Articol de GSP - Publicat luni, 09 februarie 2009 00:00

Clubul Patriota, cel în care au avut loc incidentele care au dus la moartea handbalistului român Marian Cozma, a primit în 2008 titlul de "Cel mai sigur local din Veszprem"! Conducerea unităţii se apără în faţa celor care au acuzat lipsa de reacţie a personalului de ordine:

"Este prima oară cînd se întîmpă ceva rău în Patriota! Toată lumea a fost luată din surprindere. Handbaliştii petreceau jos, în club, iar la etaj, în cafenea, erau 10 sau 15 persoane. Aceştia din urmă au coborît la un moment dat şi atunci au început problemele. Marian Cozma nu era doar un client fidel al nostru, ci şi un prieten adevărat.

Bodyguarzii nu au intervenit pentru că au fost luaţi prin surprindere de rapiditatea cu care s-au desfăşurat evenimentele. Totul a fost filmat de camerele de luat vedere, iar probele sînt în custodia poliţiei!" a explicat patronul clubului Patriot pentru publicaţia maghiară Naplo.

Citește și:
După scandalul de la națională, iubita fotbalistului de 110 de milioane de euro surprinde din nou: „Este prima dată!”
Campionate

Lovitură de teatru! Horațiu Moldovan, așteptat să semneze în Superliga
Superliga
Lovitură de teatru! Horațiu Moldovan, așteptat să semneze în Superliga
Acasă la Carles Puyol, în Andorra » Ce stil de viață are fostul lider al Barcelonei
Conference League
Acasă la Carles Puyol, în Andorra » Ce stil de viață are fostul lider al Barcelonei
Chinezii amenință Dacia: imaginile cu noul model „au scăpat” pe internet » Șeful Dacia a reacționat imediat
Noutati auto
Chinezii amenință Dacia: imaginile cu noul model „au scăpat” pe internet » Șeful Dacia a reacționat imediat
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: „Cel mai dureros adevăr pe care a trebuit vreodată să-l înfrunt”

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”