GSP SPECIAL  »  PARIURI SPORTIVE  »  

Atletico Madrid – Leverkusen: Nemții pot cădea mai jos de locul 8 dacă pierd azi

Articol de GSP - Publicat marti, 21 ianuarie 2025 14:16 / Actualizat marti, 21 ianuarie 2025 14:18

În această seară, de la ora 22:00, Atletico Madrid primește vizita lui Leverkusen, în penultima etapă din faza ligii în Champions League. Deși germanii sunt pe locul 4, iar spaniolii pe 11, distanța dintre cele două formații e de un singur punct, iar dacă echipa ce deține titlul din Bundesliga pierde, atunci sunt șanse să pice mai jos de locul 8, ratând astfel calificarea directă în „16-zecimi”. Leverkusen are 13 puncte momentan.

Ocupantele pozițiilor 9-14 ar ajunge la 14 puncte dacă își câștigă meciurile programate azi și mâine. Dortmund (locul 9) joacă cu Bologna, Bayern (10) cu Feyenoord,  AC Milan (12) cu Girona, Atalanta (13) cu Sturm Graz și Juventus (14) cu cei de la Club Brugge. Totuși, Dortmund, Bayern și Juventus vor evolua în deplasare, așa că există încă speranțe ca Leverkusen să rămână în top 8 chiar dacă e învinsă de Atletico.

„Vrem să scoatem ceva din meciul acesta pentru că eu cred că punctele pe care le avem nu vor fi suficiente pentru a termina în primii opt. Așa că mai avem nevoie de câteva puncte ”, a spus Robert Andrich, mijlocașul oaspeților, înaintea meciului de pe Estadio Metropolitano.

În ultima etapă, Atletico urmează să se deplaseze la Salzburg, în vreme ce trupa lui Xabi Alonso primește vizita celor de la Sparta Praga.

Leverkusen a adunat patru victorii, un egal și o înfrângere, cu un golaveraj de 12-5. Însă ceea ce e îngrijorător e că deplasările din Liga Campionilor nu au fost prea fructuoase. Cu excepția victoriei din prima etapă, 4-0 la Feyenoord, lucrurile au mers mai degrabă prost departe de BayArena. În disputa din Franța cu Brest, echipă clasată pe locul 9 în Ligue 1, nemții au scos doar un egal, 1-1, iar pe Anfield, contra lui Liverpool, au cedat cu un categoric 0-4.

Totuși, moralul campioanei Germaniei e la cote foarte bune înaintea partidei de azi. Aceasta vine după 11 succese consecutive obținute în toate competițiile. Ultima etapă de campionat i-a adus o victorie (3-1) împotriva Borussiei Mönchengladbach, iar Xabi Alonso a declarat: „Suntem foarte mulțumiți, a fost un meci greu. Mönchengladbach s-a apărat bine și nu ne-a fost ușor să găsim drumul spre poartă. Din păcate, nu am reușit să ne menținem concentrarea în ultimele zece minute, dar în general a fost un joc bun pentru noi”.

De partea cealaltă, Atletico are tot patru victorii în Champions League, însă a suferit două înfrângeri, iar golaverajul e 14-10. Spaniolii au pierdut cu Benfica și Lille, dar au obținut și un succes de prestigiu, 2-1 în deplasarea de la PSG.

Echipa lui Diego Simeone e la cinci puncte peste locul 25, primul care ratează calificarea în faza următoare a competiției.

„Nu pot să-mi imaginez altceva decât că va fi un joc foarte dificil. La urma urmei, Leverkusen este una dintre cele mai bune echipe din Europa”, a spus Diego Simeone.

Însă moralul nu e la cele mai bune cote în momentul de față. Elevii lui Simeone au pierdut în weekend la Leganes, 0-1, și au căzut pe locul doi în La Liga, fiind depășiți pe Real Madrid, care s-a impus cu 4-1 contra lui Las Palmas și are acum un avans de două puncte în fruntea clasamentului. Partida de la Leganes a fost una de pomină, deoarece Atletico a ratat o mulțime de ocazii foarte mari, a trimis de două ori balonul în bară și a ratat o lovitură de la 11 metri.

Echipele probabile și cotele la pariuri

Superbet propune cote echilibrate pentru întâlnirea dintre Atletico și Leverkusen. Gazdele au 2.35 la victorie, în vreme ce oaspeții au cota 3.15. Egalul e cotat cu 3.25.

Atletico: Oblak - Molina, Le Normand, Lenglet, Javi Galan - de Paul, Barrios - Simeone, Gallagher - Griezmann, Alvarez

Leverkusen: Kovar - Mukiele, Tah, Tapsoba, Hincapie - G. Xhaka, Palacios - Frimpong, Grimaldo - Tella, Wirtz

Citește și:
Duelul galeriilor la UTA - Rapid! Toate mesajele afișate: derapaje rasiste și jigniri în masă
Superliga
Duelul galeriilor la UTA - Rapid! Toate mesajele afișate: derapaje rasiste și jigniri în masă
Mihai Stoica a presimțit dezastrul din FCSB - CFR: „E schimbat! Am insistat la Gigi Becali ca el să nu joace”
Superliga
Mihai Stoica a presimțit dezastrul din FCSB - CFR: „E schimbat! Am insistat la Gigi Becali ca el să nu joace”
Rapid a egalat la Arad dintr-un penalty contestat de UTA » Verdictul specialistului
Superliga
Rapid a egalat la Arad dintr-un penalty contestat de UTA » Verdictul specialistului
Probleme pentru „câini”? » Cum se prezintă gazonul de pe „Arcul de Triumf”, cu 4 zile înainte de Dinamo - Petrolul
Superliga
Probleme pentru „câini”? » Cum se prezintă gazonul de pe „Arcul de Triumf”, cu 4 zile înainte de Dinamo - Petrolul
Lanț gigant de magazine deschide în România prima unitate FOTO
Profit.ro
Lanț gigant de magazine deschide în România prima unitate FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Miza programului n-a fost ascensiunea, ci moartea” » De ce escaladarea live a unui zgârie-nori de către Alex Honnold a fost greșită: „Clădirea nu e munte, e o vânătoare de clickuri vopsită drept căutare interioară”

Selecționerul României, șocat de ce a găsit în Danemarca: „Despre ce vorbim? Dimineața, tot cartierul!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează