GSP SPECIAL  »  MEDIA  »  GSP TV

Octavia Geamănu de la GSP TV a intrat în "ţara patinelor"!

Articol de - Publicat duminica, 10 ianuarie 2010 00:00

Prezentatoarea GSP TV, Octavia Geamănu, a acceptat iniţiativă celor de la Jurnalul Naţional şi au mers împreună la patrinoarul Cotroceni. Impresionată de performanţele lui Suryei Bonaly şi ale lui Evgheni Pluşenko, sportivi pe care i-a cunoscut personal cu ocazia realizării unui interviu şi-a pus în gînd să încerce şi ea acest sport.

"Este primul sport de iarnă pe care l-am descoperit cu adevărat, pentru că schiul mi se pare prea riscant şi nu sînt tentată să-l încerc, mi-e frică.

Prin prisma meseriei mele a trebuit să le iau interviuri lui Suryei Bonaly şi lui Evgheni Pluşenko. I-am văzut cu cîtă graţie evoluau pe gheaţă şi mi-au stîrnit interesul pentru acest sport", a spus Octavia.

La început de an aceasta s-a gîndit şi la un proiect pentru GSP TV şi e gata să-l propună şefilor. "Sînt sigură că ar prinde foarte bine la public o emisiune cu mondenităţi din sport. Sînt foarte mulţi care se uită la televizor care ar vrea să vadă şi altceva legat de sportivii care apar într-o ştire, dincolo de meseria pe care o practică", a adăugat prezentatoarea GSP TV.

 

CINE A FOST MAI BUN ÎN 2009?

1. UNIREA URZICENI
"Ne-au făcut să retrăim momente frumoase la meciul cu Sevilla, chiar dacă nu au reuşit să se califice în optimile Champions League. Şi-au păstrat echilibrul şi sunt sigură că ne pot surprinde plăcut în Europa League, chiar dacă vor lupta contra celor de la Liverpool"

2. LUCIAN BUTE
"Pentru că a reuşit să-şi păstreze titlul de campion mondial"

3.MARIAN DRĂGULESCU
"Pentru că, deşi a trecut printr-o perioadă dificilă pe plan personal, şi-a revenit pe plan sportiv"

Citește și:
Internetul a explodat! Cele mai tari meme-uri după ce Spania a învins-o pe Franța în semifinale » „Dictatorul” Mbappe a devenit bebelușul lui Yamal
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Internetul a explodat! Cele mai tari meme-uri după ce Spania a învins-o pe Franța în semifinale » „Dictatorul” Mbappe a devenit bebelușul lui Yamal
Abia s-a despărțit de iubita influencer și Barcelona vrea să-l vândă acum dintr-un motiv stânjenitor
Campionate
Abia s-a despărțit de iubita influencer și Barcelona vrea să-l vândă acum dintr-un motiv stânjenitor
Starul lui Liverpool a făcut show la nunta „ca în România”
Campionate
Starul lui Liverpool a făcut show la nunta „ca în România”
Henry a anunțat înlocuitorul lui Deschamps în direct: „Știm cu toții cine vine. Mult succes!”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Henry a anunțat înlocuitorul lui Deschamps în direct: „Știm cu toții cine vine. Mult succes!”
DOCUMENT Chinezi reclamați în România ca suspect de ieftini. Oferta cu care constructorul unei părți din A0 a câștigat licitația fotovoltaică din Oltenia - reevaluată
Profit.ro
DOCUMENT Chinezi reclamați în România ca suspect de ieftini. Oferta cu care constructorul unei părți din A0 a câștigat licitația fotovoltaică din Oltenia - reevaluată
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Simona Halep i-a răspuns public lui Ion Țiriac junior, după comentariul legat de imaginile din loja de la Wimbledon

Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu


Comentarii (3)
 •  12 Ianuarie 2010, 15:44
Postat de pe 10 Ianuarie 2010, 18:05

frumoasa olteanca.

Misto zambet si misto fata.

 •  10 Ianuarie 2010, 18:05

frumoasa olteanca.

 •  10 Ianuarie 2010, 14:07

Superbaaa!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează