GSP SPECIAL  »  INVESTIGATIE  »  DOSARUL CORONA - LARISSA

Răzbunarea lui Mircea Sandu » Variantă surprinzătoare în litigiul cu Corona

Articol de - Publicat sambata, 02 martie 2013 00:00 / Actualizat sambata, 02 martie 2013 01:09

În ianuarie 2013, Teodorescu l-a dat în judecată pe Mircea Sandu pentru ”desemnarea mea în mod abuziv ca persona non grata în perioada 2008-2010”. El suspectează acum că intervenţiile pro-Corona ale şefului FRF ar putea fi semnul unui contraatac din partea lui Sandu.

"Eu susţin sportul, în general, iar ceea ce se întîmplă la Corona va fi în atenţia mea în zilele următoare. Voi avea o discuţie cu conducerea de acolo să aflu exact amănuntele cazului despre care înţeleg că se tot discută în ultimele zile. Voi încerca să fac, probabil, şi o serie de demersuri instituţionale pentru a mă pune la punct cu situaţia litigiului".

Declaraţia îi aparţine primarului Braşovului, George Scripcaru, edilul de sub Tîmpa referindu-se la "dosarul Corona - Larissa", ajuns deja pe masa DNA. El a evitat însă să comenteze varianta desfiinţării secţiei de fotbal de la clubul finanţat de Primărie, aflat momentan în fruntea Seriei a doua din L2, cu veleităţi de promovare în eşalonul de elită.

Daune de două milioane de lei
Pe de altă parte, preşedintele de la Larissa (L5), clubul care i-a cedat la Corona pe jucătorii-problemă Martac, 21 ani, şi Ştefan, 24 ani, face noi conexiuni între intervenţia la comisii a preşedintelui FRF, Mircea Sandu, şi întîrzierea unui verdict din partea federaţiei pe litigiul de 80.000 de euro.

Adrian Teodorescu: "În ianuarie 2013, l-am dat în judecată pe Mircea Sandu pentru decizia abuzivă de a mă declara persona non grata în perioada 2008-2010. Şi am făcut acest pas după ce am aflat de întîlnirea surprinzătoare dintre el şi conducerea Coronei exact într-un moment în care dosarul cu Larissa era deja la comisii. Am solicitat, printre altele, daune de 2 milioane de lei. Sincer, mă întreb acum dacă nu există o corelaţie între acest proces deschis de mine şi modul ciudat în care se derulează la comisii judecata cu Corona?!".

"Toată tărăşenia asta ne oboseşte teribil pe mine şi familia mea. Îmi vine să retrag echipa din campionat şi să-i las să se spele pe cap cu 80.000 de euro" (Adrian Teodorescu, patron Larissa - L5)

Citește și:
Tragedie! Fotbalistul a murit pe loc, după ce a fost lovit de fulger
Campionate
Tragedie! Fotbalistul a murit pe loc, după ce a fost lovit de fulger
Cum a ajuns să arate stadionul fostei campioane a României, pe care au jucat mari echipe ale Europei » Dinamo și FCSB au jucat „acasă” aici!
Special
Cum a ajuns să arate stadionul fostei campioane a României, pe care au jucat mari echipe ale Europei » Dinamo și FCSB au jucat „acasă” aici!
Noul atacant al Rapidului a ajuns la București! Pancu e încântat: „Foarte bun, o să vezi!”
Superliga
Noul atacant al Rapidului a ajuns la București! Pancu e încântat: „Foarte bun, o să vezi!”
Viitoarea mireasă a fotbalistului de la FCSB a dat o fugă la Paris: „Cele mai frumoase rochii! Și am băut Pornstar Martini”
Superliga
Viitoarea mireasă a fotbalistului de la FCSB a dat o fugă la Paris: „Cele mai frumoase rochii! Și am băut Pornstar Martini”
Schimbarea cărții de identitate. Până când mai puteți folosi buletinul vechi
Profit.ro
Schimbarea cărții de identitate. Până când mai puteți folosi buletinul vechi
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Omul din umbră din echipa „Zeiței de la Montreal”: „Nota 10? Meritul Nadiei 80%. Eu – 1%!” + De ce nu vorbește Comăneci despre barbariile lui Karolyi

Dinamo își schimbă din nou sigla!


Comentarii (2)
gemminy55
gemminy55  •  07 Aprilie 2013, 12:49
Postat de fishman75 pe 02 Martie 2013, 08:36

daca se dovedeste ca pana la nivelul asta a ajuns sandu mircea cu manevrele inseamna ca omul nu mai are limite si doar mantuirea lui ne mai poate salva de un asemenea personaj....D-zeu sa ne ajute..

APOI SA-L LAUDE POPA IN CURTEA CASEI SALE SI PE SANDU GUNOIUL SI GROPARUL FOTBALULUI ROMANESC SI PE CEILALTI CE PRIMESC EUROII CU VALIZELE!DNA-UL CE FACE?NU CAUTATI LA CORONA CE SA INTIMPLAT?SAU E PREA PERICULOS SI PTR VOI?

fishman75
fishman75  •  02 Martie 2013, 08:36

daca se dovedeste ca pana la nivelul asta a ajuns sandu mircea cu manevrele inseamna ca omul nu mai are limite si doar mantuirea lui ne mai poate salva de un asemenea personaj....D-zeu sa ne ajute..

Vezi toate comentariile (2)
Comentează