GSP SPECIAL  »  PARIURI SPORTIVE  »  CAMPIONATE

După victoria cu Dortmund, Bayern joacă cu ”ghinionista” Fortuna Dusseldorf

Articol de - Publicat vineri, 29 mai 2020 12:44

Bayern Munchen e singura echipă cu precentaj integral de la reluarea Bundesligii, iar în această etapă are meci ușor contra Fortunei, formație clasată pe poziția a 16-a. Partida e programată sâmbătă, de la ora 19:30. 

În tur, Bayern s-a impus cu 4-0, iar în ultimele 6 întâlniri directe bavarezii au marcat de fiecare dată câte cel puțin 3 goluri, câștigând de 5 ori și remizând o dată. 

Bayern, lecție de fotbal cu Dortmund

Victoria din runda precedentă, 1-0 la Dortmund, îi conferă lui Bayern un avans de 7 puncte în fruntea clasamentului, cu 6 etape înaintea finalului de sezon. Hansi Flick a pregătit cu adevărat bine partida, reușind să neutralizeze, în cea mai mare parte, atuurile oaspeților. 

Dortmund este echipa din Bundesliga care atacă cel mai mult pe flancuri, desfășurând numai 21% din acțiunile ofensive pe centru, iar Bayern a blocat foarte bine micile grupuri de comando pe care Dortmund le-a deplasat pe lateralele terenului. 

Cei doi mijlocași centrali, Goretzka și Kimmich, s-au deplasat permanent dintr-o extremă în alta a gazonului, acolo unde se afla balonul. Mijlocașii de bandă, la rândul lor, nu au ezitat să traverseze întreaga suprafață laterală pentru a-și veni în ajutor unul altuia, atunci când a fost cazul. Ba, mai mult, Lewandowski, care nu a strălucit în atac, a avut totuși o contribuție foarte mare la blocarea adversarilor, coborând permanent în zona de mijloc. 

Fortuna, ghinionista finalului de sezon

Despre Fortuna se poate spune că este o echipă ghinionistă. În următoarele 4 etape urmează să joace cu Bayern și Leipzig în deplasare și cu Dortmund acasă. De la revenirea Bundesligii, s-a comportat destul de bine, singura scăpare fiind remiza de acasă cu Paderborn, 0-0, într-o partidă în care a dominat ostilitățile. La Koln a avut 2-0, însă s-a văzut egalată în minutele 88 și 90, iar în ultima rundă a învins-o pe Schalke, 2-1. 

Pont pentru pariuri: Fortuna mai multe cartonașe, cota 1.73

Date statistice pentru Bayern - Fortuna

  • Bayern e echipa cu cea mai bună posesie de campionat, 62.6%, în vreme ce Fortuna are o medie de 46.4%
  • Bayern e lider și în clasamentul șuturilor, expediind 18.4 pe etapă
  • Fortuna e echipa care a luat cele mai multe cartonașe, 69
  • Bayern faultează foarte puțin, 9.3  faulturi în meciurile de acasă
  • Bayern dă jucătorul cu cele mai multe assist-uri, Thomas Muller (17)
  • Bayern dă și golgeterul Bundesligii. Lewandowski a marcat 27 de goluri
  • Lewandowski nu a marcat niciodată contra Fortunei Dusseldorf
  • Golgeterul Fortunei, Hennings, a marcat de 12 ori, însă niciuna dintre reușite nu a venit contra formațiilor din Top 6
  • În ultimele 14 etape, Bayern are 13 victorii și 1 remiză
  • La ultima vizită pe terenul lui Bayern, Fortuna a remizat, scor 3-3

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează