Radu Paraschivescu visa să-i calce pe urme lui Johan Cruyff: "A fost pentru mine numele inteligenţei şi al rasei în fotbal"

- Aici e simplu: voiam să fiu Johan Cruyff. Jucam şi tenis, dar moda febrilă a identificării cu Ilie Năstase nu mă prinsese. Cruyff, în schimb, abia apăruse în viaţa mea şi-i făcusem loc imediat. Copiii cu care băteam mingea pe stradă, între borduri, mă mai întrebau uneori: „Cine-i ăsta, bă? Noi de ce nu-l ştim?” Bănuiesc că nu-l ştiau fiindcă erau prea ocupaţi cu războaiele interne şi cu idolii locali. Cînd eram mic, mulţi voiau să fie „Dudu” (de la Dudu Georgescu, fireşte). Îşi scriau prenumele atacantului cu vopsea pe tricou şi se visau avînd detenta şi productivitatea lui. Dobrin nu prea se visa nimeni, chit că între cei doi erau ani-lumină în favoarea ultimului. Însă Dudu nu cîştiga simpatie doar prin numărul de goluri marcate, ci şi prin ineditul prenumelui. Dacă l-ar fi chemat Ion sau Dumitru, nu ştiu dacă ar fi suscitat asemenea valuri de afecţiune. În ce mă priveşte, am rămas la Johan Cruyff, care mi se părea perfecţiunea în tricou şi şort. Ştia de toate – inclusiv să fie un geniu rebel şi insuficient înţeles. Cruyff a fost pentru mine (abia mai tîrziu mi-am dat seama) numele inteligenţei şi al rasei în fotbal. Un panglicar, un trişor la nevoie, un şmecher cu dribling de geniu, privire insolentă şi talentul de-a pluti permanent undeva în apropierea solului. Atingîndu-l foarte rar şi aproape mirat. Da, am vrut să fiu Johan Cruyff.

Citeşte aici interviul integral acordat de Radu Paraschivescu!