Articol de Marius Mărgărit - Publicat marti, 09 decembrie 2014 00:00 / Actualizat marti, 09 decembrie 2014 13:32
În intervenţia sa televizată, procurorul Doru Ţuluş povesteşte desfăşurarea anchetei, dar se şi întreabă "oare cîţi bani au dispărut în transferurile pe care nu le-am putut dovedi?!".
Erau vremuri tulburi în acel început de 2006, epoca în care presa începuse să fie tot mai atentă la tot ce se petrecea în spatele cortinei marelui circ, fotbalul.
Meciuri strategice, blaturi grosolane, transferuri dubioase, înţelegeri oneroase între preşedinţi, cluburi, arbitri. Se şuşotea, se vorbea pe la colţuri despre toate potlogăriile, dar legea tăcerii era supremă. Era vremea în care personaje precum Ioan Becali, Copos, Borcea pozau în rolul de eroi providenţiali, salvatori de cluburi şi de cariere fotbalistice.
Primele mărturii
Pe 5 februarie 2006 a apărut, pentru prima dată, prima veste. A căzut în redacţie cu zgomotul unei stînci pe Transfăgărăşan. "Avem informaţiii că la transferul lui Bratu de la Rapid la Galatasaray, din 2003, au dispărut o grămadă de bani. Hai să ne apucăm de treabă!".
De unde să începi? Cine ştie de asta, cine vrea să vorbească? Am început fiecare, eu, Viorel Tudorache, Decebal Rădulescu, Cătălin Tolontan, să ne sunăm sursele. Fiecare afla cîte o bucăţică, ne strîngeam, puneam piesele de puzzle cap la cap. Nu se potriveau.
Înapoi la telefoane. Trebuia să săpăm adînc. Şi, pînă spre seară, lucrurile au început să capete contur. "Îţi spun cum a fost, dar nu oficial", începeau toţi povestea. Era pentru prima dată cînd lucrurile deveneau reale, chiar dacă erau spuse tot în şoaptă. Şi păreau incredibile.
Două milioane $ lipsă
Aşa am reuşit să aflăm că la transferul lui Bratu se "pierduseră" mai bine de două milioane de dolari. Abia a doua zi, Viorel Tudorache a fost primul care a văzut documentele. Galatasaray dăduse 2.750.000, iar la Copos au ajuns doar 630.000 de dolari. Restul s-a dus la Gică Popescu, un milion de dolari, şi la firma fraţilor Ioan şi Victor Becali, 1.100.000 de dolari.
Totul a pornit fiindcă Rapid trebuia să achite taxa de formare celor de la Tractorul Braşov. Cum banii ajunşi la Rapid erau doar o fracţie infimă din cît de plătise, la Tractorul a ajuns o firimitură.
Paul Enache, şeful clubului de sub Tîmpa, s-a plîns la FIFA. Care a cerut documente de la cluburile implicate. Aşa au apărut dovezile despre comisioane. Mari. Imense.
Gică la Înalta Poartă
Normal, totul era negat vehement de cei implicaţi. Gică Popescu a încercat s-o scalde, că era vorba "de un rest dintr-un contract al meu mai vechi, de la Galatasaray". S-a şi dus la turci încercînd să obţină un document alibi, dar a fost refuzat.
Ulterior, s-a dus la Fisc şi a achitat echivalentul a 400.000 de dolari, cît ar fi fost impozitul pentru acel comision. A fost singurul care a făcut asta, însă era prea tîrziu, deja DNA, ANAF şi Garda Financiară intraseră pe fir.
Ganea, al doilea "tun" descoperit
Cazul Bratu a declanşat o acţiune de proporţii a organelor statului. DNA ridica documentele aferente a peste 800 de transferuri din anii '90 pînă în 2005. Între timp, mi-a picat în mînă un alt transfer. Gloria Bistriţa îl ceda pe Ionel Ganea unei firme olandeze, pentru numai 600.000 de dolari, aceasta vînzînd-ul imediat la Stuttgart pentru 2.400.000 de dolari!
Jean Pădureanu recunoştea că "firma mi-a fost recomandată de Giovanni Becali. Dar eu eram mulţumit cu cei 600.000 de dolari". Impresarii au luat restul. Am publicat. A doua zi a sunat un telefon. Ne chemau la o întîlnire procurorii DNA.
DNA: "Nu mai publicaţi!". Gazeta: "Nu putem!"
Era evident că eram în avantaj faţă de DNA, care abia încerca să dezlege iţele din fotbalul românesc. A fost ciudată prima vizită la DNA. Procurorul Doru Ţuluş ne-a zis-o pe faţă: "Nu mai publicaţi cazurile, le daţi idei, să-şi şteargă urmele! Ne încurcaţi ancheta!".
Le-am explicat că nu se poate, că vom publica tot ce aflăm. Au înţeles că nu ne puteau opri, am înţeles şi noi că nu vom avea informaţii în plus. Deşi am tot încercat.
Mitea pe 0, Codrea la bucată
Au urmat cîţiva ani în care fie Gazeta, fie DNA începea să dezvăluie şi alte cazuri. Cel mai tare era transferul lui Mitea de la Dinamo la Ajax. "Cîinii" n-au luat nimic, olandezii au achitat 720.000 de euro fraţilor Becali. Apoi, Paul Codrea a fost cedat iar unei firme olandeze, pe factură, la bucată, cu 20.000 de dolari! Genoa a dat pe el 2.600.000 de dolari.
"E doar 1-0 la pauză!"
În 2012, după 6 ani de dezvăluiri ale Gazetei şi anchete DNA, Tribunalul Bucureşti şi judecătoarea Geanina Teodorovici dădeau o sentinţă terifiantă. Îi scoteau basma curată pe toţi cei 8 inculpaţi cu articolul 10 paragraf a din Codul Penal. Adică "faptele n-au avut loc!".
Gazeta i-a acuzat pe procurori de "mal praxis". Tuluş şi-a păstrat însă calmul: "Parcă le-am dat dosarul gol, aşa au judecat! Dar au doar 1-0 la pauză! Nu se termină aici!".
Doi ani mai tîrziu, în 2014, primul mare dosar din lumea fotbalului se încheia cu sentinţe de condamnare cu executare pentru toţi cei 8 inculpaţi. O decizie care a schimbat lumea fotbalului.
