu
ion.ionescu  •  29 August 2014, 23:43
Postat de fcu1948 pe 29 August 2014, 19:45

Noroc că nu are ce să-ți jignească!

Marcel Iancu, te-a intrebat cineva de vorba ? Vrei neaparat sa-i arati lui Mitic.helu ca esti sluga perfecta ? Mai bine ne-ai spune de ce tu si Codoban nu mai calcati prin Oradea. Pentru ca ati nenorocit si pe FC Bihor, dupa ce ati furat cat ati putut...Daca esti asa de destept, salveaza-ti stapanul din situatia penibila in care s-a introbagat si da tu raspunsuri la ce am sesizat. Te duce mintea ?

Vezi toate comentariile (24)
Comentează