GSP SPECIAL  »  DVD DOBRIN  »  DUPĂ 37 DE ANI, IES LA IVEALĂ CULISELE TRANSFERULUI RATAT AL LUI DOBRIN LA REAL MADRID

După 37 de ani, ies la iveală culisele transferului ratat al lui Dobrin la Real Madrid: «Ceauşescu e nebun!»

Articol de - Publicat luni, 06 aprilie 2009 00:00

Aceasta a fost reacţia pe care marele Santiago Bernabeu, preşedintele Realului în '72, a avut-o la adresa lui Ceauşescu, care a refuzat să-l lase pe Dobrin la Madrid pentru o sumă-record la acea vreme

Mîine, împreună cu Gazeta Sporturilor, veţi găsi la chioşcurile de ziare şi SuperDVD-ul cu Nicolae Dobrin. Veţi redescoperi talentul uriaş pe care l-a avut "Prinţul din Trivale", talent care l-a adus în situaţia să fie primul fotbalist român din istorie ofertat de cea mai titrată echipă din lume, Real Madrid.

Bernabeu trimis la Ceauşescu
S-a întîmplat în 1972, anul în care FC Argeş cîştigase titlul în Divizia A şi întîlnise pe Real Madrid în Cupa Campionilor Europeni. După cele două jocuri cu spaniolii, preşedintele de atunci al Realului, marele Santiago Bernabeu, a venit special la Bucureşti pentru a-l transfera pe Dobrin. "Ofer două milioane de dolari, plus o instalaţie de nocturnă pentru stadion" a fost propunerea lui, însă antrenorul Argeşului de la acea vreme, Puiu Rapaport, l-a trimis la Nicolae Ceauşescu: "Doar el poate decide într-o asemenea problemă".

Ofertă fabuloasă: 4 milioane de dolari
Ce s-a întîmplat mai departe i-a fost dezvăluit lui Dobrin chiar de translatorul lui Ceauşescu, care era piteştean, ca şi Gicu. "Am asistat la discuţii. Santiago Bernabeu era foarte hotărît. Tot văzînd că Ceauşescu nu cedează, a crezut că trebuie să mărească suma. A propus 3 milioane, apoi 3,5 şi chiar 4 milioane de dolari! Ceauşescu i-a replicat că nu vrea, pentru că s-ar crea un precedent periculos. Atunci, Santiago Bernabeu a avut o reacţie nervoasă. «Niciodată nu s-a plătit o asemenea sumă! Dacă refuzi 4 milioane de dolari, înseamnă că eşti un om ne bun!», ;) i-a zis. Şi a plecat fără a-l putea cumpăra pe Dobrin", a povestit translatorul după mulţi ani de la acea întîlnire.

CUM I-A CUCERIT PE MADRILENI

A încîntat şi a marcat!

Dobrin a fost dorit cu insistenţă la Madrid după evoluţiile lui strălucitoare din "dubla" Argeş - Real Madrid, din turul doi al Cupei Campionilor Europeni, din toamna lui 1972. Prima manşă s-a disputat la Piteşti şi, avînd în faţă un Dobrin irezistibil, :) care a şi marcat o dată, Realul a trebuit să se recunoască învins cu 2-1. Returul s-a jucat în faţa a 60.000 de spectatori şi calificarea a fost pe muchie de cuţit. Pînă în minutul 88, a fost 2-1 pentru spanioli, cu o prestaţie mare a Argeşului şi a "Gîscanului". Santillana a marcat însă şi a dus-o pe Real în faza următoare, dar Dobrin îl cucerise definitiv pe şeful grupării iberice, Santiago Bernabeu.

3 trofee de "Cel mai bun jucător român al anului" (1966, 1967 şi 1971) cîştigase Dobrin în ancheta Gazetei Sporturilor pînă în momentul în care a fost dorit de Real Madrid. Apoi n-a mai reuşit să ia trofeul niciodată

"Acesta a fost destinul lui Dobrin, să nu aibă şansa să plece afară să rămînă aici şi să bucure milioane şi milioane de români, care umpleau stadioanele special pentru a-l vedea pe el"
Gică Hagi, fost căpitan al "naţionalei"

"Dobrin şi-ar fi dublat valoarea pe care a avut-o dacă ar fi ajuns la Real Madrid în 1972. Aşa, a rămas în ţară şi, încet-încet, s-a plafonat"
Mircea Lucescu, antrenor Şahtior

Realizările lui Dobrin
- a cîştigat două titluri cu FC Argeş
- a marcat de 106 ori în 400 de meciuri pentru gruparea din Trivale
- a jucat 14 ani la echipa naţională, unde a adunat 48 de selecţii şi 6 goluri
- a jucat 25 de meciuri în cupele europene şi a înscris 8 goluri
- a participat cu echipa naţională a României la un turneu final, cel al Campionatului Mondial din 1970

Marile drame ale lui Dobrin

Anul Ce a păţit

1970 La Mondialul din Mexic n-a fost folosit nici un minut, ratînd marele duel cu Pele
1972 Ceauşescu s-a opus transferului său la Real Madrid
1974 A vrut să meargă la Steaua, însă ofiţerii care controlau echipa nu l-au dorit
1974 A fost aproape de un transfer la Craiova, dar regimul politic l-a obligat să rămînă la Piteşti
1991 În timp ce juca tenis cu piciorul, a căzut şi s-a zgîriat într-o sîrmă. N-a dat atenţie, piciorul i s-a infectat şi s-a ajuns la cangrenă, fiind la un pas să-i fie amputat

Dobrin, "jucător de farmec"
"Mexico 70 - Jurnal sentimental" este următorul titlu din "Integrala Ioan Chirilă", care va fi pe piaţă din 28 aprilie împreună cu Gazeta Sporturilor. Marele gazetar nu putea să ocolească lipsa lui Dobrin de pe teren la Guadalajara. "Mi-ar fi plăcut să-l fi văzut pe Dobrin cîteva minute pe teren. În revista «Sport» scriam că el e jucătorul de farmec. Un magician al balonului şi un gînditor al «clipei care trece», cu o sensibilitate de pictor impresionist”.;)

Citește și:
Nu pleacă doar Alibec! Un integralist din meciul cu Dinamo Zagreb își poate căuta echipă: „Nu e de noi!”
Superliga

Fostul arbitru din Liga 1 a cumpărat un hotel din România cu 3,5 milioane de euro » Cum arată complexul și unde este situat

Anamaria Prodan a fost dată afară de la Antena 1! Emisiunea s-a închis în plin sezon
Media

Tribuna a II-a de la stadionul Dinamo a început să fie demolată, urmează peluza „Cătălin Hîldan” » Avem imagini de pe șantier

SURPRIZĂ Puternica familie Dayan din Israel scoate la vânzare un palat din centrul Bucureștiului
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Dan Negru, scandalizat de subiectul anului pe piața media din România: „Ca să vezi, trebuie să plătești!”

Selecționerul României, șocat de ce a găsit în Danemarca: „Despre ce vorbim? Dimineața, tot cartierul!”

Comentarii (17)
 •  07 Aprilie 2009, 20:59

pentru contemporani lui,DOBRIN a fost UNIC si cu asta am spus tot.

 •  07 Aprilie 2009, 04:25

Va spun eu cum au stat lucrurile: nici la Steaua si nici la Craiova n-a vrut cu adevarat sa se duca. Se cearta cu cei de la conducerea FC Arges, probabil pe salariu, si ameninta ca se duce la Steaua(pana atunci rezistase amenintarilor si ofertelor ani de zile). Nu avea de gand sa se duca vroia doar sa-i constranga pe conducatori sa-i mareasca salariul si probabil a reusit. Iar la Craiova la fel: A luat 30 de mii de lei ca s-a antrenat o data la ei, iar cand sa semneze le-a spus ca numai vrea :)

 •  07 Aprilie 2009, 00:10

Dobrin era un jucator captivant, ii urmareai fiecare miscare, juca pentru public, avea o tehnica exceptionala, driblinguri cum rar se pot vedea, era static dar imposibil de deposedat, era cu gandirea cu mult inaintea adversarului care la un moment dat isi dadea seama cat de neputincios este si renunta sa-l mai atace, pasa decisiv creand faze de gol nenumarate. Este dupa parerea mea in categoria celor mai buni fotbalisti din lume, avand o originalitate aparte.

Vezi toate comentariile (17)
Comentează