Ultima poveste la Euro

A fost desigur un Campionat European, începând cu absenţa Angliei, continuând cu jocul şters al Franţei şi Italiei (campioana şi vicecampioana mondială, nu?), cu gafa unică a lui Cech, cu golurile din prelungiri ale turcilor, cu meciul fantastic făcut de Rusia cu Olanda, cu eliminarea rapidă a Portugaliei (chiar dacă în faţa Germaniei). Jocul groaznic al Greciei, campioana europeană en-titre nu ştiu dacă să-l încadrez aici. E doar o altă dovadă că trecutul, fie el cât de recent, nu ţine de foame. Iar acel zero din dreptul elenilor e logic ţinând cont de faptul că EURO 2008 a stat sub semnul spectacolului.

Am auzit atâtea clişee: despre forţa supranaturală a italienilor, despre ghinionul spaniolilor, despre pragmatismul infailibil al germanilor, toate infirmate de frumoasa echipă a lui don Luis Aragones. Spaniolii au demonstrat că învingători sunt cei care joacă fotbal, nu cei care joacă la ciupeală. Şi că tradiţia poate fi redusă la o vitrină prăfuită de o echipă tânără şi ambiţioasă.

Meciul de aseară a fost departe de sfertul ruso-olandez sau de semifinala turco-germană. Un singur gol, fără răsturnări de scor, fără emoţii. Iar spaniolii au dominat cap-coadă pentru că au cea mai bună echipă din Europa. Punct. De remarcat golul lui Torres (dacă nu cel mai frumos, măcar cel mai valoros, o adevărată bijuterie, opera unui mare atacant), siguranţa lui Puyol, raidurile lui Sergio Ramos şi acel baraj uman de la mijlocul terenului numit Marcos Senna. De remarcat, de asemenea, cum se distrau Cazorla şi Ramos pe flancul stâng al nemţilor în ultimele minute ale meciului, când alţii ar fi aşteptat cu spatele la zid asediul. De partea cealaltă am văzut cel mai bun meci făcut de Lehmann la acest turneu şi …cam atât. Schweinsteiger, Lahm, Podolski şi Ballack au jucat şters, iar pe Kuranyi şi Gomes îi vedeam mai mult faultând, decât preluând mingea.