Articol de Decebal Rădulescu - Publicat sambata, 16 decembrie 2017 19:44
Și după moartea lui, Regele Mihai binecuvântează poporul pe care l-a iubit! În ziua înmormântării sale, eu, de exemplu, am o sumedenie de trăiri.
Simt România profundă. Fetița mea de 5 ani mi-a pus zeci de întrebări din fața televizorului. Ea, care de obicei se uita rar, doar la desene animate cu Mister Bean. Îmi pare rău ca nu e puțin mai mare, sa înțeleagă bine ce-i spun. Dar sunt convins că nu va uita ziua asta și, când va avea ocazia, va încerca să afle din cărți și de la părinții ei: “Cine e bunicul din poză?“ sau “Cine e, tati, sub plapuma colorată?”.
Și mai e ceva. Văd o lecție de ortodoxie. Cât de mult a iubit regele ortodoxia. Văd o demonstrație de rădăcină a neamului! Văd o slujbă de înmormîntare cu adevărat înălțătoare!! Solemnă. De pe catafalc, Mihai I trimite mesaje lumii întregi: suntem poporul roman cu tradiții , obiceiuri, credință și valori morale de care nu ne vom lepăda niciodată.
Azi, pentru totdeauna, regele meu și regele vostru, regele nostru, pleacă definitiv și rămâne definitiv! Nu știu de ce, dar ca niciodată simt nevoia sa spun: regele meu!
E ciudat sau nu, dar trăiesc același sentiment ca atunci când mi-a murit bunicul pe care-l iubeam cel mai mult. S-a întâmplat cu mulți ani în urma. La căpătâiul lui, ca să mă liniștesc, doar două cuvinte îmi alinau suferința: bunicul meu! Mi se părea că în aceste două vorbe puteam să cuprind toată dragostea pe care am fost eu în stare să i-o ofer. Mi-era frică să nu-mi scape ceva și să fie supărat pe mine. Așa și azi. Rămas bun, Bunicul tuturor! Rămas bun, Regele meu!
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
