GSP SPECIAL  »  PARIURI SPORTIVE  »  

AS Roma - FC Porto: Câștigătoarea va înfrunta Lazio sau Athletic Bilbao în optimile de finală

Articol de - Publicat joi, 20 februarie 2025 12:31 / Actualizat joi, 20 februarie 2025 12:32

După 1-1 în manșa tur a barajului pentru optimile de finală din Europa League, Roma este considerată favorită la calificare în partida retur din această seară, programată la ora 19:45.

Lusitanii au obținut în weekend prima victorie în campionatul intern după cinci etape de secetă, impunându-se cu 1-0 în deplasarea de la Farense (locul 17). În continuare, ocupă locul al treilea, însă distanța față de liderul Sporting s-a micșorat la șase puncte după ce trupa din Lisabona a remizat în ultima etapă, 2-2, cu Arouca (locul 12), pe teren propriu. Distanța față de Benfica, formația de pe poziția a doua, a rămas neschimbată (patru puncte). În weekend, Benfica a câștigat cu 1-0 la Santa Clara (locul 5).

Situația „dragonilor” nu este una simplă, dat fiind că sunt în urmă față de obiectivele fixate. Victor Bruno, antrenorul cu care s-a început sezonul, a fost demis în ianuarie, în locul său fiind numit Martin Anselmi, care nu a reușit însă să producă o schimbare radicală în cele cinci meciuri pe care le-a condus. Cu acesta la timonă, FC Porto a consemnat trei rezultate de egalitate și două succese.

Nu trebuie uitat nici faptul că lusitanii au fost nevoiți să vândă câțiva dintre cei mai buni jucători în ultimele două perioade de mercato pentru a face față problemelor financiare, iar lotul actual este în reconstrucție. Media de vârstă a fotbaliștilor lui Anselmi este de doar 25 de ani.

De cealaltă parte, Roma a câștigat și ea în weekend, 1-0 la Parma, și se află momentan pe locul al nouălea în Serie A, cu 37 de puncte, la cinci lungimi de poziția a șasea, ultima care asigură prezența în ediția viitoare a cupelor europene. Cu excepția eșecului din Cupa Italiei cu AC Milan, 1-3 la începutul lunii februarie, formația din capitala Italiei are rezultate excelente în ultima perioadă. Astfel, în precedentele șapte partide disputate în toate competițiile a adunat patru victorii și două egaluri. În această serie au ieșit în evidență un 2-0 cu Frankfurt și o remiză cu Napoli, 1-1.

În tur, cele două formații au lăsat o impresie relativ modestă, deși au încercat să se organizeze cât mai bine din punct de vedere tactic. Totuși, intenția de a bloca adversarul nu a funcționat perfect de nicio parte, iar determinarea, încrederea și creativitatea nu au fost debordante. Roma a deschis scorul în minutul 45+5, prin Zeki Celik, după o fază rapidă și o deviere norocoasă din partea unui fundaș al gazdelor. Trupa lui Anselmi a egalat în minutul 67 prin Francisco Moura, cu un șut deviat care l-a păcălit pe portarul romanilor. Din echipa de start a lusitanilor a făcut parte și Rodrigo Mora, mijlocașul de 17 ani care e cotat la 10 milioane de euro, un fotbalist cu un viitor foarte promițător.

Echipele probabile și cotele la pariuri

Roma (3-4-2-1): Svilar - Mancini, Hummels, N’Dicka - Celik, Kone, Paredes, Angelino - Dybala, Pellegrini - Dovbyk 

Porto (3-5-2): Diogo Costa - Pedro, Perez, Djalo - Joao Mario, Moura, Varela, Eustaquio, Mora - Pepe, Omorodion

Casa Pariurilor oferă o cotă de 1.77 pentru cei care mizează pe „1 solist”. Cota pentru un rezultat de egalitate este 3.45, iar cea pentru „2 solist” este 5.10.

Citește și:
Dublă fractură! Accidentare teribilă la FC Voluntari - FC Bihor, meci oprit 9 minute » FCSB sare în ajutorul fotbalistului: „Îl așteptăm să vină la noi”
Liga 2
Dublă fractură! Accidentare teribilă la FC Voluntari - FC Bihor, meci oprit 9 minute » FCSB sare în ajutorul fotbalistului: „Îl așteptăm să vină la noi”
Cine va transmite la TV Liga Campionilor în România, din 2027 » UEFA a anunțat câștigătorul licitației
Liga Campionilor
Cine va transmite la TV Liga Campionilor în România, din 2027 » UEFA a anunțat câștigătorul licitației
Jucătoarea de tenis care a pozat în Playboy divorțează după 16 ani: „Diferențe ireconciliabile”
Tenis
Jucătoarea de tenis care a pozat în Playboy divorțează după 16 ani: „Diferențe ireconciliabile”
S-a stins fostul șef de club din Liga 1. Înmormântarea va fi sâmbătă
Superliga
S-a stins fostul șef de club din Liga 1. Înmormântarea va fi sâmbătă
Tesla vine în România cu noi reduceri de preț, pentru a menține vânzările
Profit.ro
Tesla vine în România cu noi reduceri de preț, pentru a menține vânzările
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație care poate deveni subiectul unui articol? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Jucătoarea de tenis care a pozat în Playboy divorțează după 16 ani: „Diferențe ireconciliabile”

Diana Munteanu are un fotbalist favorit la CM: „Dacă m-ar da o tură cu trotineta nu mi-ar părea rău”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează