GSP SPECIAL  »  DIVERSE  »  PROBLEME

UPDATE Un nou scandal în fotbalul românesc » Șefii unui club îl acuză pe fostul medic al echipei naționale: "Ne punem niște întrebări despre aceste evadări!" » Prima reacție

Articol de GSP - Publicat vineri, 09 februarie 2018 10:53

GSP.RO a scris ieri despre scandalul în care este implicat Radu Drăgușin, căpitanul echipei naționale Under 16, care refuză să semneze contractul cu Regal Sport, deși e obligat de regulament. Fotbalistul spune că e accidentat, dar oficialii clubului au făcut memoriu la FRF, iar fotbalistul riscă suspendarea. (DETALII AICI)

update 11:47

Doctorul Pompiliu Popescu a oferit o nouă reacție în urma subiectului apărut azi: 

"E o problemă a lor, ustură foarte tare că jucătorul le-a fost suflat de un alt impresar. Pe mine nu mă interesează această problemă, mă limitez doar la problema mea. Trebuia să primesc mulțumiri din partea acelui club, nu trebuia să fiu acuzat că am eliberat o adeverință. Știu ce fac! Că jucătorul a fost suflat de alt impresar, asta e alta problemă", a declarat Pompiuliu Popescu, la Pro X. 

Știrea inițială

Sursele ziarului au dezvăluit că, după ce pe 3 februarie a împlinit 16 ani, acesta, conform regulamentelor în vigoare, era obligat să semneze un contract de profesionist cu Regal, clubul care l-a format și care l-a trimis la mai multe trialuri și teste în străinătate.

După ce-a primit contractul printr-un executor judecătoresc, fotbalistul a refuzat să se mai prezinte la antrenamentele echipei motivând că este accidentat, prezentând și o adeverință eliberată de fostul medic al echipei naționale, Pompiliu Popescu. "Jucătorul nu s-a prezentat la club, nu ne-a spus ce probleme medicale are, s-a dus de capul lui la doctorul Popescu și ne-a trimis adeverință spunând că nu are voie să iasă din casă. De atunci nu a mai venit la antrenamente!", spun cei de la Regal.

"Confirm că jucătorul a fost la mine, chiar eu i-am pus piciorul în ghips. A stat cu el imobilizat timp de 8 zile, acum este în perioada de recuperare. A avut o leziune fibrilară, o ruptură de ligament"
Pompiliu Popescu, fostul medic al echipei naționale

880299 dragusin 1
* rețeta eliberată de Pompiliu Popescu în care apare că Drăgușin a suferit o leziune fibrilară parțială

Nu e primul jucător care fuge din cantonament!

Nu este însă pentru prima dată când un jucător al celor de la Regal prezintă o adeverință de la fostul medic al echipei naționale și nu mai vine la antrenamentele echipei, motivând că este accidentat!

"Nu e deloc OK ce face Popescu! El îi primește pe jucători fără să aibă o discuție cu cei din club. Este pentru a doua oară când oferă o adeverință și o scutire de la un jucător care refuză la împlinirea vârstei de 16 ani să semneze cu clubul care l-a format! S-a mai întâmplat și în cazul jucătorului David Andrei Cristea, care a fugit de la club și acum se judecă la Comisiile Federației. Putem să ne punem și noi niște întrebări despre implicarea lui Popescu în aceste evadări?! Mai mult, i-am solicitat mediului Popescu să ne prezinte RMN-ul pe care i l-a făcut lui Radu Drăguș când a constatat că este vorba de o ruptură de ligamente! Nu s-a întâmplat acest lucru!", spun surse din interiorul echipei din București.

cristea
* adeverința medicală eliberată de doctorul Pompiliu Popescu pe numele lui David Andrei Cristea

Ca și în cazul lui David Andrei Cristea, clubul Regal va solicita Comisiei, pe numele lui Drăgușin "o hotărâre prin care să constatați că, în urma refuzul jucătorului de încheia un contract de jucător profesionist, acesta rămâne legitimat ca amator și nu se poate transfera decât cu acordul ACS Regal Sport".

untitled

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (4)
montgomerry
montgomerry  •  09 Februarie 2018, 15:27

Corect, vina cea mare apartine jucatorului si impresarului deopotriva. Cat priveste acea adeverinta medicala fluturata de ,,marele doctor''asta e doar o acoperire a marsaviilor pe care acest om le face. Chiar, de ce nu a trimis rezultatul RMN-ului atasat la adeverinta medicala? Simplu: pentru ca nu exista. Stiu foarte bine cum procedeaza acest doctor Menghele.

demolarii
demolarii  •  09 Februarie 2018, 13:10

Cazul e mai complicat, dar vina e a jucătorului. Impresarul pe care el l-a ales, Manea -daca am reținut bine, i-a dat sfaturi proaste. El a primit un contract, la care trebuia să trimită , tot prin executor, varianta lui. Un contract se negociază. Pe baza acestor demersuri , putea ataca prevederea FRF care "obliga" la semnarea unui contract și nu la un drept de preempțiune. Dreptul la muncă e liber.

observator_federal
observator_federal  •  09 Februarie 2018, 12:11

Prea pozează în somități toți ”foștii”, rămași ”de pe vremea lu Nea Nicu” în funcții... Că doar nu erau ei, cu adevărat, cei mai buni doctori, antrenori, ingineri- șefi sau cercetători... Niște rămășițe comuistoido-securiste care nici nu pot înțelege măcar cât rău au făcut și fac, în continuare, țării pe care ”se bat cu cărămida în piept” că au slujit-o cu patriotism... Au tot atâta conștiință umană cam cât profesionalism și-au însușit pe la ședințe sau școalele de partid; niște impostori pe care istoria nu i-a judecat până acum și de care nu scăpăm.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează