Articol de Andrei Crăiţoiu, Andrei Furnigă (video) - Publicat marti, 06 ianuarie 2026 13:44 / Actualizat marti, 06 ianuarie 2026 13:45
Nuno Pedro (30 de ani) a câștigat primul său trofeu de „Jucătorul lunii” în proiectul GSP.ro. Mijlocașul celor de la Oțelul vorbește despre planuri și obiective și dezvăluie că se simte minunat la Galați, chiar dacă nu știa nimic despre echipă și România când a semnat în Superligă.
Portughezul de 30 de ani venit la Galați a început să-și arate clasa. Mijlocașul a fost desemnat de două ori omul meciului, într-o lună încheiată doar cu victorii.
În decembrie s-a „distrat” cu apărările adverse. Goluri cu Rapid și FC Argeș, plus două pase decisive în meciurile cu Slobozia și FC Argeș, rezumatul unei luni excelente pentru Pedro.
VIDEO. Nuno Pedro: „E importantă energia suporterilor pentru noi”
- Nuno, felicitări! Ești „Jucătorul lunii decembrie”, cum te simți?
- Mă simt bine! Sunt fericit că am primit acest premiu, dar cred că totul se datorează echipei. Fără colegii mei, antrenor, cei din staff e imposibil să câștigi așa ceva. Le dedic și lor acest premiu.
- Oțelul e pe locul 6 în Superligă. Cum vezi cea de-a doua parte a sezonului?
- Cred că ar trebui să luăm fiecare meci în parte. Să nu ne gândim prea mult la ce va fi în viitor. Trebuie să abordăm fiecare meci ca pe o finală și vom vedea ce va fi.
„Cel mai important lucru este ca echipa să câștige toate meciurile”
- Ai evoluat în multe campionate. Ce impresie ți-a lăsat fotbalul românesc?
- E un fotbal bun! Sunt multe echipe cu calitate, cu jucători buni. Îmi place fotbalul de aici.
- Ai venit în România din Polonia. Spune-ne ce știai despre Oțelul și despre fotbalul românesc?
- Să fiu sincer, nu știam prea multe! Doar că mai mulți jucători portughezi au evoluat aici. Am ales să vin aici și mă bucur că am făcut-o.

- Ce planuri ai în 2026?
- Să câștigăm fiecare meci! Vreau să-mi ajut echipa cu goluri și pase de gol. Dar cel mai important lucru este ca echipa să câștige toate meciurile.
- Spune-ne câte ceva despre tine, ce fel de jucător ești?
- Cred că sunt un jucător care ajută echipa. Încerc să fac asta pe cât posibil. Încerc să dau tot ce am mai bun la fiecare meci.
- Care sunt principalele tale calități?
- Cele mai bune calități? Nu știu... Poate pasa.
„Sunt fericit aici, sunt bucuros la Oțelul!”
- Vrei să rămâi în România sau te gândești la un transfer afară?
- Nu știu... Sunt fericit aici, sunt bucuros la Oțelul și le mulțumesc celor de aici! Vom vedea ce va fi în viitor.
- Pe final, vreau să le transmiți un mesaj suporterilor.
- Sper să continue să ne susțină, așa cum au mai făcut-o! Să vină în număr mare la stadion, ne împing de la spate. E importantă energia lor pentru noi!
Cum alegem „Jucătorul lunii” și „Antrenorul lunii”
Foarte pe scurt, despre algoritmul folosit pentru departajare la stabilirea câștigătorilor. Redacția GSP face nominalizările, bazându-se pe statistici și cifre clare de performanță, apoi vor vota 3 categorii:
- cititorii GSP.ro
- jurnaliștii din redacție
- 5 specialiști (foști fotbaliști sau antrenori)
Pentru trofeul „Jucătorul lunii decembrie”, Gazeta a nominalizat 5 fotbaliști: Jovo Lukic (U Cluj), Nuno Pedro (Oțelul), Valentin Costache (UTA Arad), Andrei Cordea (CFR Cluj) și Paulinho (Oțelul).
Pe lista preliminară au mai fost: Florin Tănase (FCSB) și Alin Roman (UTA Arad).
CLASAMENT FINAL Jucătorul lunii decembrie 2025
1. Nuno Pedro | 16,5p |
2. Andrei Cordea | 14,5p |
3. Jovo Lukic | 13p |
4. Valentin Costache | 10p |
5. Paulinho | 3p |
CLASAMENT DETALIAT
Votul cititorilor
1. Jovo Lukic | 5p |
2. Andrei Cordea | 4p |
3. Valentin Costache | 3p |
4. Nuno Pedro | 2p |
5. Paulinho | 1p |
Votul jurnaliștilor GSP
1. Nuno Pedro | 10p |
2. Jovo Lukic | 8p |
3. Andrei Cordea | 6p |
4. Valentin Costache | 4p |
5. Paulinho | 2p |
Votul specialiștilor
1-2. Nuno Pedro | 4,5p |
Andrei Cordea | 4,5p |
3. Valentin Costache | 3p |
Cine e Nuno Pedro?
Fotbalist cu peste 150 de meciuri în prima ligă a Portugaliei, Nuno Pedro a semnat pentru doi ani cu Oțelul în august anul trecut.

În Liga Portugal, eșalonul de elită al Portugaliei, Nuno a strâns 152 de meciuri oficiale. Are în CV în aceste jocuri 20 de goluri și 16 pase decisive.
A mai jucat în Azerbaidjan, Turcia și Polonia, ultima sa echipă înainte de a ajunge în România fiind Korona Kielce, grupare pentru care a bifat 29 de meciuri și a înscris 5 goluri.