Articol de GSP - Publicat luni, 23 februarie 2009 00:00

Cartea lui Andrei Vochin, Super Steaua, a fost cumpărată de mulţi oameni de fotbal, dar şi de vedete din showbiz

"SuperSteaua", cartea în două volume scosă de Andrei Vochin şi GSP, a stîrnit valuri de admiraţie în rîndurile suporterilor Stelei.

"Am intrat în posesia celor două volume, dar vă spun sincer că nu am avut timp să le citesc. Ideea lui Andrei este una excepţională, dar aş vrea să-l rog să mai scoată şi volumul trei, care ar putea fi intitulat ", a spus "cîrcotaşul" Mihai Găinuşă, un suporter fidel al roş-albaştrilor.

Vedeta Antenei 1, Dan Negru, spune că SuperSteaua este o carte ce nu trebuie ratată: "Eu sînt fan Andrei Vochin. A scris această carte cu sufletul şi este un lucru extraordinar. Merită să fie citită. Acum cîţiva ani l-am cunoscut la o emisiune de-a lui Ovidiu Ioaniţoaia şi am rămas surprins cît fotbal poate să ştie omul ăsta. Am adormit abia la 4 dimineaţa, mă tot gîndeam la extraordinara analiză tactică pe care o făcuse Andrei la tabla din platou".

Ce spune Ienei, antrenorul Stelei '86? "O carte scrisă cu sufletul nu poate decît să-ţi aducă bucurie în momentul în care o citeşti. Două volume extraordinare în care se regăsesc performanţe excepţionale".

>>>>>>>>>>

Ce spun fanii pe bolgul andreivochin.ro

"Ce vremuri! Ce amintiri! După ce am luat primul volum SuperSteaua, m-a prins 7:30 dimineaţa citind şi nici nu mi-am dat seama cînd a trecut timpul. Bună scrierea, de valoare, mi-a trezit o grămadă de amintiri plăcute"
laur

"Vă mulţumesc mult, domnule Vochin, pentru această carte extraordinară şi emoţionantă în acelaşi timp"
costy_dyc

Mai găsiţi cartea la chioşcuri
Cartea scrisă de Andrei Vochin se mai găseşte în aceste zile în puţine exemplare la chioşcurile de ziare. Pentru a comanda ambele volume SuperSteaua trimiteţi sms la 7662 cu textul STEAUA 1,2. Costul unui sms este de 8 euro, plus TVA. Mai puteţi achiziţiona şi volumele separat, prin sms la 7604 cu textul Steaua 1 sau Steaua 2, iar preţul unui sms este de 4 euro, plus TVA. Contravaloare cărţii va fi reţinută din factura de telefon mobil.

Citește și:
S-au aflat arbitrii pentru ultimele 16-imi de la Mondial: ce s-a decis în cazul lui Istvan Kovacs
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
S-au aflat arbitrii pentru ultimele 16-imi de la Mondial: ce s-a decis în cazul lui Istvan Kovacs
„Cea mai frumoasă fată din lume” s-a căsătorit la 25 de ani » Fiica fostului internațional s-a plâns în ziua nunții: „Au pătruns prin efracție”
Campionate

Gigi Becali a anunțat DOUĂ transferuri la FCSB: „Plătesc un milion de euro!”
Superliga
Gigi Becali a anunțat DOUĂ transferuri la FCSB: „Plătesc un milion de euro!”
Emma Răducanu a apărut în cârje și alături de noul iubit după retragerea de la Wimbledon
Tenis

Liderul segmentului de cafea instant din România mută fabrica din București și a făcut concedieri
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Greu de imaginat cu ce se ocupă la 45 de ani Jeremie Njock, colosul camerunez care teroriza fundașii Diviziei A: „E grozav! Mi-a schimbat viața”

Apar noi probe despre Alessandro Bastoni în scandalul prostituatelor de lux: „Minora te vrea și are chef de distracție...”