GSP SPECIAL  »  MEDIA  »  INEDIT

VIDEO „Aveam părul creț și ochii verzi!” » Monica și Leonard Doroftei, secrete de cuplu pentru GSP.RO: „Lasă-mă să zic și eu ceva! Aveam 16 ani când l-am cunoscut, nu știam cu ce se ocupă”

Monica Doroftei și Leonard  Doroftei +32   FOTO
Monica Doroftei și Leonard Doroftei

Articol de , - Publicat vineri, 10 ianuarie 2025 18:54 / Actualizat vineri, 10 ianuarie 2025 18:54

Leonard și Monica Doroftei sunt căsătoriți de 32 de ani și au împreună trei copii: doi băieți, Adrian și Alex, și o fată, Vanessa. Cei doi se numără printre cuplurile care au acceptat provocarea Power Couple România, show de divertisment ce va fi transmis de Antena 1. Într-un interviu la dublu acordat GSP.RO, Leonard și Monica Doroftei vorbesc despre familie, provocări și momente mai puțin știute din căsnicia lor.

- Monica, spune-ne, cum a fost prima întâlnire cu Leonard Dorofei?
Monica Doroftei: - Eram foarte tineri...
Leonard Doroftei: - Aveam părul creț! Ochii verzi... Acum s-a mai dus din luciu!
Monica: - Lasă-mă să zic și eu ceva.
Leonard: - Nu da, nu da! Nu mai fac!
Monica: - A fost o admirație! A fost foarte tare. O atracție între noi din primul moment. Și-a rămas între noi această atracție, nu s-a diminuat deloc.

- N-a fost dificil?
Monica Doroftei: - Când l-am cunoscut nu știam ce face, cu ce se ocupă domnul. Pe parcurs am aflat...
Leonard Doroftei: - Norocul meu! Suntem de 30 de ani. E cel mai mare noroc că a rămas cu mine și e cel mai frumos lucru care i se poate întâmpla unui om în viață. Să aibă un partener de viață! Noi tot ce-am avut am împărțit împreună.

- La începutul relației, ce-ați crezut că e?
Monica Doroftei: - Nici măcar nu l-am întrebat. Aveam 16 ani... După ce-am aflat că face box a trebuit să mă uit la un meci de box de-al lui ca să înțeleg.
Leonard Doroftei: - Când am cunoscut-o pe ea, tocmai veneam de la Centura de Aur pe care o câștigasem. M-am calificat și la Jocurile Olimpice și deja devenisem component al lotului național. Eram la înălțime, eram vesel. Eram fericit în fiecare zi.

Leonard Doroftei: „Am avut nevoie de o schimbare! Simțeam că mă duc la vale...”

- După cinci ani de Canada v-ați întors din nou în România. V-a fost greu să plecați de aici și să lasați tot?
Monica Doroftei: - Ne-a fost greu, ne-a fost dificil! Faptul că am fost împreună, copiii au venit cu noi, asta ne-a dat putere. Plus că ne întorceam într-un loc pe care cât de cât îl cunoșteam. Mama și tatăl meu au rămas în România, fratele meu... Nu a fost ușor, dar împreună ne-am clădit un cămin și acolo. Și ne-am reîntors acasă după...
Leonard Doroftei: - Am avut nevoie de o schimbare! Simțeam că mă duc la vale... A fost la momentul și timpul potrivit. Mi-am strâns familia și-am vorbit cu ei. Știu că le-am făcut rău că le-am stricat lucrurile, le-am schimbat prietenii, dar au venit cu mine. M-au susținut, m-au ajutat.

- Spune-ne, te rog, ce înseamnă „mă duceam în cap”? Ce simțeai?
Leonard Doroftei: - Lucrurile în federație (nr. Federația Română de Box, unde a fost președinte) n-au mers prea bine, afacerea n-a mai mers. Eram un om care a venit cu niște bani, și-a făcut o casă, a investit într-o afacere și dintr-odată a dispărut totul. Stop! Stai un pic... Știam unde mă duc în Canada, dar nu m-am dus la bine. Acolo m-am trezit și mi-am dat seama. Fiind între străini m-am trezit. Muncește, fă treabă! Am reușit.

+27 FOTO

„Cred că românii m-au apreciat la adevărata valoare! Îi iubesc și îi respect!”

- Revenirea acasă cum a fost?
Monica Doroftei: - A mers foarte bine! Ne-a umplut sufletul de bucurie. Abia așteptam. Noi n-am plecat în Canada ca să rămânem în Canada. Eram conștienți de asta. Întoarcerea acasă a fost un moment de fericire.
Leonard Doroftei: - Nici nu ne-am întors bine că am plecat la Power Couple (nr. noua emisiune de divertisment a Antenei 1).

- Ce-ați descoperit la voi în cadrul emisiunii la care ați participat?
Monica Doroftei: - Au fost lucruri pe care le știam unul despre celălalt, dar le-am confirmat.
Leonard Doroftei: - Bravo! Ăsta e cuvântul potrivit.
Monica Doroftei: - Am fost unul pentru celălalt indiferent de probe. Ne-am susținut și am descoperit că soțul meu are puterea să-mi dea o forță fantastică, doar când se uita la mine.

„Aveam părul creț și ochii verzi!” » Monica și Leonard Doroftei, secrete de cuplu pentru GSP.RO: „Lasă-mă să zic și eu ceva! Aveam 16 ani când l-am cunoscut, nu știam cu ce se ocupă”
Leonard și Monica Doroftei

- Când a fost mai greu să conștientizați că sunteți soția lui Leonard Doroftei? În timpul carierei de sportiv sau după?
Monica Doroftei: - Când era sportiv! Am conștientizat din primul moment. Când mergea pe stradă lumea îl oprea, îl îmbrățișa. Era ceva extraordinar pentru el. Era o dovadă că oamenii îl iubesc și respectă ceea ce face el. Mereu am fost tare mândră de el.
Leonard Doroftei: - Lucrurile astea se întâmplau pentru că la rândul meu i-am iubit și respectat pe oameni. N-am fost rău! Cred că românii m-au apreciat la adevărata valoare! Îi iubesc și îi respect! Orice părere ar avea, pentru mine sunt în inimă!

Cum a arătat cariera de profesionist a lui Leonard Doroftei

  • Campion mondial, categoria semimijlocie, versiunea WBA: pe 5 ianuarie 2002 l-a învins la puncte, decizie 2-1, pe argentinianul Raul Balbi, la San Antonia (SUA)
  • În revanșa din 31 mai, de la București, românul a învins iar, mai clar, decizie 3-0
  • Meci de unificare a centurilor WBA și IBF, la semimijlocie: pe 17 mai 2003, într-o confruntare cu americanul Paul Spadafora, la Pittsburgh (SUA), arbitrii au decis că meciul s-a încheiat la egalitate, cei doi păstrându-și doar propriile centuri
  • A pierdut centura WBA fără luptă: nu a reușit să treacă de proba cântarului înainte de confruntarea cu panamezul Manuel Callist, un meci care ar fi trebuit să aibă loc pe 24 octombrie 2003
  • Singurul meci pierdut: pe 25 iulie 2004 a pierdut prin KO meciul cu italo-canadianul Arturo Gatti, campionul en titre WBA la categoria ușoară, la Atlantic City (SUA)
  • Palmares: 24 de meciuri, 22 de victorii, dintre care 8 prin KO, 1 meci egal, o înfrângere
  • A fost decorat în 2002 cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler de președintele Ion Iliescu Președintele FR Box: 2012-2015
Citește și:
Anthony Joshua, implicat într-un teribil accident rutier » Noi dezvăluiri cutremurătoare: cine sunt cei doi bărbați morți în urma impactului
Box
Anthony Joshua, implicat într-un teribil accident rutier » Noi dezvăluiri cutremurătoare: cine sunt cei doi bărbați morți în urma impactului
Plecare total neașteptată de la Universitatea Craiova
Superliga
Plecare total neașteptată de la Universitatea Craiova
Cum poate explica gestul?! Momentul incredibil care l-a dus pe Ngezana în „optimile” Cupei Africii
Campionate
Cum poate explica gestul?! Momentul incredibil care l-a dus pe Ngezana în „optimile” Cupei Africii
Bogdan Vătăjelu a rămas liber de contract și se îndreaptă spre Superligă
Superliga
Bogdan Vătăjelu a rămas liber de contract și se îndreaptă spre Superligă
Lanț ucrainean de restaurante intră în București FOTO
Profit.ro
Lanț ucrainean de restaurante intră în București FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Primul abandon în Liga 2! Finanțatorul nu va mai sprijini clubul din 2026: „Mă retrag, nu mai pot ajuta echipa!”

Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează