GSP SPECIAL  »  DIVERSE  »  IMOBILIARE.RO

VIDEO Investiția pe care Ioanițoaia o regretă: „N-a fost cea mai bună afacere și am să vă spun de ce”

Traficul infernal l-a făcut pe Ioanițoaia să regrete decizia de a se muta în Chiajna
Traficul infernal l-a făcut pe Ioanițoaia să regrete decizia de a se muta în Chiajna

Articol de - Publicat miercuri, 27 mai 2026 13:30 / Actualizat miercuri, 27 mai 2026 13:35

Directorul Gazetei Sporturilor, Ovidiu Ioanițoaia, a fost protagonistul unui interviu inedit.

Într-un dialog cu Imobiliare.ro, Ioanițoaia a mărturisit că regretă acum decizia luată în urmă cu 22 de ani, când a ales să își construiască o casă în Chiajna. Între timp, localitatea din Ilfov s-a dezvoltat masiv, ajungând la aproximativ 150.000 de locuitori, iar infrastructura rutieră nu mai face față.

Ovidiu Ioanițoaia regretă că și-a făcut casă în Chiajna: „Dacă aș fi știut ce devine, nu m-aș fi mutat acolo”

„Eu stau în afara Bucureștiului, dar, din punctul meu de vedere, n-a fost cea mai bună afacere și am să vă spun de ce. Când m-am mutat, când mi-am construit o casă acum 22 de ani la Chiajna, în margini, în buza Bucureștiului, Chiajna avea 6.000 de locuitori și accesul era foarte ușor, era o șosea pe care se intra și se pleca lesne din Chiajna.

Astăzi, ca să ajung aici să vorbesc cu dumneavoastră, am plecat cu două ore mai devreme, pentru că între timp Chiajna a ajuns să fie cât Piteștiul, are 150.000 de locuitori, iar accesul e oarecum pe același drum, așa încât astăzi nu-i nicio afacere să stai în afara Bucureștiului.

E mai bine să stai în oraș decât în afară, dar, sigur, în afară se construiește și e mai ieftin decât în în perimetrul orașului, în buricul Bucureștiului, cum se zice. Din punctul meu de vedere, n-a fost însă alegerea cea mai fericită. Dacă aș fi știut că devine Chiajna megalopolisul de astăzi, nu m-aș fi mutat acolo”, a mărturisit reputatul jurnalist.

Ioanițoaia a povestit că a fost în peste 120 de țări și a punctat cel mai spectaculos loc în care a mers:

„Traversarea Strâmtorii Magellan a fost o chestie unică. Eram într-o croazieră cu un vas din ăsta uriaș, cu 15 etaje și a fost o perioadă cu vânt, cu... așa, un fel de jumătate de furtună, să zic. Și o traversare, cum să spun... nu o poți uita niciodată. Noi am scăpat ușor, cu zgâlțâiala aia, dar cei care erau în serviciu de pe navă, între care mulți români, mi-au spus: «Anul trecut, când am trecut pe aici, în aceeași perioadă, chiar ne-au legat cu frânghiile, pentru că exista pericolul să cădem peste bord»”.

Țările latine, eu știu, Italia și Spania sunt cele în care eu m-am simțit cel mai cel mai bine, dar mi-a plăcut să circul, de aia am și fost peste tot
Ovidiu Ioanițoaia, director GSP

VIDEO. Interviul integral acordat de Ovidiu Ioanițoaia celor de la Imobiliare.ro:

Citește și:
Simona Halep și omul de afaceri Dorin Mateiu, fotografiați în loja regală de la Wimbledon, lângă Prințesa Kate și Sharapova
Tenis
Simona Halep și omul de afaceri Dorin Mateiu, fotografiați în loja regală de la Wimbledon, lângă Prințesa Kate și Sharapova
Când a apărut ea, nimeni nu s-a mai uitat la Haaland și Kane » Ivana Knoll a făcut show la Norvegia - Anglia
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Când a apărut ea, nimeni nu s-a mai uitat la Haaland și Kane » Ivana Knoll a făcut show la Norvegia - Anglia
Controversa serii: mingea a lovit un cablu înainte ca Anglia să înscrie!
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Controversa serii: mingea a lovit un cablu înainte ca Anglia să înscrie!
Iubita lui Haaland a dat din casă: „E puțin jenant că vă spun” » Ce face starul norvegian în fiecare seară
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Iubita lui Haaland a dat din casă: „E puțin jenant că vă spun” » Ce face starul norvegian în fiecare seară
Rusia a început să producă mașini BMW contrafăcute cu piese abandonate de compania germană în 2022
Profit.ro
Rusia a început să producă mașini BMW contrafăcute cu piese abandonate de compania germană în 2022
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Simona Halep și omul de afaceri Dorin Mateiu, fotografiați în loja regală de la Wimbledon, lângă Prințesa Kate și Sharapova

Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu


Comentarii (15)
florin_teodor
florin_teodor  •  28 Mai 2026, 10:58

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

istet10.
istet10.  •  27 Mai 2026, 22:10
Postat de istet10. pe 27 Mai 2026, 19:40

Ce este jignitor? Ca nu le place in Bucuresti, dar isi aduc copii la scoala aici? Moderatorul face la fel cumva?

Copiii :)

istet10.
istet10.  •  27 Mai 2026, 19:40

Ce este jignitor? Ca nu le place in Bucuresti, dar isi aduc copii la scoala aici? Moderatorul face la fel cumva?

Vezi toate comentariile (15)
Comentează