GSP SPECIAL  »  PARIURI SPORTIVE  »  LIGA 1

Cine a inventat expresia ”numărători de cornere” a avut o intuiție bună! Doar 2-3 cornere din 100 se transformă în goluri!

Articol de - Publicat luni, 16 martie 2020 19:52

E greu de spus dacă expresia peiorativă ”numărător de cornere”, folosită uneori pentru a denigra un jurnalist de sport, este mereu îndreptățită. Însă, cel care a inventat-o, a avut o bună intuiție, în sensul că, statistic vorbind, numărul cornerelor dintr-un meci e destul de puțin relevant. 

În fotbalul englez, cornerele sunt primite, de cele mai multe ori, cu o bucurie greu de înțeles pentru europeni. Când a ajuns prima oară în Anglia, la Chelsea, Jose Mourinho se minuna: ”În câte țări din lume un corner și un gol se sărbătoresc la fel? În una singură. În Anglia!”. Dar portughezul nu a fost singurul care a avut această revelație. Barcelona, de ani buni, a înțeles că loviturile de la colț sunt ineficiente și, foarte des, în astfel de situații, își propune doar să își reia posesia. E oarecum logic ca tocmai clubul catalan să procedeze așa, pentru că, să nu uităm, Barcelona se identifică de câteva decade cu viziunea lui Cruyff, un pasionat al matematicii, analizelor și statisticilor. 

Ce ne spune statistica

Într-un studiu efectuat pe toate partidele ediției 2010-11 din Premier League, statisticienii Chris Anderson și David Sally au remarcat un detaliu extrem de intrigant. Loviturile de la colțul terenului nu sunt, nici pe departe, ocazii bune de a marca. Doar 20% dintre cornere bătute în careu sunt reluate pe spațiul porții, restul execuțiilor ducând la pierderea posesiei. Și, chiar și dintre cele 20% de cazurile fericite, doar un mic procent, 1 șut din 10, se transformă în gol. Adică, un total de 2.2% dintre cornere duc la marcarea unui gol. 

Liga 1 nu face excepție de la regulă, dar nici nu o cunoaște

Și în Liga 1 avem procentaje asemănătoare. Un calcul restrâns, efectuat doar pe ultimele 3 etape (ultima din sezonul regulat și primele două din playout și playoff), ne indică cifre asemănătoare. Au fost, în total, 202 cornere și 5 goluri, cu un procentaj de 2.47% goluri. Un exemplu anecdotic e cel oferit de Viitorul lui Hagi, care, în ultima etapă din sezonul regulat a remizat acasă, 0-0 cu Clinceni, la capătul unui meci în care a avut 16 cornere, cu 15 mai mult decât adversarul. 

Ca o concluzie, putem spune că aceste date statistice pot fi folositoare echipelor ce le cunosc. Dacă probabilitatea de a marca este atât de mică, atunci antrenorii ar trebui să fie mai degrabă atenți la riscul la care se expun atunci când își duc aproape toți jucătorii în preajma careului advers, sperând la o reluare norocoasă, dar rămânând descoperiți la un eventual contraatac. 

Citește și:
Simona Halep i-a răspuns public lui Ion Țiriac junior, după comentariul legat de imaginile din loja de la Wimbledon
Tenis
Simona Halep i-a răspuns public lui Ion Țiriac junior, după comentariul legat de imaginile din loja de la Wimbledon
Accesoriul lui Erling Haaland a făcut senzație la întoarcerea în Norvegia
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Accesoriul lui Erling Haaland a făcut senzație la întoarcerea în Norvegia
Vinicius s-a împăcat cu Virginia » Fotografia „interzisă” care i-a dat de gol
Stiri extrasport
Vinicius s-a împăcat cu Virginia » Fotografia „interzisă” care i-a dat de gol
Continuă sărbătoarea de parcă ar fi câștigat Campionatul Mondial! Azi s-au mutat pe stadion
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Continuă sărbătoarea de parcă ar fi câștigat Campionatul Mondial! Azi s-au mutat pe stadion
EXCLUSIV Surpriză în România. Gigant al ciocolatei se pregătește să înceapă producția
Profit.ro
EXCLUSIV Surpriză în România. Gigant al ciocolatei se pregătește să înceapă producția
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Simona Halep i-a răspuns public lui Ion Țiriac junior, după comentariul legat de imaginile din loja de la Wimbledon

Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează