INVESTIGATIE    •   EXCLUSIV

Incredibil: Rapid a folosit de două ori un fotbalist fără drept de joc! AMFB recunoaște: “L-am legitimat greșit” » Ce riscă echipa lui Pancu + Reacția Stelei

Articol de — , Marti, 24 Octombrie 2017

Gazeta a descoperit un caz incredibil. Clubul Academia Rapid, sprijinit de Primăria Sectorului 1, a folosit un fotbalist fără drept de joc în meciurile câștigate cu AS Tricolor și CS Victoria.

“La Rapid nu am dreptul să joc. Nu mi-a sosit cartea verde. Stau până în ianuarie, sunt liber profesionist”.

Declarația limpede a fost rostită de fotbalistul Cristian Valentin Muscalu la o terasă din centrul Bucureștiului unde se întâlnise cu reporterii Gazetei pentru a discuta despre apariția numelui său în Dosarul Bochum, cel mai important caz de trucare de meciuri investigat de procurorii germani.

Muscalu (28 de ani) a repetat informația spre finalul discuției: “Am semnat cu Rapid, dar nu am cartea verde. Nu mă antrenez, nu joc, nimic…”

Era 16 octombrie 2017. Opt zile mai târziu, Gazeta a descoperit că Valentin Muscalu a evoluat de fapt pentru Academia Rapid în cel puțin două partide jucate în această toamnă în Liga 4! Imaginile nu mint. Jucătorul plimbat prin toată Europa, inclusiv pe la cluburi asociate cu mafia pariurilor, apare în pozele și în imaginile video surprinse în două meciuri câștigate de echipa lui Daniel Pancu și Daniel Niculae.

muscalu tricolorul
Captură video de pe transmisia meciului Rapid - AS Tricolor. Muscalu este cel din dreapta, lângă Daniel Pancu

Contactat de Gazetă, președintele Asociației Municipale de Fotbal București ( AMFB), Marian Lumînare, a admis că asociația pe care o conduce “l-a legitimat pe Muscalu din greșeală”, în data de 30 august. FRF anunță și ea că, în cazul în care AMFB l-a legitimat, “nu s-a respectat procedura regulamentară a legitimării unui jucător ce anterior a fost legitimat în afara țării”.

Teoretic, pentru folosirea unui jucător fără drept de joc, Rapid trebuie să piardă cu 3-0 la masa verde partidele cu AS Tricolor (3-1 pe teren) și CS Victoria (3-0 pe teren)! Asta ar însemna că echipa din Giulești ar pierde 6 puncte din cele 26 obținute în 10 etape și ar pica de pe locul 1 pe 3.

Echipele care prezintă în componenţa lor jucători care au obţinut legitimarea şi dreptul de joc cu încălcarea prevederilor regulamentare, fapt dovedit ca urmare a soluţionării unei contestaţii, vor fi sancţionate cu pierderea jocurilor prin forfait
articolul 48, punctul 5 din Regulamentul de Organizare a Activității Fotbalistice

Ar fi o lovitură în lupta directă cu CSA Steaua pentru promovarea în Liga a 3-a.

Cele două echipe s-au întâlnit în Giulești acum 10 zile, iar 50.000 de români au urmărit partida (încheiată cu scorul de 1-1) din tribune sau din fața televizorului. 

A dispărut din Anglia

Cariera lui Cristian Valentin Muscalu e foarte greu de urmărit. Fotbalistul crescut la Steaua și la școala lui Gică Popescu a trecut oficial pe la 12 cluburi din toată Europa, însă Gazeta a descoperit alte 10 cluburi, din Ucraina până în Germania, la care mijlocașul a dat probe, evoluând doar în partide amicale.

Conform Transfermarkt, ultima sa echipă este Poole FC, din Vanarama National League South (liga a șasea engleză). Câteva site-uri din Anglia au scris despre prezența românului în două meciuri disputate în noiembrie 2016. Apoi, orice urmă de-a lui Muscalu dispare.

Gazeta l-a contactat pe Bill Reid, secretarul clubului localizat pe coasta de sud a Angliei: “Pe cine căutați? Muscalu? Parcă îmi aduc aminte numele. A venit aici, nu știu cine l-a adus, la începutul sezonului trecut, parcă. A stat puțin și a dispărut. Nu știu unde, nu știu de ce. Nu a avut contract cu noi, era jucător fără contract. A prins câteva meciuri, apoi nu am mai auzit nimic de el”.

screen shot 2017 10 24 at 18.07.12
Știrea transferului lui Muscalu la Poole FC, în noiembrie 2016

La aproape 10 luni după dispariția de la Poole, pe 30 august 2017, Muscalu a fost legitimat de AMFB la Rapid, în Liga 4.

Pentru a obține acest drept, Rapid trebuia să ceară federației engleze, prin intermediul FRF, certificatul internațional de transfer (ITC) care-i dădea fotbalistului drept de joc în Liga 4. E vorba de așa numita “carte verde”. “Nu văd de ce ar fi avut probleme cu legitimarea în România, noi nu am blocat transferul lui. Trebuie doar ca românii să ceară dreptul lui de joc la federația engleză”, spune secretarul lui Poole.

Rapid nu a cerut certificatul internațional de transfer

Dintr-un motiv inexplicabil, Rapid nu a solicitat în august acest certificat internațional. A făcut-o abia pe 2 octombrie, la o lună și o zi după intrarea în vigoare a contractului lui Muscalu! Era, însă, prea târziu. Fereastra de transferuri era închisă. Transferul lui Muscalu nu a fost operat în Transfer Matching System, sistemul electronic prin care FIFA validează mișcările jucătorilor între cluburi, deci nu a fost efectuat în mod oficial!

screen shot 2017 10 24 at 12.11.47
Muscalu, fotografiat în noiembrie 2013, la o probă de joc pentru Dynamo Dresda

Conform FRF, certificatul poate fi obținut acum abia în perioada de transferuri din ianuarie. Cu toate acestea, AMFB a realizat transferul pe 1 septembrie, iar Muscalu a jucat în două partide oficiale pentru noua echipă!

Cum a fost posibilă înregistrarea unui jucător fără acte în regulă?

Conform regulamentelor FRF, un fotbalist poate fi legitimat și dacă poate demonstra că se află la prima legitimare. Deși avea 12 cluburi în carieră, Muscalu se putea încadra în această categorie dacă putea dovedi că nu participase la niciun meci oficial timp de 24 de luni.

El jucase, însă, la Poole, cu doar 10 luni în urmă!

Nimeni nu pare să fi fost interesat de acest nou detaliu care producea o încălcare a regulamentului. Abia în dimineața în care Gazeta a început să pună întrebări pe tema legitimării lui Muscalu, telefoanele între AMFB și clubul Rapid s-au întețit. După aceea au venit și răspunsurile la întrebările jurnaliștilor. Explicațiile sunt încălcite, ușor haotice.

muscalu
Muscalu, în alb, într-un moment de acalmie din timpul meciului cu CS Victoria

Conform declarațiilor date de oficialii AMFB și ai clubului Rapid contactați de Gazetă, Muscalu a declarat că și-a pierdut fișa personală și și-a asumat că nu a jucat în ultimii 2 ani vreun meci oficial.

În cel mai rău caz, jucătorul e de vină. El și-a reziliat oricum contractul cu Rapid în data de 20 octombrie, la nici două luni după sosirea în Giulești.

Toată lumea, “de bună credință”

Atenție acum la explicațiile oficiale ale celor implicați. Numărați și de câte ori este folosită expresia “bună credință”. Veți vedea mai târziu motivul.

Marian Lumînare, președintele asociației din București, a susținut că a încercat “să descâlcească” ce s-a întâmplat:

“Cei de la Rapid spun că Muscalu le-a dat o declarație conform căreia de trei ani de zile nu a mai fost legitimat. Ei, de bună credință, i-au făcut contract. Cu acest contract ei au venit la AMFB și l-au legitimat. I-au făcut și fișă. L-au verificat, nu l-au găsit pe nicăieri. Pe 30 august a fost legitimat din greșeală, apoi a venit o sesizare de la FRF. Pe 19 octombrie, am avut Comisia pentru Statutul Jucătorului în care i-am anulat legitimarea, iar Rapid i-a reziliat contractul. Da, a fost legitimat neregulamentar”.

muscalu 2
Muscalu (nr. 15), în partida câștigată de Academia Rapid cu CS Victoria

Inițial, Ovidiu Burcă, managerul de la Rapid, a cerut un răgaz pentru a se informa despre datele transferului. “Nici nu știu dacă Muscalu a jucat la noi”, a spus el, deși există dovada clară că situația mijlocașului i-a preocupat intens pe oficialii clubului în ultimele săptămâni.

După jumătate de oră, Burcă a revenit cu detalii. Varianta lui seamănă cu a lui Lumînare. “Muscalu a dat o declarație pe propria răspundere pentru că nu avea fișă, nu i-am găsit fișa pe nicăieri. A dat o declarație că a pierdut-o, de bună credință, la fel și AMFB, după care FRF a făcut o sesizare cum că ar fi ceva în neregulă cu cartea verde. AMFB l-a înregistrat cu bună credință, normal. Toată lumea a fost de bună credință. Nici Muscalu nu a ascuns, de fapt a zis că a jucat ultima dată la un club amator acum doi ani și ceva. El a jucat la Tărtășești în România. Când vine de la Tărtășești, vine cu fișa. Dar el mi-a zis că fișa a pierdut-o. Nu eu trebuia să-i cer cartea verde, ci ăia de la Tărtășești. Înaintea mea. Deci toată lumea a fost de bună credință”.

Portița de scăpare “de bună credință”

AMFB și Rapid invocă “buna credință” de cinci ori în câteva fraze.

De ce?

Regulamentul FRF conține o precizare care poate salva cluburile în culpă, folosind jucători legitimați pe fals. Dacă se dovedește că echipa a fost “de bună credință”, rezultatul din teren rămâne.

“În cazul în care legitimarea sau dreptul de joc al jucătorilor în cauză a fost acordată în condiţii neregulamentare de către organele competente, dar, se constată că echipa în cauză a fost de bună-credinţă, jocurile respective se vor omologa cu rezultatele de pe teren, iar jucătorilor respectivi li se va ridica dreptul de joc până la soluţionarea cauzei”
articolul 48, punctul 6 din Regulamentul de Organizare a Activității Fotbalistice

Informat despre folosirea neregulamentară a lui Muscalu și despre posibilitatea ca Rapid să evite pierderea meciurilor la masa verde, Marius Lăcătuș, directorul secției de fotbal de la CSA Steaua, a izbucnit în hohote: “Mă bufnește râsul. Cum adică a fost legitimat cu bună credință? Când trebuie să legitimezi un jucător, sunt acte pe care le cer cei de la AMFB. Foaia, legitimația, acordul de transfer…”.

CÂT AR CONTA SANCȚIONAREA RAPIDULUI

Adrian Stângă este președintele lui CS Victoria, unul dintre cele două cluburi învinse de Rapid cu Muscalu pe teren: “Nu aveam de unde să știm că nu are drept de joc. Avea legitimație, vă dați seama, nu știam noi dacă a fost dată greșit sau nu. De vină sunt jucătorul, Rapid și AMFB că nu au verificat dacă a mai jucat undeva. E lipsă de profesionalism. Se întâmplă des asta, iar la AMFB se întâmplă extrem de des”.

Buna-credință nu-l impresionează pe conducătorul de club păgubit prin folosirea neregulamentară a lui Muscalu. “Trebuie mereu să fie rost de o interpretare, să poată judeca ei după bunul plac. Când îi faci contract, ar trebui să-i ceri cartea verde. Trebuie să demonstrezi că nu mai e legitimat. La AMFB, nu verifică nimeni niciodată. Chestiile astea din regulament sunt făcute special să nu mai aibă logică”.

muscalu steaua
Unele site-uri de sport l-au dat pe Muscalu titular și în meciul cu Steaua. Gazeta a verificat foaia de joc, iar fotbalistul nu apare

Cazul Muscalu e rămas acum în aer, la latitudinea comisiilor AMFB, o asociație răvășită în ultimele săptămâni de raidurile procurorilor Direcției Generale Anticorupție și de arestarea pentru “dare de mită” a secretarului general Claudiu Baboia.

În cazul puțin probabil în care Rapid va fi depunctată, efectul ar putea fi resimțit în play-off-ul pentru promovare. Primele patru echipe din serie vor juca un miniturneu în care vor intra cu un număr de puncte corespunzător poziției ocupate în sezonul regulat.

Spre exemplu, dacă ipotetica depunctare ar coborî-o de pe locul 1 pe locul 3, Rapid ar începe play-off-ul cu un punct în loc de 3. 

Marius Lăcătuș susține, însă, că nu e interesat de depunctare care oricum nu ar avea un efect: “Cei care trebuie să ia o măsură sunt cei de la AMFB. Nu înțeleg cum au greșit. Dacă eu am o judecată și mint, ăia nu mă pedepsesc?! Șase puncte n-ar însemna mare lucru, s-ar duce pe apa sâmbetei în play-off. Important e că s-au folosit de un jucător care n-avea drept de joc”.

NUMELE LUI MUSCALU APARE ȘI ÎNTR-UN DOSAR DE TRUCARE DE MECIURI. CITEȘTE AICI INVESTIGAȚIA GSP

EXCLUSIV Fotbalist crescut la Steaua și Școala Gică Popescu, numit în dosarul de trucare de meciuri din Germania! Legături cu cluburi suspecte: “Toți pariem. Dar sume mici, nu am ponturi”

Comentarii (91)

mvradulescu  •  25 Octombrie 2017, 10:21
Postat de valeri_gazaev100 pe 24 Octombrie 2017, 20:02

Pot sa aleg varianta c? =))) Am mai spus pe cine sustin de vreo 5 mii de ori. Oricum nu e relevant. Nu uita ce a zis Napoleon : victoria apartine celui perseverent ! Nu ma crezi ? nici nu trebuie. timpul le va rezolva pe toate. Un termen mediu de vreo 3 ani as spune. Pana atunci : rabdare concentrata. fc fcsb nu e steaua , domnule !

Ce îmi place la tine, e că ai idei puține, dar sunt fixe !!! Pașli gospodin (dar din bun simț, nu-ți precizez „obiectivul”) !!!

mdf.  •  25 Octombrie 2017, 10:18
Postat de jalabert pe 24 Octombrie 2017, 20:07

Daca il intrebi pe poison aka timm aka gazaev de ce nu si-a luat bacul o sa-ti raspunda ca din cauza lui gigi becali a fost suparat si nu a putut invata. Daca il intrebi de ce nu invata o meserie o sa-ti spuna ca atunci cand ii vede poza lui gigi in gsp ii piere pofta de munca.

Pe tine cred ca te excita pozele lui jeje :)))

fangigi  •  25 Octombrie 2017, 09:54

Gigistii nici nu stiu pe cine sa mai sustina in situatia de fata, papagalii!:))) Ar da si in Rapid, dar are de castigat Talpan si asta le sta in gat! ***!:)))

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (91)

Comentează

Agenda

Oră Competiție / Post TV
00:00 Baschet, NBA

Indiana - Charlotte

Telekom 1
04:00 Tenis

Australian Open

Eurosport, Eurosport 2
16:00 Fotbal, Serie A

Genoa - AC Milan

Digi 1, Telekom 1
21:30 Fotbal, Serie A

Juventus - Chievo

Digi 1, Telekom 1
22:00 Fotbal, La Liga

Eibar - Espanyol

Digi 2
Program TV complet

Liga 1

  Echipa M V E Î Golaveraj Pct
1 CFR Cluj 21 13 7 1 35 - 12 46
2 FCSB 21 12 4 5 40 - 24 40
3 CSU Craiova 21 11 5 5 37 - 19 38
4 Sepsi OSK 21 9 6 6 29 - 19 33
5 Viitorul 21 10 3 8 25 - 23 33
6 Astra Giurgiu 21 8 7 6 28 - 20 31
7 Hermannstadt 21 8 4 9 22 - 22 28
8 Gaz Metan 21 7 7 7 23 - 28 28
9 Poli Iași 21 8 4 9 26 - 32 28
10 FC Botoșani 21 6 8 7 26 - 30 26
11 Dinamo 21 5 7 9 22 - 34 22
12 Călărași 21 3 8 10 13 - 23 17
13 Chiajna 21 4 5 12 16 - 37 17
14 FC Voluntari 21 2 7 12 21 - 40 13
Vi 01.02.19
17:00
Chiajna
-
FC Botoșani
-
Vi 01.02.19
20:00
Gaz Metan
-
Astra Giurgiu
-
Sa 02.02.19
14:00
Călărași
-
FCSB
-
Sa 02.02.19
20:00
CFR Cluj
-
Hermannstadt
-
Du 03.02.19
17:00
FC Voluntari
-
Sepsi OSK
-
Du 03.02.19
20:00
Viitorul
-
CSU Craiova
-
Lu 04.02.19
20:00
Dinamo
-
Poli Iași
-
Liga 1 LIVE: www.gsp.ro și www.facebook.com/GazetaSporturilor/ Toate meciurile sunt transmise de Telekom Sport, DigiSport și LookTV