GSP SPECIAL  »  PARIURI SPORTIVE  »  

AC Milan – Feyenoord: Olandezii au pierdut cu 1-6 în ultima deplasare efectuată în Champions League

Articol de - Publicat luni, 17 februarie 2025 19:41 / Actualizat luni, 17 februarie 2025 19:41

Marți, de la ora 19:45, AC Milan va încerca să întoarcă rezultatul din manșa tur a barajului pentru optimile de finală din Champions League. În primul meci, „diavolii” au pierdut cu 0-1 în deplasarea de pe terenul lui Feyenoord.

Confruntarea de săptămâna trecută a fost una excepțională pentru formația olandeză. Stadionul De Kuip din Rotterdam a fost precum un vulcan, iar energia transmisă în teren i-a făcut pe jucătorii lui Feyenoord să ofere una dintre cele mai bune prestații din acest sezon. S-a evidențiat defensiva, care a fost aproape perfectă, blocând cu succes toate acțiunile adversarilor, iar o mențiune specială îi revine tânărului fundaș dreapta Givairo Read, în vârstă de 18 ani, care a fost absolut impresionant. Cotat la doar 3,7 milioane de euro, acesta ar putea ajunge curând în vizorul marilor echipe ale continentului.

4dintre ultimele 5 meciuri ale lui Milan disputate în toate competițiile au consemnat maximum două goluri marcate

În faza ofensivă, brazilianul Igor Paixão a fost excelent, reușind să marcheze singurul gol al întâlnirii în minutul 3, după o gravă eroare a portarului Mike Maignan. Atacantul de 24 de ani a avut și un șut în bară în prima repriză și a fost cel mai creativ fotbalist de pe gazon, încercând să înscrie inclusiv de la mijlocul terenului. Paixão a executat foarte bine fazele fixe și a reprezentat un pericol permanent pentru adversari.

Prestația lui Feyenoord a fost cu atât mai impresionantă cu cât a venit la doar două zile după ce își concediase antrenorul. În locul lui Brian Priske a fost numit Pascal Bosschaart, venit de la echipa a doua a clubului.

3meciuri consecutive fără gol primit (în toate competițiile) are Feyenoord în prezent

În tabăra milaneză, corespondentul lui Paixão a fost portughezul João Félix, adus în această iarnă de la Chelsea. Cu un an mai mare decât atacantul brazilian, João Félix a fost cel mai vioi jucător al italienilor, însă nu a beneficiat de prea mult sprijin din partea coechipierilor săi.

AC Milan a încheiat faza grupelor din Champions League pe locul 13, cu 15 puncte, la un singur punct de locul 8, în vreme ce Feyenoord s-a clasat pe 19, cu 13 puncte. Olandezii au suferit o înfrângere usturătoare pe terenul lui Lille, scor 1-6, în ultima etapă.

4a fost nota primită de Maignan pe site-ul suporterilor lui Milan după partida de la Rotterdam

„Diavolii” milanezi au pierdut și ei în ultima rundă din Liga Campionilor, 1-2, pe terenul lui Dinamo Zagreb, ratând astfel șansa de a se califica direct în optimile de finală. Adversarii au deschis scorul în minutul 19, iar 20 de minute mai târziu, mijlocașul american al lui Milan, Yunus Musah, a primit cartonașul roșu. Pulisic a egalat în minutul 53, însă croații au câștigat în cele din urmă cu 2-1.

Deși a cedat la Rotterdam, Milan poate privi cu încredere returul, mai ales pentru că are avantajul terenului propriu, acolo unde a pierdut doar de două ori în acest sezon, o dată cu Liverpool, în Liga Campionilor, și o dată cu Napoli, în runda cu numărul 10 din Serie A. Feyenoord are rezultate modeste în deplasare, iar în precedentele cinci confruntări disputate departe de propria arenă a înregistrat două remize și trei înfrângeri, fiind învinsă la Lille, Ajax și PSV Eindhoven.

Echipele probabile și cotele la pariuri

Agenția Casa Pariurilor propune o cotă de 1.44 pentru victoria echipei gazdă. Egalul este cotat la 4.95, iar un eventual succes al formației vizitatoare primește o cotă de 7.00. Pariul pe calificarea gazdelor este creditat cu 1.57, în timp ce Feyenoord are o cotă de 2.36 pentru accederea în optimile de finală.

Milan: Maignan - Walker, Thiaw, Pavlovic, Theo Hernandez - Fofana, Reijnders - Pulisic, Joao Felix, Leao - Gimenez

Feyenoord: Wellenreuther - Read, Beelen, Hancko, Smal - Moder, Milambo, Timber - Hadj Moussa, Ueda, Paixao

Citește și:
Reușita de la Ovidiu, propusă la Premiul Puskas: „Golul anului! A folosit «tres dedos», ca Roberto Carlos”
Superliga
Reușita de la Ovidiu, propusă la Premiul Puskas: „Golul anului! A folosit «tres dedos», ca Roberto Carlos”
Războiul continuă » „Nu l-a vrut pe Reghe la FCSB!” / „Își depășește atribuțiile”
Superliga
Războiul continuă » „Nu l-a vrut pe Reghe la FCSB!” / „Își depășește atribuțiile”
Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”
Superliga
Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”
De ce au adus fanii lui City banane gonflabile la „măcelul” cu Liverpool
Campionate
De ce au adus fanii lui City banane gonflabile la „măcelul” cu Liverpool
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Cine este Raluca, fosta sportivă care a întors două scaune la Vocea României » Nepoata unui fost mare antrenor

De nerecunoscut! Noua Dacia Spring, tunată cu elemente din inspirate din lumea curselor! Cum arată modelul germanilor


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează