Regizorul comediei "Domestic", despre părinţi, copii şi sportul în şcoli: "Să ne întoarcem la umorul nostru bun!"

- Despre ce e " Domestic": oameni versus animale, copii versus părinţi?
- În primul rînd, cred că e despre relaţiile părinţi-copii şi despre responsabilitate. Şi felul cum ne raportăm la animale implică un tip de responsabilitate: ce ţinem, cînd ţinem…

- Sîntem mai barbari cu animalele faţă de alte popoare?
- Cred că, în general, poporul nostru e mai barbar şi mai înapoiat, pentru că asta e, alţii au avut timp să se civilizeze. Nu doar cu animalele sîntem puţin mai neciopliţi. Dar, altfel, sîntem ca toată lumea. Adică aşa cum sîntem educaţi din şcoală. Pe de altă parte, e o diferenţă mare între cum se raportează oamenii de la sat faţă de animale şi cum se raportează cei de la oraş. O studiază sociologii, etnologii, poate şi filosofii...

- Copiii cum se raportează?
- Copiii se raportează altfel. Nu cad atît de mult în sentimentalism şi emoţie, ca adulţii. Copiii, cînd înţeleg că ceva moare şi moare, e ok, nu devine telenovelă. Noi, adulţii, umanizăm prea mult animalele, într-un fel aproape patologic, cred eu. Acum, ce e bine şi ce e rău e o dilemă la care n-am răspuns şi de aceea am făcut filmul. Un alt contrast, un alt paradox din ăsta în capul meu e că, deşi iubesc animalele şi n-aş omorî o muscă, nu sînt vegetarian. Mănînc cu plăcere carne. Iată, iubim şi mîncăm animalele cu aceeaşi poftă.

"Două zile şi ceva am filmat cum tăia găina"

- Cum au fost filmările cu animale pe platou? Chiar aţi tăiat găina?
- Nu, acolo a fost totul un efect special. După ce băga mama găina în baie, închidea uşa şi, între timp, dădea găina pe geam altcuiva, că altfel ar fi făcut gălăgie, nu puteam filma. Un alt tip era ascuns în baie şi, cînd zicea fetiţa că taie găina şi intra în baie, tipul ăla avea o instalaţie cu care stropea cada cu sînge. Dar era totul "live", că voiam să filmăm dintr-un singur cadru. Am şi tras vreo 35 de duble, două zile şi ceva am filmat cum tăia găina. Oricum, era repetat bine dinainte, dar era dificil sa se lege tot.

- Cîinele de pe casa scării părea destul de cuminte.
- Da, cîinele era într-adevar foarte ascultător. Pisica, în schimb, tot timpul ieşea din cadru. Dar nu pot să mă plîng, că îmi doream să se mai mişte cumva pe-acolo. Ieşea, intra. Trebuie să ai noroc cu animalele. Iar eu am avut. Aveam şi ceva experienţă, din "Lord" şi "Colivia".

- Au jucat şi copii în film. Cum ai lucrat cu ei?
- Da, cu copiii e întotdeauna dificil, dar, dacă-i găseşti şi sînt ceea ce trebuie, e o plăcere să lucrezi cu ei.

- Ce fel de film e "Domestic", comedie, dramă?
- Aş zice că e o comedie specială, nu neagră, nici gen "Vacanţa Mare". Dar e un film plin de umor, cu personaje pline de umor, cu oameni şi animale, cu întîmplări amuzante, chiar dacă dramatice, la care poţi să te emoţionezi şi să şi rîzi în acelaşi timp. E şi un pic absurd, dar un absurd mai aproape de realism, e absurdul din viaţa reală, cel pe care-l trăim fiecare dintre noi.

"În fotbal, mai avem aşa, sclipiri"

- Între filme şi filmări, te uiţi la meciuri?
- Am scos cablul, de tot, chiar de tot... Cînd mă uit la ceva, mă uit pe internet, chiar şi la meciuri. Înainte eram fan Steaua şi urmăream meciurile foarte des, acum mi-a căzut pofta de fotbal. Poate şi pentru că nu mai facem performanţa din anii trecuţi, cu "naţionala", mai ales. Mă rog, mai avem aşa, sclipiri.

- Dar de făcut sport, mişcare, faci?
- Îmi place foarte mult sportul, dar aici, în Bucuresti, e greu să găseşti o piscină ca lumea, e greu să alergi… Nu e imposibil, dar… Cînd aveam posibilitatea, jucam badminton. La Deva am jucat mult, am înţeles că şi Mungiu joacă. Dar nu badminton la iarbă verde! Badminton serios, în sală, pe puncte. Unii spun că e un sport mai obositor, mai solicitant decît tenisul de cîmp, dacă-l joci pe bune. În fine, jucam fotbal, dar aici, în Bucureşti, nu am prieteni, nu mai am echipă. Înotul e cel mai simplu să-l practic, dacă găsesc timp.

- Te-a impresionat vreun personaj din lumea sportului?
- Cu siguranţă, da. M-am uitat la Olimpiadă. Sînt impresionante unele meciuri în care sînt întoarse rezultatele. Mi-amintesc de un meci de volei, Brazilia-Rusia. Sau de un atlet britanic, care a bătut recorduri şi la 5.000 de metri, şi la 10.000 de metri. Chiar eram în Londra atunci, eram într-un părculeţ din ăsta cu ecrane. Nu erai pe stadion, dar toată lumea vibra, era frumos…

"Toţi cred că îşi doresc o curticică, inconştient"

- De ce crezi că ţin românii animale domestice la bloc?
- Şi străinii ţin animale în casă, dar nu domestice, ţin "pet"-uri. Noi ţinem şi unele animale pentru consumul zilnic. A fost o migraţie, oamenii au venit de la sat la oraş şi sînt în tranziţie, nu prea ştiu cu ce se mănîncă oraşul. Eu, venind din Deva, un oraş mic, şi copilărind şi la ţară, simt Bucureştiul ca foarte iritant, cu oameni foarte iritanţi, şi stresaţi, şi isterici. Poate tocmai pentru că sînt mulţi de la sat, Bucureştiul fiind prima haltă spre Occident în căutare de bani mai mulţi, şi aceşti oameni n-au ştiut sau nu sînt complet adaptaţi la viaţa dintr-un mare oraş. Şi-atunci se claxonează, strigă unii la alţii, se scuipă. Nu sînt obişnuiţi să trăiască în metropolă, unde spaţiul e foarte mic. Şi atunci devin foarte nervoşi, se înjură unii pe alţii.

- Prea multe blocuri? Există o nostalgie a curţii, a grădinii?
- Da, cu siguranţă, dar asta e aşa, o chestie ancestrală, nu neapărat că vin oamenii de la ţară. Dar am trăit în natură, în peşteri. Toţi cred că îşi doresc o curticică, au nevoia asta, inconştient… Şi-atunci aducem iepuri în casă… E drept că în Bucureşti nu prea sînt parcuri. Cînd vine căldura, IOR-ul se umple de oameni, nu ai intimitatea aia, să simţi o sută de metri pătraţi ai tăi...

"Facem multe lucruri de ochii lumii şi de ochii Europei"

- Ai renunţat la televizor. De ce?
- Nu pot să-i critic pe cei care se uită la televizor. Aş critica mai degrabă ceea ce se difuzează la televizor, nişte mizerii pe care un organism ca CNA ar trebui să le sancţioneze. E o mare problemă în ceea ce livrăm acum oamenilor, să citeasca sau să vadă. E vina tuturor cumva că s-a ajuns în situaţia asta. Nu cred că cenzura este benefică, dar nici aşa… OTV-ul l-au închis abia după zece ani şi din motive care ţin de politică.

- Pînă atunci, i-au dat amenzi.
- Amenzile sînt măsuri luate de ochii lumii, la fel ca şi alte multe lucruri care sînt făcute de ochii lumii şi de ochii Europei. Să nu se vadă ce băgăm sub preş, corupţia şi aşa mai departe. Mie mi se pare o mare porcărie ce s-a întimplat cu Institutul Cultural Român, în vară. O instituţie care funcţiona incredibil de bine a fost rasă fără nici un motiv, doar din motive politice. Am semnat petiţii, au zis, au scris toţi marii regizori. I-a păsat cuiva? Nu le-a păsat de nimeni!

"E uşor să faci rating cu glume proaste"

- De ce crezi că nu reacţionează şi publicul larg?
- Sînt puţin dezamăgit. În general, sînt foarte trist şi supărat că au succese genul de show-uri ca "Vacanţa Mare", sau, mă rog, show-uri cu un umor din ăsta, jos. Ştiu că aveam altfel de umor, mai fin. Am ajuns să traiesc puţin pe vremea lui Ceauşescu şi, pentru că n-aveam televizor, n-aveam nimic, bancurile politice erau de un umor foarte bun, sec, absurd. Mulţi străini mi-au spus: "Am lucrat cu români şi ce umor mişto aveţi voi!". Exista un gust bun pentru umor, cel puţin, în România. Eu asta sper de la publicul românesc. Asta încerc prin "Domestic".

- Vrei să readuci umorul bun?
- Da, prin televiziune şi toate alea, s-a îngroşat foarte mult, s-a lăsat ştacheta mai jos, că e mai uşor aşa să obţii rating şi bani, cu glume proaste. Noroc cu Internetul, că există seriale şi alte chestii, de bună calitate, şi tinerii pot vedea şi altceva.

"Nu-i de-ajuns să băgăm patru ore de sport"

- Unde crezi că e rost de speranţă?
- Sînt nişte mari schimbări care trebuie făcute şi nu se fac. În primul rînd, cu educaţia. Ne lăudăm cu olimpicii, şase-şapte, dar în rest… M-am uitat şi eu de curiozitate pe nişte statistici pe ţări. Acum zece ani eram în top, acum nu mai sîntem, sîntem pe zece la matematică, la fizică nici atît. La alte tipuri de teste europene, sîntem varză, pe ultimele locuri. E o mare problemă asta cu educaţia si se vede peste tot. Acum ne gîndim să bagăm filmul în şcoli, ca materie de studiu. Nu e suficient să-l bagi.

- De ce nu e suficient, nu se fac orele?
- Avem şi muzică, şi desen, tratate superficial şi de părinţi, şi de profesori, e aşa, de distracţie. Muzica se poate face serios, să-i găseşti pe copiii talentaţi, să-i îndrumi, se pot face milioane din muzică şi ar avea de cîştigat şi România. Din desen, la fel, şi el poate fi un business. Filmul - la fel. Nu sîntem educaţi să ascultăm muzică, de aceea nici nu avem prea mari trupe de rock, pop. Avem cîţiva, din nou de elită, în muzica simfonică, operă.

- Cu sportul cum stăm?
- În sport, tot ce a fost bun, şi ca bază materială, şi ca organizare, s-a dus. L-am auzit pe acest ministru care spune de patru ore de sport în şcoală, dar şi pe alea, nu ştiu… Degeaba pui patru ore de sport dacă nu se fac sau nu se fac cum trebuie. Sportul, filmul în şcoli trebuie făcute la fel de serios ca matematica şi fizica. Asta, dacă vrem să creştem într-adevăr nivelul nostru educaţional în lume. Altfel, o să avem doar excepţii care se duc şi lucrează în America, să zicem.

- Şi restul se uită la OTV.
- Se uită la OTV şi cîştigă la Loterie.

CV - Adrian Sitaru
Data şi locul naşterii: 4 noiembrie 1971, Deva
Ocupaţie: regizor, scenarist, producător
Filme: scurtmetraje - "Valuri" (2007 - premii BAFTA, Locarno şi Imago), "Lord" (2009), "Colivia" (2010 - premii la Berlin şi Varşovia), lungmetraje - "Pescuit Sportiv" (2007- premiu la Salonic, nominalizat la Bratislava şi Buenos Aires), "Din dragoste cu cele mai bune intenţii" (2011 - premiu pentru regie la Locarno, nominalizat la Las Palmas, Hong Kong, Chicago şi Gopo), "Domestic" (2013 - selecţionat la Mar del Plata şi Slamdance)