Radu Cosaşu, decanul de vârstă al presei sportive din România, împlineşte azi 90 de ani » „Am ţinut cu Progresul 45 de ani. Patronii au desfigurat fotbalul”

Oscar Rohrlich s-a născut pe 29 octombrie 1930, la Bacău, într-o familie de origine evreiască. A făcut liceul la Bucuresti şi a început cursurile Facultăţii de Litere (1948 - 1949), dar peste numai un an a fost recrutat pentru Şcoala de Literatură şi Critică Literară "Mihai Eminescu" (1952 - 1953). A început ca reporter la „Revista elevilor” (1948 - 1949), iar în 1949 a trecut şi pe la „Scânteia tineretului”. În 1950, a fost frezor la Uzinele „Timpuri Noi”.

În perioada 1953 - 1956 a revenit la „Scânteia Tineretului”. A fost concediat după ce a lansat teoria „adevărului integral” (susţinea că o operă literară trebuie să dezvăluie adevărul gol-goluţ, nu să fie afectată de interese propagandistice) la Congresul Tinerilor Scriitori. Timp de peste un deceniu a plătit pentru acest act de frondă, rămânând şomer.

M-au dat afară de la Scînteia tineretului şi din presă fiindcă m-am pronunţat împotriva cenzurii. Dar nu m-au eliminat ca evreu, ci ca javră mic-burgheză! Într-un fel însă, m-au eliberat, ca şi pe Mazilu, pe Fănuş, pe Ţic şi pe alţii, pentru că m-au silit să fantazez, să mă dedic literaturii. Culmea ironiei, m-a scos din presă Leonte Răutu, şeful de-atunci al propagandei, el însuşi evreu!
Radu Cosaşu, în 2010, într-un interviu acordat lui Ovidiu Ioaniţoaia

A colaborat cu mai multe reviste, a fost redactor la „Sportul Popular” şi la revista „Cinema”, a fost co-fondator al revistei „Dilema” (n.r. - azi Dilema Veche).

Radu Cosaşu a publicat peste 30 de volume

Radu Cosaşu a avut o activitate publicistică prodigioasă. Peste 30 de volume purtând semnătura sa au văzut lumina tiparului. „Omul, după 33 de ani, scapă”, „Maimuţele personale”, seriile „Supravieţuiri”, ambele conţinând câte 6 volume, „Poveşti pentru a-mi îmblânzi iubita” sunt doar câteva dintre titlurile care i-au adus recunoaşterea. „Cinci ani cu Belphegor” este o carte cunoscută tuturor microbiştilor din România.

A primit, de-a lungul anilor, numeroase distincţii: Premiul Uniunii Scriitorilor în 1971 şi 1989, premiul „Ion Creangă”, al Academiei Române, în 1975, şi Premiul Naţional pentru Literatură, în 2007.

Radu Cosaşu: „Dobrin n-a fost singurul pe care l-am iubit, ci şi pe Petschovschi”

Radu Cosaşu a evitat sistematic să acorde interviuri. În aprilie 2010, Ovidiu Ioaniţoaia, directorul Gazetei Sporturilor, a reuşit să-l convingă şi a publicat un interviu de colecţie.

Iată câteva dintre pasajele memorabile din acel interviu din 2010: 

- Am ţinut cu Progresul 45 de ani, iar acum mai ţin doar cu jucători, nu şi cu echipe. Patronii au desfigurat fotbalul, în care există mai multă bârfă şi mafie decât în oricare alt domeniu. Poate că nu-i chiar aşa, dar ele se văd cel mai tare în fotbal, te copleşesc!”
- Fireşte (n.r. - că l-a iubit pe Dobrin). N-a fost însă singurul pe care l-am iubit, ci şi pe Petschovschi. Pentru Bazil Marian am simpatizat cu Carmen. La moartea lui, am publicat un text, după care m-a sunat doamna Mociorniţă, soţia lui Ionel şi mama lui Marie Rose. "Dacă nu s-ar fi prăpădit, Ionel ar fi lăcrimat citind articolul dumitale!", mi-a zis. La fel m-am bucurat şi când, cu ceva ani în urmă, mi-a telefonat Tache Macri din străinătate. Nu l-am cunoscut personal, dar am reţinut mesajul lui: "Domnule Cosaşu, aţi rămas un ziarist onest".
- M-au mai emoţionat Ienei, Băcuţ II, Mircea Lucescu, Dumitrache, Bölöni, Hagi, Gică Popescu, Dorinel Munteanu şi nu numai. Formidabili toţi, adu-ţi aminte că Gică Popescu, un oltean din Calafat, a ajuns fără pile şi fără intervenţii căpitanul Barcelonei! Fabulos, magnific. Cu excepţia lui Mircea Lucescu, nici cu cei enumeraţi n-am vorbit vreodată faţă-n faţă.