GSP SPECIAL  »  DIVERSE  »  FRF

EXCLUSIV Și-au scos „rufele” la uscat » Dosarele cu hotărârile comisiilor FRF, afectate de inundațiile din București

Furtunile și ploile care au lovit inclusiv Bucureștiul la începutul lunii au lăsat urme nu doar pe stadioanele Arcul de Triumf și Arena Națională, dar și la Casa Fotbalului, aflată în imediata apropiere a celui de-al doilea.

Articol de - Publicat luni, 13 iulie 2026 21:20 / Actualizat luni, 13 iulie 2026 21:20

Furtunile și ploile care au lovit inclusiv Bucureștiul la începutul lunii au lăsat urme nu doar pe stadioanele Arcul de Triumf și Arena Națională, dar și la Casa Fotbalului, aflată în imediata apropiere a celui de-al doilea.

Surse din lumea fotbalului susțin că sistemul de canalizare a cedat și nu a mai putut asigura evacuarea apei. Și că totul ar fi pornit de la terasa exterioară de la demisolul sediului FRF, când apa a forțat geamurile, iar unele dintre acestea au cedat.

Inundații la Sala Dobrin, la cea rezervată ședințelor de comisii, la birourile SFA

Aceleași surse au dezvăluit pentru GSP.ro că „a fost panică destul de mare. Fiindcă, de exemplu, la sala Dobrin, care e în formă de amfiteatru, apa ajunsese la nivelul birourilor din centru, acolo unde, la Adunările Generale, stă conducerea federației.

Apoi au fost inundate sala de ședință a comisiilor federale, dar și birourile de la Școala Federală de Antrenori. Au și fost amânate ședințele comisiilor cu o săptămână, fiindcă nu se putea intra acolo.

Au mers pompele de evacuare vreo două- trei zile ca să poată scoate toată apa. Dar a rămas un miros greu de mucegai, chiar dacă au scos o parte dintre obiecte afară, să se usuce".

Arhiva a fost și ea sub apă

Cel mai mult a fost afectată arhiva FRF, care se află tot la subsol. Locul în care se țin dosarele cu hotărârile comisiilor federale a fost și el inundat, iar o mare parte a dosarelor, cel mai puțin afectate, au fost depozitate pe holuri, în jurul Sălii Dobrin, la uscat.

Multe dosare, mai ales de pe rafturile inferioare ale arhivei, au fost însă de nerecuperat, în urma respectivelor inundații. Deocamdată se fac eforturi să se remedieze situația, iar dosarele, în funcție și de importanța lor și de gradul de afectare, să fie refăcute.

Din cauza acestor inundații, comisiile de săptămâna trecută, care fuseseră reprogramate deja, au avut loc la parter, la sala de lângă intrarea în Casa Fotbalului, tocmai fiindcă nu s-au rezolvat toate problemele apărute din cauza inundațiilor. Și cel mai probabil tot acolo se vor ține și cel puțin în această săptămână.

Citește și:
Accesoriul lui Erling Haaland a făcut senzație la întoarcerea în Norvegia
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Accesoriul lui Erling Haaland a făcut senzație la întoarcerea în Norvegia
Vinicius s-a împăcat cu Virginia » Fotografia „interzisă” care i-a dat de gol
Stiri extrasport
Vinicius s-a împăcat cu Virginia » Fotografia „interzisă” care i-a dat de gol
Continuă sărbătoarea de parcă ar fi câștigat Campionatul Mondial! Azi s-au mutat pe stadion
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Continuă sărbătoarea de parcă ar fi câștigat Campionatul Mondial! Azi s-au mutat pe stadion
Englezii au văzut imaginile cu Simona Halep și Dorin Mateiu și au descris-o în două cuvinte
Tenis
Englezii au văzut imaginile cu Simona Halep și Dorin Mateiu și au descris-o în două cuvinte
EXCLUSIV Surpriză în România. Gigant al ciocolatei se pregătește să înceapă producția
Profit.ro
EXCLUSIV Surpriză în România. Gigant al ciocolatei se pregătește să înceapă producția
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Simona Halep și omul de afaceri Dorin Mateiu, fotografiați în loja regală de la Wimbledon, lângă Prințesa Kate și Sharapova

Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează