GSP SPECIAL  »  IDEILE GAZETEI  »  CEI MAI BUNI

CEI MAI BUNI Votează AICI „Jucătorul lunii” și „Antrenorul lunii”! » Iată nominalizații pentru octombrie 2024!

Articol de - Publicat joi, 31 octombrie 2024 09:41 / Actualizat joi, 31 octombrie 2024 09:47

Meciuri peste meciuri, goluri care mai de care, execuții spectaculoase, reușite memorabile, plus mii și mii de fani pe toate stadioanele din România. Octombrie a fost o lună plină cu dueluri tari în Superligă, Cupa României, cupele europene, plus confruntările echipei naționale în Liga Națiunilor. Așadar dăm startul votului în proiectul GSP - „Cei mai buni”.

Luna octombrie a avut de toate! Clasamentul din Superligă continuă să surprindă cu Universitatea Cluj, Petrolul pe primele două poziții.

FCSB a trăit de la agonie la extaz în grupa principală de Europa League! A trecut de la victoria 1-0 cu PAOK la eșecul dureros 0-4 cu Glasgow Rangers, în Scoția, dar victoriile cu Dinamo, plus egalul cu Rapid le-au mai adus zâmbetul pe buze campionilor României.

Iar Mircea Lucescu și „Generația de Suflet” au continuat drumul perfect în grupele Ligii Națiunilor, victorii cu Cipru și Lituania, patru din patru până acum, un moral tocmai bun pentru ultimele confruntări ce urmează la mijlocul lunii noiembrie.

Toate motivele să deschidem procedurile de vot online pentru „Jucătorul lunii octombrie” și „Antrenorul lunii octombrie”! Alegem împreună câștigătorii pentru a 31-a oară, după ce-am debutat în august 2021 să oferim trofee unicat celor mai buni protagoniști din fotbalul nostru.

Jucătorul lunii octombrie 2024 - nominalizări

Pentru trofeul „Jucătorul lunii octombrie” Gazeta a nominalizat 5 fotbaliști:

  • Daniel Bîrligea (FCSB). Atacant pur-sânge, fotbalist cu calități impresionante, mereu în fața porții gata să fie decisiv. Așa a făcut-o și în octombrie când a fost MVP-ul campioanei în duelul de Europa League cu PAOK. Gol cu Buzău (3-2) în Superligă, dar și-o execuție stelară în Derby de România, în fața a 40.000 de suporteri dinamoviști, atunci când a fost din nou cel mai bun om de pe teren din tabăra roș-albastră.
  • Cătălin Cîrjan (Dinamo). Gol și MVP în meciul cu Farul (1-1), pasă de gol și penalty scos în victoria 2-0 cu Hermannstadt. Acestea sunt reușitele lui Cîrjan în octombrie, un jucător care și-a găsit în sfârșit liniștea la Dinamo. Sub comanda lui Kopic și grație calităților tehnice indiscutabile pe care le are, „under”-ul lui Dinamo crește de la meci la meci și poate să devină jucătorul care să facă diferența în orice moment.
  • Iulian Cristea (U Cluj). Stâlpul apărării „studenților” s-a reinventat la Cluj și a devenit om de bază în echipa lui Sabău, care continuă să fie liderul la zi din Superligă. Cu două victorii și un egal în octombrie, Cristea a marcat în victoria cu Botoșani (2-1) și are cele mai mari note pe care fundașul le-a primit în ultimele trei sezoane, cu mult peste experimentele de la FCSB și Rapid.
  • Louis Munteanu (CFR Cluj). Jucătorul pe care clujenii au plătit celor de la Fiorentina 2,3 milioane de euro a avut o lună foarte bună. Hattrick în meciul „naționalei” Under 21 cu Muntenegru (6-2), apoi trei pase decisive în duelul cu Elveția (3-1) și o calificare la Europeanul de anul viitor. În campionat a marcat în 2-1 cu Poli Iași, apoi a ieșit în evidență negativ, când i-a dat cu flit lui Dan Petrescu, refuzând să-l salute după ce l-a schimbat cu Petrolul.
  • Benjamin Siegrist (Rapid). Chiar dacă giuleștenii se chinuie să bată la porțile play-off-ului și să intre în primele șase, elvețianul Siegrist le-a dat o mare mână de ajutor rapidiștilor. N-a luat gol în două din cele trei meciuri din octombrie, a fost MVP-ul derby-ului cu marea rivală FCSB (0-0) și-a fost pe poziții în meciul din Giulești cu Farul (5-0). Experiența și siguranța sa le dă doar speranțe celor din Grant ca sezonul să nu fie ratat.

Pe lista preliminară au mai fost: Alexandru Dobre (Rapid), Horațiu Moldovan (Sassuolo), Ianis Stoica (Hermannstadt), Mihai Bordeianu (Poli Iași), Edvinas Gertmonas (U Cluj), Alexandru Tudorie (Petrolul), Octavian Popescu (FCSB) și Florin Ștefan (Sepsi).

Antrenorul lunii octombrie 2024 - nominalizări

Pentru trofeul „Antrenorul lunii octombrie”, Gazeta a nominalizat 3 tehnicieni:

  • Elias Charalambous (FCSB). O lună cu șase meciuri și patru victorii! Succes mare la Salonic contra lui PAOK (1-0) în Europa League, apoi victorii în Superligă cu Gloria Buzău (3-2) și Dinamo (1-0). Dușul rece din Scoția cu Glasgow (0-4) rămâne marea bilă neagră a cipriotului, care s-a întors în țară și a scos alături de campionii României un punct cu Rapid (0-0) în Superligă, apoi a învins-o din nou pe marea rivală Dinamo în Cupă (4-0).
  • Daniel Pancu (România U21). Cu vulcanicul tehnician pe bancă, selecționata Under 21 a României a câștigat ambele partide disputate în luna octombrie. 6-2 cu Muntenegru și 3-1 cu Elveția și s-a calificat la a patra ediție de Campionat European consecutivă! Pancu a adus spiritul de luptător în vestiarul „tineretului”, echipa condusă de el a produs și unul dintre cele mai frumoase goluri văzute la „naţionale” în ultimele decenii!
  • Valentin Suciu (Sepsi). Rămas interimar după demiterea neamțului Bernd Storck, Suciu începe să aducă liniștea și stabilitatea la Sfântu Gheorghe. Cel puțin în competiția internă. Victoriile cu Hermannstadt (4-0) și UTA Arad (1-0) au schimbat rapid atmosfera la echipă. Doar neatenția și precipitarea i-au făcut pe covăsneni să nu facă „tripla” în octombrie. 3-3 cu CFR Cluj, un meci în care Sepsi a condus de două ori, dar covăsnenii s-au văzut egalați în prelungiri.

Pe lista preliminară au mai fost: Mircea Lucescu (echipa națională), Ioan Ovidiu Sabău (U Cluj), Mircea Rednic (UTA Arad) și Robert Ilyes (Csikszereda).

Cum vom alege „Jucătorul lunii” și „Antrenorul lunii”

Foarte pe scurt, despre algoritmul folosit pentru departajare la stabilirea câștigătorilor. Redacția GSP face nominalizările, bazându-se pe statistici și cifre clare de performanță, apoi vor vota 3 categorii:

  • cititorii GSP.ro
  • jurnaliștii din redacție
  • 5 specialiști (foști fotbaliști sau antrenori importanți)
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali, imagini tulburătoare: a plâns în hohote la biserică sub privirile fostului rival din Liga 1! Nu și-a mai controlat emoțiile
Altele
Gigi Becali, imagini tulburătoare: a plâns în hohote la biserică sub privirile fostului rival din Liga 1! Nu și-a mai controlat emoțiile
Andrei Rațiu stârnește furtuna la Valencia! Momente de necrezut în Spania: antrenorul și jucătorii, alergați de fani
Campionate
Andrei Rațiu stârnește furtuna la Valencia! Momente de necrezut în Spania: antrenorul și jucătorii, alergați de fani
Călin Georgescu a mers dimineață în fața secției de votare, deși CCR a anulat alegerile » Elena Lasconi: „Se încearcă o destabilizare, nu mergeți la vot!”
Stiri extrasport
Călin Georgescu a mers dimineață în fața secției de votare, deși CCR a anulat alegerile » Elena Lasconi: „Se încearcă o destabilizare, nu mergeți la vot!”

Andrei Rațiu stârnește furtuna la Valencia! Momente de necrezut în Spania: antrenorul și jucătorii, alergați de fani


Comentarii (4)
creeperno534
creeperno534  •  31 Octombrie 2024, 22:49

Gigi Becali

balderis
balderis  •  31 Octombrie 2024, 12:58

Cineva nu este sănătos la cap !!! Auzi, Hambaralus , cel mai bun antrenor ! Bu,ha,ha,ha ! Poate ultimul ! El nici nu este antrenor, este o simplă ordonanță ! Cît despre Îmbîrligea, mai bine să nu mai vorbim ! Păi cei de la U Cluj ce-au avut mă, de nu i-ați băgat în seamă, că doar îs pe primul loc !? Dacă era fîcîsîbeaua pe primul loc, mamă, mamă .....!

dan76cj
dan76cj  •  31 Octombrie 2024, 11:48

Pe Dan Petrescu de ce nu l-ati pus? :))))))))))))))

Vezi toate comentariile (4)
Comentează